21 Apr 2017 - 23:00

Duminică, 23 aprilie

Aproape 1.200 de rideri si-au rezervat deja locul la linia de Start pentru a se bucura de primavara la competitia ZIUA B, pe 23 aprilie, incepand de la ora 09:00, in padurea Cernica-Pantelimon

Evenimentul deschide seria de concursuri de ciclism MTB din calendarul Riders Club, dedicat sportivilor amatori si invita, la cea de-a 5-a editie a sa, toti pasionatii de plimbari in natura sa se bucure de o super aventura in aer liber. 

Sunt pregatite 2 trasee pentru toti ciclistii, indiferent de abilitati, Scurt - 19 km si Standard - 38 km. Acestea sunt separate, iar starturile au loc la ore diferite astfel incat fiecare concurent sa traiasca aventura MTB asa cum isi doreste.

* Exerciții demonstrative, concerte și retragere cu torțe

Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, duminică, 23 aprilie, în Parcul Tineretului din Capitală, Statul Major al Forțelor Terestre va organiza, între orele 10.00 și 18.00, activităţi cultural-recreative.
Astfel, militarii vor prezenta tehnica de luptă, armamentul şi echipamentul din dotare, vor avea loc exerciţii demonstrative de intervenţie a echipei EOD, exerciții de supravieţuire, procedee de escaladare, tiroliană, tehnici de autoapărare, precum şi exerciţii de mânuire a armamentului.

Între orele 15.00 şi 18.00 va avea loc un spectacol susţinut de formaţii artistice ale cercurilor militare, precum şi un concert de muzică de fanfară, corală şi
instrumentală.

Tot duminică, de la ora 19.15, pe Esplanada Palatului Cercului Militar Național va avea loc un concert de muzică de fanfară și muzică ostășească susținut de Muzica Reprezentativă a M.Ap.N. și de corul Academiei Tehnice Militare.

Retragerea cu torțe va începe la ora 21.00, în fața Palatului Cercului Militar Naţional, și va continua spre Opera Naţională Bucureşti - Podul Cotroceni - Şoseaua Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu-
Bd. Vasile Milea - Drumul Taberei - Statul Major al Forţelor Terestre.

Luni, 24 aprilie

Zeci de actriţe, actori şi numeroși invitaţi speciali din lumea filmului își vor etala ținutele vestimentare elegante și vor defila pe covorul roşu, luni, la Sala Studio a Teatrului Național București, începând cu ora 18:00, pentru a lua parte la ceremonia de decernare a celor mai importante premii din cinematografia natională, acordate de Uniunea Cineaștilor din România, în urma filmelor realizate în cursul anului precedent.  

La Teatrul National București

* Exponatul lunii martie 2017 la Muzeul Național de Istorie a României: PODOABE DIN TEZAURUL PREISTORIC DE SARASĂU ÎN COLECȚIILE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în perioada 24 martie – 23 aprilie 2017, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, un lot de podoabe preistorice deosebite, recent intrate din colecțiile sale – Podoabe din tezaurul de la Sarasău. 

Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 24 martie – 23 aprilie 2017 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 - 17.00, în zilele de 24 și 25 martie, respectiv 10.00 - 18.00, în intervalul 26 martie - 23 aprilie 2017.

Format: 

Rubrici: 

Topic: