Punctul pe Y - Noul val democrat vrea clarificări populare - de Octavian ANDRONIC

Sever Voinescu, Monica Macovei sau Cristian Preda fac parte din echipa de juniori a partidului, iar principalul element care îi identifică este acela că nu ei au ales partidul ci partidul i-a ales pe ei. Fiind mai puţin constrânşi de cutume sau de eredităţi, ei sunt cei care au deschis o discuţie prea mult timp amânată.

Una din „culpele” pe care adversarii o reproşează partidului lui Traian Băsescu este virajul ideologic brusc pe care l-ar fi făcut în ziua în care a părăsit Internaţionala Socialistă pentru a se alătura Popularilor. Pentru cine cunoaşte istoria acestei formaţiuni este însă limpede că Partidul Democrat încetase de multă vreme să mai fie unul de stânga. Practic, virajul  n-a făcut decât să confirme o stare de fapt ale cărei rădăcini trebuie căutate în schisma iniţială care a despărţit apele în FSN-ul istoric, între „reformatorii” lui Roman şi „conservatorii” lui Iliescu. Direcţia în care a luat-o atunci partidul a fost una spre dreapta, eticheta de stânga fiind păstrată de dragul avantajului de a deţine, în dauna aripii conservatoare, locul şi posibilităţile de  reprezentare pe care le oferea Internaţionala Socialistă. Dealtfel, primul semn a ceea ce inevitabil avea să urmeze a fost chiar veto-ul delegaţiei democrate de la Congresul de la Rio de Janeiro, la adresa cooptării PDSR-ului ca membru al acestei organizaţii. Identitatea de stânga i-a supravieţuit lui Petre Roman, în 2002, când a devenit preşedinte executiv, Emil Boc proclamând vocaţia social-democrată a formaţiunii, existentă şi astăzi în documentele sale programatice.

Dacă iniţiativa „noului val” va da roade, este foarte posibil ca partidul să-şi schimbe pentru a patra oară numele, după ce a trecut prin etapele FSN-PD-PDL, ultima titulatură fiind adoptată cam în silă, doar pentru a justifica cooptarea „dezertorilor” liberali. Este foarte posibil ca noul său nume să fie chiar acela de „Partidul Popular”, ceea ce l-ar identifica mai precis în spectrul rarefiat al momentului. Cât despre siglă, este evident că trandafirul este un însemn anacronic, propriu altei recuzite ideologice decât cea pe care o împărtăşesc Boc şi Compania. Despre „mărul” propus în loc – sunt sigur că va da naştere la nu puţine speculaţii răutăcioase.

Într-un an când toate partidele importante rămase în scenă îşi propun să-şi clarifice strategiile şi să-şi definească echipele care le vor conduce spre viitorul ciclu electoral, partidul lui Traian Băsescu se va aşeza într-un cadru  mai apropiat de realităţile de dreapta pe care le exprimă opţiunile principalilor săi exponenţi. Care, paradoxal, sunt puşi în situaţia de a rezolva o problematică preponderent socială, de o acuitate cu care ţara nu s-a mai întâlnit până acum.