Publicat: 13 Septembrie, 2017 - 15:29

eciziile luate în urma ședinței de joi, 13 septembrie, de Guvernul României:

Proiectul Legii Internshipului, adoptat de Guvern

 Tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni, potrivit proiectului de Lege privind Internshipul, adoptat astăzi de Guvern. Proiectul va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Participanții la programele de Internship își vor putea astfel consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă; de asemenea, vor putea dobândi experienţă și vechime în specialitate, după caz.

Pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de numărul de salariați angajați cu contracte de muncă, organizația gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajați.

Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizație lunară netă de internship, din partea organizației gazdă. Indemnizația de internship va fi cel puțin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată.

Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship.

Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului de internship organizația gazdă are obligația asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat și a plății contribuției aferente.

Persoanele juridice care, în termen de 60  de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un  contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de  menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni.

 
În 2015, șomajul în rândul tinerilor a scăzut la 22%, dar se situează în continuare puțin peste media UE. Proporția persoanelor care nu sunt încadrate profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare este cu mult peste media UE (17 % față de 12 %). Totodată, deși în scădere, rata persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială înregistrată în 2014 în România a fost una dintre cele mai mari din UE (40%). 

Măsuri pentru asigurarea stocurilor de cărbune pentru iarnă

 Depozitul Roșia din cadrul Exploatării Miniere de carieră Rovinari va fi activat și utilizat parțial, începând cu data de 15 septembrie 2017 și până la data de 30 aprilie 2018, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.

Acest lucru va permite realizarea stocurilor de cărbune și funcționarea termocentralelor Rovinari, Turceni Ișalnița și Craiova II pentru trecerea vârfului de iarnă 2017-2018.

Utilizarea depozitului Roșia se va supune interesului strategic de asigurare a siguranței Sistemului Electroenergetic Național, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecție a mediului, necesare pentru activarea și utilizarea parțială a depozitului în perioada menționată, inclusiv prin aplicarea unui porgram de funcționare care să evite crearea unui disconfort ambiental în zona adiacentă.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre principalii producători de energie electrică din România, asigurând funcționarea Sistemului Energetic Național în situații extreme, cum a fost și iarna 2016-2017, în care cota de piață a acestei societăți a depășit, în anumite intervale, 30% din totalul producției de energie electrică.

 Funcționarea depozitului de cărbune Roșia a încetat începând cu 01.01.2016 deoarece cu aceeași dată trebuia pus în funcțiune un nou depozit. Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit, respectiv 31.12.2015, s-a datorat dificultăților în achiziția suprafețelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit, precum și identificării unui nou amplasament.

În prezent este în derulare amenajarea noului depozit de cărbune Roșia, pentru care se preconizează ca termen de finalizare trimestrul I din 2019.

În aceste condiții nu există posibilitatea constituirii stocurilor de cărbune necesare funcționării în siguranță a termocentralei Rovinari și nici asigurarea transportului pe calea ferată pentru termocentralele Turceni, Ișalnița, Craiova II.

Perioada premergătoare sezonului rece este folosită pentru realizarea stocurilor de siguranță necesare trecerii vârfului de iarnă. În perioadele foarte reci, cu temperaturi mai mici de -10°C, nu se mai pot exploata straturile de cărbune din carieră, nu se mai poate asigura funcționarea sigură a benzilor, căci cauciucul devine casant ducând la ruperea benzilor transportoare.

De asemenea, nu se pot asigura fluxurile de transport pe calea ferată către sucursalele Turceni, Ișalnița, Craiova II, cărbunele îngheață în vagoane, iar descărcarea lui durează foarte mult, din cauza perioadei necesare pentru dezghețare, până la 6 ore pentru o navetă, reducând fluxul de aprovizionare până la jumătate și apar probleme la căile ferate uzinale interioare din termocentrale.

Ocuparea unor posturi vacante din Ministerul Sănătății și direcțiile de sănătate publică, aprobată prin memorandum

 
Ministerul Sănătății va organiza concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul ministerului si a unor instituții aflate în subordinea sa, potrivit unui memorandum discutat în ședința de guvern de astăzi.

Este vorba despre 21 de posturi din cadrul Ministerului Sănătății și 7 posturi din direcțiile de sănătate publică.

Structura organizatorică a Ministerului Sănătății a fost modificată și adaptată la necesitățile impuse de implementarea politicilor de sănătate și este necesar, pentru a fi funcțională, ca posturile de conducere nou create și unele funcții de execuție să fie ocupate prin concurs.

De asemenea, direcțiile de sănătate publică din județele Caraș-Severin, Ilfov, Iași, Neamț și Prahova au funcții publice de conducere vacante.

Ocuparea posturilor vacante se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli.

 
Potrivit Ordonanței 3/2017 privind unele măsuri pentru administrația publică centrală, până la data de 31 decembrie 2017 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante, la nivelul Guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și instituțiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv a activităților finanțate integral din venituri proprii.

Prin excepție, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.