Publicat: 16 Noiembrie, 2012 - 19:57

Astăzi, de la ora 14, în Aula Magna a Universităţii „Andrei Şaguna”, s-a desfăşurat simpozionul cu tema „Tentaţie şi dependenţă”. Academicianul Bălăceanu-Stolnici, rectorul de onoare al Universităţii „Andrei Şaguna”, a vorbit despre consumul de droguri, problemă care atacă chiar rădăcinile societăţii şi este una din cauzele care ar putea duce, în timp, la dispariţia speciei umane.

Au fost prezentate comunicări ştiinţifice care au abordat diverse chestiuni legate de dependenţă şi de prevenirea consumului de droguri: „Factori de risc transgeneraţionali pentru dependenţa de substanţe”, Strategii naţionale şi europene de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenţilor”, „O nouă formă de adicţie: jocul de şansă patologic”, „Muzica creează dependenţă?”, „Metafora terapeutică, posibilă lecţie de prevenţie”.

Manifestarea, acreditată de Consiliul Psihologilor din România și Casa Corpului Didactic din Constanța, s-a bucurat de o largă participare a specialiştilor din domeniul psihologiei, ştiinţelor juridice, administrative, medicale, educaţionale, dar şi a studenţilor și masteranzilor.