De un an de zile, bucureștenii simt acut lipsa celui care coordona, de regulă și cu competență, acțiunile municipalității în situații de urgență – inundații, incendii, căderi masive de zăpadă – fostul viceprimar Răzvan Murgeanu. Suntem siguri că zbaterile primarului Oprescu la această ediție a ninsorilor ar fi fost mai puțin dramatice și mai eficiente dacă l-ar mai fi avut alături pe actualul secretar de stat. Dar nu-l are și nici de unde să „cumpere” ceva similar nu prea știe. Murgeanu își dedică acum priceperea și eforturile acțiunilor desfășurate de Ministerul Dezvoltării, unde se află la dreapta noului ministru, Elena Udrea. De ziua sa, Informatia.ro (AMOS News) îi urează tradiționalul „La mulți ani!”