Publicat: 8 Octombrie, 2017 - 18:03

În perioada 10 – 16 octombrie 2017, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, în cooperare cu structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii din judeţul Iaşi, va asigura măsurile de ordine şi securitate publică premergător , pe timpul şi după desfăşurarea pelerinajului la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iaşi la care va participa un număr foarte mare de pelerini.
 Misiunea jandarmilor şi personalului celorlalte structuri implicate constă în asigurarea climatului de ordine pe timpul deplasării pelerinilor către locul de închinare, asigurarea deplasării rândului de pelerini, conducerea persoanelor cu probleme medicale către punctele de Cruce Roşie, prevenirea busculadelor, depistarea copiilor pierduţi şi identificarea părinţilor acestora, evitarea blocării căilor de circulaţiei rutieră, prevenirea faptelor de natură infracţională şi contravenţională. 
Avându-se în vedere importanţa şi amploarea acestui eveniment , pentru prevenirea aglomerărilor şi stărilor de disconfort, la fel ca şi în anii anteriori, se va institui un dispozitiv de ordine şi siguranţă publică complex,  în scopul creării unor condiţii optime pentru desfăşurarea pelerinajului, reducerea disconfortului participanţilor.
Premergător desfăşurării acestei misiuni, astăzi, 6 octombrie 2017, la nivelul unităţii s-a desfăşurat o activitate de pregătire în cadrul căreia au fost prezentate şi detaliate toate aspectele de interes cu privire la modul de planificare, organizare şi executare a măsurilor specifice de asigurare a climatului de normalitate în cadrul acestor manifestări religioase.  
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi indicaţiile personalului de ordine, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Persoană de contact: locotenent Catană Ionuţ, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, tel:  0749.034.562.

            Compartiment informare şi relaţii publice
                 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău