03. 02. 2010
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în colaborare cu Central European Initiative, organizează, în perioada 3-4 februarie 2010, la București, conferința interministerială „South East European Transport Axis Cooperation”.
La acest eveniment participă reprezentanți ai ministerelor transporturilor din țări situate în zona de proiect SEETAC: Albania, Austria, Bulgaria, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Grecia, Ungaria, Italia, România, Serbia, Republica Slovacă și Slovenia. De asemenea, vor participa reprezentanții ministerului italian al protecției apelor, teritoriului și mediului, Inițiativei Central Europene, Universității Aristotel din Salonic, EURAC, SEETO, Informest.
Discuțiile acestei reuniuni vor aborda subiectele Coridoarelor Pan-europene, problemelor transfrontaliere, dezvoltării de piață, studiilor de trafic și planurilor de investiții imediate.
În perioada 2007-2013, România beneficiază de asistență financiară comunitară nerambursabilă pentru dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare teritorială europeană (transfrontalieră, transnațională și interregională), având ca scop dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu comunitar, prin încurajarea cooperării și schimbului de bune practici între toate regiunile UE.
În acest context, România, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a semnat Parteneriatul pentru implementarea proiectului SEETAC (South East European Transport Axis Cooperation) din cadrul Programului de Cooperare Transnațională - Sud Estul Europei (SEE), program coordonat la nivelul României de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.
Proiectul a început oficial la 1 aprilie 2009 și va dura 36 de luni, până la 31 martie 2012.
Comentarii