Publicat: 9 August, 2017 - 14:28

Cea de-a 28-a ediţie a Academiei de vară Atlantykron, desfășurată între 28 iulie și 6 august, la Capidava, județul Constanța, sub genericul „Insula viitorului”, a adus mai multe noutăţi. Printre cele mai importante momente ale Academiei Atlantykron s-au numărat conferinţele virtuale interactive realizate cu personalităţi din România, Canada şi SUA, care au avut o  durată de peste oră fiecare.
► Conferința virtuală „În direct cu NASA” i-a avut ca invitați pe Erisa Stilley (Hines) și Ravi Prakash, coordonatori ai misiunii Curiosity, de explorare a planetei Marte. Ei au prezentat, în direct din centrele de coordonare, ultimele noutăți și au răspuns la întrebările participanților. Moderatorii teleconferinței au fost scriitorul și jurnalistul de știință Alexandru Mironov și coordonatorul programului Atlantykron, Sorin Repanovici. În cadrul conferinței s-a anunțat, în premieră, că NASA va trimite pe Marte un robot biolog. 
► În cadrul conferinţei virtuale „De vorbă cu plantele”, susţinută de Dr. Ing. Florin Munteanu, am reţinut că monitorizarea computerizată a plantelor poate prezice din timp cutremure şi alte catastrofe naturale. Planta este un subiect ideal de testare a cuplajului viu-mediu, fiind imobilă şi permiţând astfel monitorizarea continuă, iar regnul vegetal este cel mai vechi de pe Terra. 
► Dr. Eliot Sorel, personalitate marcantă a medicinei mondiale, fost consilier pe probleme de sănătate al preşedintelui SUA Barack Obama, a prezentat importanţa capitală a primelor 1000 de zile de viaţă ale fiecărui om, atât pentru dezvoltarea fizică, dar şi pentru cea psihică. Această perioadă „setează” organismul uman pentru toată viaţa, iar sănătatea şi prosperitatea unei ţări depind de primii ani de viaţă ai unui cetăţean.
► Aurora Simionescu, originară din Brăila dar care lucrează pentru Institutul pentru Spaţiu şi Ştiinţă Astronautică din cadrul Agenţiei pentru Explorare Spaţială din Japonia, a prezentat teoria fotonilor cu energie foarte mare care pot ajunge în regiuni ale Cosmosului extrem de compacte sau cu temperaturi foarte mari şi care pot permite explorarea acestor zone şi transmiterea de imagini.

”Academia Atlantykron a schimbat mii de oameni în bine și le-a influențat carierele. Programele sunt orientate către prezentarea ultimelor descoperiri și preocupări, iar participanții dețin deja un bagaj important de cunoștințe și pot contribui activ. Pot spune că Atlantykron a devenit un Think Tank. Dar mă bucură să constat că acest eveniment a atras, pas cu pas, și interesul asupra dezvoltării turistice și culturale a fluviului Dunărea. Am primit mult de la această zonă plină de energie şi oferim la rândul nostru. Avem peste 1000 de kilometri de Dunăre pe teritoriul românesc și nu îi exploatăm. Cred mult în dezvoltarea turismului cultural, științific și ecoturistic în această zonă. Atlantykron a fost primul eveniment organizat pe riviera dunăreană a județului Constanța care atrage, an de an, personalități din domeniile științei, culturii, artei și turismului”, declară Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

► La actuala ediţie a Academiei Atlantykron au fost 34 de ateliere, precum Robotică, Programare, Comunicații Radio, Propriocepție, Artă, Prim Ajutor, Astronomie, Biologie, Cronică, Autocunoaștere şi remodelare psihosomatică, Antreprenoriat, Sport, etc. şi au fost susţinute conferinţe de către jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexandru Mironov, prof. dr. Leon Zăgrean, prof. dr. Radu Dop, prof. dr. Teodor Vasile, scriitorul Dan Farcaș, prof. univ. dr. Pierre de Hillerin, dr. ing. Florin Munteanu, Lucian Boronea etc. Merită subliniată implicarea redactorilor revistei “Ştiinţă şi tehnică” în organizarea mai multor conferinţe şi workshop-uri.
► Au fost abordate subiecte precum trimiterea de oameni către planeta Marte şi alte misiuni Curiosity, mecanica cuantică, bosonii higgs, analize de “big data” în astrofizică, epigenetică, susținerea examenului de autorizare pentru radio-amatori, mecatronică, drone. Pe insulă au fost şi imprimante 3D, care au reprodus, printre altele, sigla Atlantykron.
► Scrierea veche egipteană și ideogramele japoneze, au  fost predate și aprofundate la Academia Atlantykron, iar ca premieră, a fost susținut cursul ”Drumul spre noi înșine prin propriocepție”, coordonat de către Dr. Pierre Joseph de Hillerin. Institutul pentru Științe Spațiale a avut mai mulți reprezentați, Academia Atlantykron fiind inclusă pe lista evenimentelor prioritare pentru această organizație de prestigiu. 
► Cursurile de dezvoltare personală nu au lipsit la Academia Atlantykron. Astfel, dr. Teodor Vasile a susţinut, în faţa a peste 60 de participanţi, workshop-ul „Autocunoaştere, dezvoltare personală şi remodelare psihosomatică. Reconectarea creativă cu sinele şi universul”. În procesul de autocunoaștere este foarte important să identifici care sunt situațiile concrete pe care le poți transforma din esecuri în adevărate reușite, iar odată făcut acest pas, totul va veni de la sine. Întrebările potrivite pot să-ți schimbe cursul vieții, pot să te facă să realizezi că la orice situație care aparent nu are rezolvare, cu siguranță vei găsi un răspuns. De asemenea, a existat un curs de introducere în antreprenoriat precum şi cursul “Cum să-ţi scrii viitorul… şi să-l împlineşti, susţinut de către Constantin D. Pavel, scriitor şi trainer.
► În cadrul atelierului de astronomie, pe un telescop performant, cu oglindă de 200 mm, participanţii au putut observa direct inelele lui Saturn precum şi linia de tranziţie dintre zonele luminate şi cele întunecate ale Lunii.
► Editura Pavcon a lansat 8 volume pe insulă, iar de la ediţia precedentă până în prezent a publicat 28 de volume cu tematică SF, majoritatea autorilor fiind implicaţi, de-a lungul timpului, în activităţile Atlantykron.
► În cadrul atelierului de biologie susţinut de către societatea ştiinţifică Cygnus din Suceava – centru UNESCO - au fost recoltate probe de apă din diferite zone ale Dunării şi au fost făcute observaţii microscopice asupra microorganismelor din apă. De asemenea, au fost identificate speciile de animale care populează insula. 
► Ca de obicei, atelierul de Science Fiction a atras mulţi participanţi, în cadrul acestuia având loc concursul de schiţe SF scrise la faţa locului „Una pe zi”, dedicat memoriei celui care a fost scriitorul Don Simon (Petrică Sârbu) şi susţinut de MasterCard. Iată care au fost premiile: locul 1 – Marius Bucur, cu povestirea „La mila lui K’278”; locul 2 – Marius Bucur – „Spectacolul trebuie să continue” iar locul 3 – Cristina Ghidoveanu, „Sfârşitul lui George”. Juriul a fost condus de către scriitorul Aurel Cărăşel. Aceste proze, alături de alte povestiri selectate de-a lungul timpului, vor fi incluse într-o antologie tipărită.
► Cursul Când ideile science-fiction devin realitate s-a desfășurat pe durata a trei zile şi a fost susţinut de către Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron și de către scriitorul Aurel Cărășel. Temele susținute: Arthur C. Clarke - ipoteze tulburătoare privind artefactele extraterestre, în sistemul nostru solar; Jules Verne - un summum de anticipații, transpuse în realitate, în secolul XX; Isaac Asimov - o societate robotică a viitorului apropiat. Invitați speciali au fost prof. univ. dr. Leon Zăgrean și jurnalistul de știință Alexandru Mironov.
► Atelierul de artă denumit generic „Poieniţa artei” şi coordonat de prof. Valentin Ionescu adună, an de an, tineri care iubesc culoarea şi formele de artă. Toate se împletesc în fuziunea cromatică a imaginaţiei SF. Au fost concursuri care au purtat numele unor scriitori şi artişti plastici trecuţi în nefiinţă. Premiul de grafică Ştefan Ghidoveanu, cu tema „Nave de luptă SF”, a fost câştigat de Ana-Maria Mitrea (14 ani), iar câştigătorii Premiului de pictură Aurel Manole sunt Tina-Alina Sandu (14 ani) – locul 1, Rebeca Fâşie (15 ani) – locul 2 şi Miruna Ciorbaru (16 ani) – premiul special.
► Cea de-a 28-a ediție a Academiei de vară Atlantykron s-a remarcat prin interesul mare arătat de către jurnaliști, agenți de turism precum și reprezentanți ai autorităților locale. Au fost prezenți mai mulți primari ai unor localități de pe riviera dunăreană a județului Constanța, precum și agenți economici locali din domeniul turismului. 

Iată ce spun mai multe personalități ale științei, culturii și artei despre Academia Atlantykron, în trei cuvinte cheie:
Alexandru Mironov: ”Imaginație – pentru că fără asta nu se poate; democrație – care este democratizarea științei; ecologie – pentru că eu cred că creierul uman trebuie să își dezvolte cunoașterea în mijlocul naturii,
Prof. Dr. Teodor Vasile: ”Magnific, magic, educațional”.
Mihaela Muraru-Mândrea, scriitor, președintele Centrului pentru Umanism și Drepturile Omului din România: ”Speranță, umanitate, viitor deschis”.
Prof. Dr. Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie « Carol Davila » din București: ”Natura la ea acasă. Comunicare. Provocare”.
Prof. Dr. Radu Dop: „Frumuseţea, inteligenţa, diversitatea, candoarea şi entuziasmul copilăriei risipite cu generozitate nemăsurată pe un Rai insular este visul pe carfe-l poartă cu bucurie până anul viitor orice COPIL. Şi asta se repetă deja, acum, de 28 de ani”.
Constantin D. Pavel, scriitor, editor, trainer: „Spiritul Atlantykron a rămas acelaşi faţă de acum 25 de ani, tehnologia diferă. De o mare importanţă o constituie continuitatea în aplicarea cunoştinţelor învăţate aici. Ce facem cu ceea ce acumulăm aici? Orice lucru nepus în practică rămâne la nivel de informaţie. Prin aplicare se transformă în educaţie”.