Publicat: 6 Decembrie, 2017 - 16:22

Deciziile luate de guvernul Tudose, în urma şedinţei de miercuri, 06 decembrie:

14, 15 și 16 decembrie 2017, zile de doliu național în România în memoria Majestării Sale Regele Mihai

 Zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947. Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, o hotărâre în acest sens.

În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.     

Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.

Slujba de înmormântare a Majestății Sale Regele Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. 

Guvernul, împreună cu Casa Regală, organizează funeraliile naționale care vor avea loc în memoria Majestății Sale Regele Mihai. Reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naționale, precum și implicarea fiecărei instituții guvernamentale. 

 

Masă caldă pentru elevii din 50 de unități școlare și în anul școlar în curs

 Guvernul a aprobat în ședința de astăzi lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se aplică, în anul școlar 2017-2018, Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, precum și fondurile necesare finanțării programului.

Este vorba de peste 30 de milioane de lei, suma destinată întregului an școlar 2017-2018, finanțare asigurată de la bugetul de stat, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi.

Prima etapă a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi s-a aplicat în anul școlar 2016-2017 și a implicat tot 50 de unități școlare. Cele 50 de școli în care se va derula etapa a doua în anul școlar 2017-2018 au fost selectate astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate (medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate).

De asemenea, s-a ținut cont de infrastructura necesară servirii mesei în școală (dacă există sau nu cantină, dacă există sau nu sală pentru prepararea sau pentru servirea mesei, dacă există sau nu spațiu pentru depozitare).

Masa caldă sau pachetul alimentar va fi asigurat elevilor și preșcolarilor care participă la activitățile didactice, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar.

Autoritățile locale au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii. De asemenea, autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea acestuia în școli sau grădinițe, în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii.

Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv cea a municipiului București, vor verifica respectarea normelor și condițiilor igienico-sanitare și a alimentației sănătoase în distribuția alimentelor. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare sau mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-terioriale.

În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență adoptată astăzi, Ministerele Sănătății și Educației vor elabora norme de aplicare, care se vor adopta prin Hotărâre a Guvernului.

 

Județul Timiș primește ajutoare financiare pentru localitățile afectate de furtunile din luna septembrie

 Guvernul României a alocat, astăzi, peste 3 milioane de lei, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, în luna septembrie a acestui an, în județul Timiș.

Alocarea este prevăzută într-o hotărâre aprobată de guvern în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Astfel, 30 de beneficiari vor primi fonduri pentru achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizarea de reparații și reabilitare pentru grădinițe, școli, muzee, unități medicale și alte clădiri și construcții care aparțin administrațiilor locale. Beneficiarii sunt Consiliul Județean Timiș și autoritățile publice locale din 29 de comune și orașe din județ.

Precizăm că județului Timiș i-au mai fost acordate ajutoare financiare în valoare de 2,24 milioane lei, printr-o hotărâre de guvern adoptată în luna septembrie a.c., însă, după finalizarea evaluării pagubelor de către Comitetele pentru Situații de Urgență și după adoptarea hotărârii de guvern menționate, au apărut noi solicitări de sprijin financiar din partea autorităților administrației publice locale.

Banii se alocă din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului.

Astfel, pentru asigurarea sumelor necesare, se suplimentează cu 3 milioane de lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.

 

  

Tags: