Publicat: 13 Noiembrie, 2017 - 16:36

Actrița Maia Morgenstern a fost distinsă, luni, cu Titlul de Doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest Timișoara (UVT), Capitala Europeană a Culturii 2021 răsplătindu-i astfel întreaga activitate.

''Oferindu-i acest titlu, nu facem decât să dăm cezarului ce-i al cezarului. (...). Acestea sunt modelele pe care România trebuie să le aducă în prim plan pentru generațiile următoare. Maia Morgenstern reprezintă un model de carieră, de caracter și de valoare, un model de românism pe care l-a împărtășit de fiecare dată când a avut ocazia'', a remarcat rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Artista le-a povestit studenților prezenți în Aula Magna că și ea este studentă la cea de-a doua facultate, cea de Filologie — Studii Iudaice, a Universității din București, unde are profesori foarte exigenți și restanțe.

''Primesc lucrul acesta cu adânc respect, fiind expresia admirației pe care mi-o poartă mediul academic. (...). Este confirmarea unei vieți dedicate artei. (...). Sunt un om cu păcate, cu defecte, cu umbre, cu ambiții, simt nevoia de perfecționare, cu idealuri, vise. Încerc să mă bucur de realizările mele, așa cum o fac astăzi, aici. Sunt studentă (...), am restanțe, am niște profesori foarte exigenți'', a spus actrița, în cadrul ceremoniei de decernare a titlului. 

Maia Morgenstern este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni și Patimile lui Hristos, în regia lui Mel Gibson. Printre rolurile celebre pe scena de teatru se numără Lola Lola, din Îngerul albastru, sau Kathleen Hogan, din Park Your Car in Harvard Yard.

Maia Morgenstern va urca luni seara pe scena Teatrului Național Timișoara în două reprezentații cu spectacolul ''Maitreyi'', alături de fiica sa, Cabiria.