Publicat: 25 August, 2013 - 13:03

Prezentăm o analiză asupra afacerilor familiei Cioabă preluată de pe site-ul antitepari.ro:
 Faliment, datorii la stat, evaziune fiscală şi instrumente de plată fără acoperire - caracteristici ale firmelor din portofoliul Sighişoarei Cioabă

¤ Una din firmele la care Sighişoara Cioabă este asociat, "Best Star Nef", este în faliment, ţeapa totală depăşind 8,5 miliarde lei vechi

¤ "Industria Bronzului & Neferoase" are datorii la stat de peste 1,6 miliarde lei vechi; Finanţele au cerut deschiderea insolvenţei în urmă cu două luni, dar până acum nu a fost stabilit nici măcar primul termen de judecată

Soţia fiului cel mare al aşa-zisului şi autointitulatului "rege" al ţiganilor, Sighişoara Cioabă, care - după succesiunea la "tron" - va deveni "doamna rege", pentru că, probabil, titlul de regină nu este încă împământenit printre ţigani, este cea mai bine reprezentată în afacerile familiei.

Numai că, aşa cum îi stă bine unui ţigan, din caracteristicile firmelor nu lipsesc insolvenţa, datoriile la stat, evaziunea fiscală - cel puţin prin stopajul la sursă - şi instrumentele de plată fără acoperire.

& Euro Paleţi

Sighişoara Cioabă (n. 16.01.1973) administrează "Industria Bronzului & Euro Paleţi" SRL Sibiu (J32/797/2010, CUI 27756082), care are ca obiect principal de activitate declarat turnarea metalelor neferoase uşoare. Ea este asociat majoritar şi îl are ca partener de afaceri pe Gheorghe Gîrbea.

Pentru anul 2012 a raportat un singur angajat, o cifră de afaceri de 1.054.545 lei şi un profit net de 3.279 lei. Averea firmei era, la sfârşitul anului, negativă, -62.082 lei, căci datoriile totale, de 947.002 lei, depăşesc valoarea activului total.

La stat, datoriile acumulate la 30 iunie 2013 erau de 844 lei. Deşi valoarea acestora este mică, ea cuprinde o componentă de evaziune fiscală, printr-un stopaj la sursă de 325 lei.

A fost raportată cu două cecuri fără acoperire, care au generat un refuz la plată total de 25.746,40 lei. Incidentele au fost consemnate în februarie 2013, dar sunt considerate minore deoarece instrumentele au fost depuse spre încasare după expirarea termenului de prezentare.

& Neferoase

La "Industria Bronzului & Neferoase" SRL Sibiu (J32/435/2008, CUI 23483583) schema de administrare şi asociere este aceeaşi. Firma are 18 bilete la ordin neonorate la termen şi raportate la Centrala Incidentelor de Plăţi. Suma refuzată la plată totalizează 118.341,35 lei.

Datoriile la bugetele de stat stat sunt de 160.619 lei, din care 13.798 lei reprezintă evaziune fiscală prin stopaj la sursă. În încercarea de a recupera banii datoraţi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu a cerut declanşarea insolvenţei împotriva firmei, la data de 10.06.2013. Deocamdată, nu a fost stabilit nici măcar primul termen de judecată în acest proces.

Cu obiectul de activitate turnarea metalelor neferoase uşoare, firma a avut doi ani (2009 şi 2010) cu cifra de afaceri raportată peste 1,3 milioane lei. Pentru 2012, profitul net a fost raportat la valoarea de 6.120 lei, cifra de afaceri - 106.659 lei, un angajat, iar datoriile acumulate la sfârşitul anului - 359.136 lei.

Schema administrator-asociaţi este păstrată şi la "Remat Sibiu" SRL (J32/338/2009, CUI 25381482). Această firmă are două cecuri fără acoperire, refuzate la plată din motive majore. Suma totală refuzată este de 13.379,04 lei, iar interdicţia bancară de a emite cecuri a expirat în octombrie 2012.

La stat, datoriile acumulate la data de 30 iunie 2013 sunt de 100.532 lei, din care stopajul la sursă este de 428 lei.
Rezultatele financiare ale firmei nu au fost niciodată prea mari. Doar într-un singur an, 2011, cifra de afaceri a depăşit foarte puţin 1 milion de lei, dar exerciţiul financiar a fost încheiat cu pierderi de 8.261 lei. Pentru 2012 profitul raportat a fost de 6.047 lei, iar cifra de afaceri de 362.282 lei.

La "Best Star Nef" SRL Sibiu (J32/357/2000, CUI 13204908), care este în faliment, Sighişoara a fost unic asociat. Tabelul suplimentar al creanţelor, publicat la data de 13 mai 2013, cuprinde datorii în valoare de 256.887,38 lei. Această sumă se adaugă celei menţionate într-un tabel anterior, care a fost de 594.703,50 lei.

Printre cei mai importanţi sponsori se numără, pe lângă Finanţe, două bănci (BRD şi Intesa Sanpaolo), plus o societate de leasing ("AGL Romania Leasing")

O altă firmă din portofoliul acesteia, "Romdor" SA Sibiu (J32/33/1994, CUI 6629310), a fost radiată la data de 23.06.2010.

"Rege" cooperatist

Sighişoara este asociată şi la "Atelierul de Meşteşugari Sibiu" Societate Cooperativă (C32/2/2012, CUI 30756384). Însă aici administrator este soţul ei, Dorin Cioabă (n. 26.11.1969), fiul cel mare al răposatului, care îi va succeda la "tron". Pentru 2012, anul înfiinţării (la 5 octombrie), cooperativa a raportat pierderi de 315 lei şi datorii totale de 2.250 lei.

Dorin Cioabă mai figurează ca asociat la "Romdor Grup" SRL Sibiu (J32/92/1994, CUI 5122840), aflată în insolvenţă. Tabelul preliminar rectificat/completat al creanţelor, publicat la data de 19 decembrie 2012, cuprinde datorii în valoare totală de 287.610,74 lei, din care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu revendică 116.618 lei.
A fost asociat şi la "Romdor" SRL, care este radiată

"Regele", făcut Florin din Florea Tănasie

Defunctul "rege" al ţiganilor, pe numele său din buletin Florea Tănasie Cioabă (n. 17.11.1954), este asociat la "Internaţional Regal Grup" Sibiu (J32/470/2009, CUI 25744502), cu Mariţa Cioabă (n. 10.07.1955), care este şi administrator.

A raportat angajaţi (2) numai pentru anul 2011, în rest această cifră este 0. Pentru 2012 firma a raportat un profit de 61.906 lei, cu o cifră de afaceri de 355.000 lei. Datoriile totale de la sfârşitul anului erau de 227.266 lei.

"Regal Company" Sibiu (J32/1372/2005, CUI 17992558), cu unic asociat şi administrator Florea Tănăsie Cioabă, este în faliment.
În dosarul 2407/85/2007 a fost deschisă procedura generală a insolvenţei la data de 29.11.2007, după 5 termene de judecată anterioare. La 29.05. 2008 este dispusă intrarea în faliment, iar procedura nu a fost încheiată nici în prezent.
Firma a făcut raportări doar pentru anii 2005, 2006 şi 2007, la sfârşitul cărora contabiliza datorii totale în valoare de 257.943 lei. La sfârşitul anului 2012 acestea erau calculate la 102.936 lei.

Altă firmă "regală" este "Regal Grup" SRL Sibiu (J32/274/2008, CUI 23314967), cu obiectul de activitate fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice, are aceeaşi structură a asociaţilor şi acelaşi administrator unic ca "Internaţional Regal Grup", dar obiectul principal de activitate turnarea metalelor neferoase uşoare. Firma a raportat pentru toţi anii 0 angajaţi. Pentru 2012 a raportat profit de 28.027 lei şi cifră de afaceri de 80.296 lei. Datoriile totale de la sfârşitul anului erau de 302.424 lei.

"Regele" a mai fost asociat la "Romdor" (J32/33/1994, 6629310), care este radiată.
Sursa: http://www.antitepari.ro/