Temerile lui Marius Oprea legate de o posibila epurare pe criterii politice a conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, in toiul unei ample campanii de sapaturi, s-au adeverit.
Surse din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central "Carol Davila" confirma informatiile potrivit carora printre pacientii "secreti" ai institutiei s-a numarat, sambata, presedintele Traian Basescu.
În urma Congresului de astăzi, 28 februarie 2010, s-a desfășurat Consiliul Național al PC. Cu această ocazie au fost aleși prim-vicepreședintele și vicepreședinții partidului.
Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este de părere că formațiunea politică pe care noul lider, Daniel Constantin o va conduce este un partid independent, un partid de centru dreapta, un partid social liberal, care nu poate să-i ignore pe șomeri dar mai ales pe pensionari.
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat în această după-amiază candidatura la șefia partidului. Iată obiectivele lui Ludovic Orban în mandatul său de președinte.
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat astăzi candidatura pentru funcția de președinte al formațiunii. Iată motivele pentru care Orban a decis să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale PNL.
Primarul General, Sorin Oprescu, va participa mâine, 1 Martie, la ora 12.00, împreună cu viceprimarul orașului Viena, Renate Brauner, la dezvelirea monumentului “Conrad Haas”.
Primarul General, Sorin Oprescu, va deschide maine, 1 Martie, la ora 11.00, in holul Primariei Municipiului Bucuresti, o expozitie de martisoare si felicitari realizate de copii.
În urma confruntării dintre cei doi candidați la funcția de președinte, Congresul Partidului Conservator a stabilit ca viitorul mandat de președinte să fie deținut de Daniel Constantin. Acesta a obținut 975 voturi din cele 1373 valabil exprimate. În funcția de Secretar General a fost reales Codruț Șereș.
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida pentru funcția de președinte al formațiunii pe care o reprezintă.
Noul președinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, imediat după aflarea rezultatelor votului de astăzi, că îl invită pe contracandidatul său să vină alături de el în echipa sa și să preia una din funcțile de vipreședinte.
Filmul "Concertul", de Radu Mihăileanu, a primit două trofee la gala premiilor Cesar de anul acesta. Lungmetrajul "Concertul ", regizat de Radu Mihăileanu, a fost premiat la categoriile "cel mai bun sunet" și "cea mai bună coloană sonoră".
Cu ocazia Festivalului Francofoniei 2010 și a aniversării a trei ani de existență, Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează în data de 18 martie 2010 Serata Culturală Românească, ce va cuprinde o serie de patru evenimente culturale.
Institutul National de Hidrologie a emis, sambata, o avertizare de cod portocaliu pentru inundatii pe Dunare care va intra in vigoare duminica, incepand cu ora 6.
În cadrul Congresului Partidului Conservator de astăzi, 28 februarie 2010, cei doi candidați la președinția partidului, Daniel Constantin și Petru Mărginean și-au anunțat programul politic.
Personalități marcante ale militantismului anticomunist din Europa și din lume și-au exprimat vineri, 25 februarie 2010, la Praga, în cadrul conferinței internaționale Crimes of the Communist Regimes, îngrijorarea față de modificarea misiunii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, prin eliminarea, de către Guvernului României, a funcțiilor de investigare a crimelor comunismului și de depunere de sesizări penale, în vederea anchetării vinovaților pentru aceste crime.
În acest sfarsit de saptamana, polițiștii de frontieră au depistat în zona de competență patru autoturisme – mărcile Audi A6, Fiat și Volkswagen Golf, precum si un autocamion marca IVECO, ce figurau ca fiind furate din state ale Uniunii Europene.
Data de 28 februarie este un prilej de aniversare a Zilei Protecției Civile. Componentă a sistemului securității naționale, protecția civilă are scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență.
Astăzi, de la ora 14, premierul Emil Boc va sustine o videoconferinta cu prefectii si cu directorii institutiilor deconcentrate judetene si ale Municipiului Bucuresti, tema videoconferintei continand aspecte legate de realizarea programului de guvernare.
Autor :
---
pagina curenta contine stiri din:
Nota bene: Responsabilitatea pentru continutul articolelor publicate revine autorilor.
Preluarea sau reproducerea (totală
sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei informatia.ro
(AMOS News), este interzisă.