Principalele subiecte ale zilei, reflectate în edițiile emisiunilor de știri din această seară.
Zăpada închide mâine școli și grădinițe din 13 județe
Preșcolarii și elevii din mai multe localități din țară rămân acasă și mâine. Inspectoratul școlar al Municipiului București a decis suspendarea cursurilor și pentru data de 9 februarie. Școlile și grădinițele rămân închise mâine și în alte 13 județe din țară. (RealitateaTV)
PNL cere demiterea lui Kovesi, plus sancționarea lui Anastase și Buda pentru NUP-ul în cazul Udrea
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, luni, că PNL solicită ministrului Justiției, CSM și președintelui României demiterea procurorului general, Laura Kovesi, pentru emiterea "ilegală" a deciziei de neîncepere a urmăririi penale în cazul ministrului Elena Udrea. În paralel, BPC a mandatat grupul parlamentar pentru a începe procedurile legislative pentru ca președintele Camerei, Roberta Anastase, și președintele Comisiei juridice, Daniel Buda, că suporte consecințele pentru încălcarea legii în cazul Udrea. Cei doi parlamentari democrat-liberali sunt acuzați că au împiedicat bunul mers al Justiției și au obstrucționat derularea unor proceduri legale. (Antena3)
Atenționare privind drepturile de comunicare publică a Jocurilor Olimpice
Televiziunea publică deține drepturile de transmisie pentru Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, TVR este considerată radiodifuzor primar, iar celelalte televiziuni radiodifuzori secundari. (TVR)
Iliescu către Geoană, Niță, Nica: Vreți să privatizați partidul, să-l scindați?
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut o intervenție în BPN, el pronunțându-se împotriva formulei susținute de Mircea Geoană, Dan Nica și Constantin Niță privind votul pe liste pentru conducerea partidului și întrebându-i dacă vor să privatizeze sau să scindeze partidul. (RealitateaTV)
România înzăpezită: Școli închise, ambulanțe blocate, trafic de coșmar. Vezi tabloul zilei și ce ne așteaptă
Am fost din nou îngenunchiați de iarnă. De mai bine de trei zile, sudul României este îngropat în zăpadă. Cu tot ce presupune asta. Drumuri și școli închise, mașini înzăpezite, circulație de coșmar. Și a mai fost și viscolul. Unul parcă mai puternic ca oricând. (Antena3)
Vacanța se prelungește și marți
Vacanța elevilor din sudul înghețat se mai prelugește cu o zi. Toate școlile și grădinițele vor fi închise și marți în 8 județe și în București, din cauza viscolului și a nămeților. În alte 5 judete, inspectorii școlari au decis să suspende cursurile parțial. (TVR)
Dana Năstase a fost citată, astăzi, la DNA, în Dosarul Zambaccian 1
Dana Năstase, soția fostului premier Adrian Năstase, a făcut astăzi o nouă vizită la DNA. Ea a aflat rezultatele ultimei expertize și a revăzut probele strânse de procurori în Dosarul Zambaccian 1. (RealitateaTV)
David Bisbal și K'naan interpretează imnul Cupei Mondiale - Wavin flag
Cântărețul spaniol David Bisbal va cânta imnul oficial al Cupei Mondiale din 2010 alături de artistul african K'naan. Tema oficială a turneului din Africa de Sud, "Wavin flag", a fost deja înregistrată de cei doi artiști. (Antena3)
16 drumuri naționale și peste 140 de drumuri județene, închise
16 drumuri naționale și peste 140 de drumuri județene din sudul țării , sunt închise din cauza căderilor masive de zăpadă și a viscolului. (TVR)
Comentarii