3 Sep 2012 - 13:45

 Frontiera cu Serbia: Paisprezece migranţi retinuţi la frontiera ,,verde,,
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, trei grupuri de migranţi, formate din paisprezece persoane, cetăţeni din Algeria, Nigeria şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria.
În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 


Captivi pe insula Ostrov, salvaţi de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, judeţul Caraş Severin, au intervenit cu o ambarcaţie din dotare pentru a salva două persoane, cetăţeni români, care se aflau pe o insulă în mijlocul Dunării şi care, din cauza vremii nefavorabile şi a valurilor mari, se aflau în imposibilitate de a se întoarce la mal.
Persoanele în cauză, un bărbat de 38 ani şi mama sa, în vârstă de 60 ani, ambii domiciliaţi în Timişoara, au fost transportaţi cu o zi în urmă de către un localnic cu o barcă, şi-au instalat un cort pe insula Ostrov, unde intenţionau să desfăşoare activităţi de pescuit.

 


Frontiera cu Ucraina: Autoturism plin cu ţigări de contrabandă depistat în PTF Halmeu
           Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Halmeu, jud. Satu Mare, împreună cu lucrătorii vamali, au depistat într-un autoturism condus de către un cetăţean maghiar, 3.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, ascunse în locaşuri special amenajate, în podeaua maşinii şi în bancheta din spate.
Ţigările, în valoare de  peste 14.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.  Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

 


Autoturism furat din Slovacia depistat de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea, judeţul Satu Mare, au depistat în zona de competenţă, un autoturism marca Renault Clio, care figura ca fiind furat din Slovacia din data de 04 august 2012.
Conducătorul auto, un cetăţean român în vârstă de 32 ani, este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 


Frontiera cu Republica Moldova: Cetăţean R. Moldova oprit din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, judeţul Galaţi, au depistat şi reţinut, în urma unei informaţii, în zona de competenţă, un bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în România.
Bărbatul, cetăţean R.Moldova, trecuse înot râul Prut, fapt pentru care poliţiştii de frontieră i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Conform Acordurilor încheiate între R. Moldova şi România, după finalizarea cercetărilor, bărbatul a fost predat autorităţilor de graniţă ale statului vecin.

 

Semiremorcă furată descoperită la P.T.F. Galaţi-rutier
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt unui bărbat, cetăţean bulgar, pentru faptul că remorca din componenţa ansamblului auto pe care îl conducea s-a dovedit a fi furată.
Remorca, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea recuperării acesteia de către proprietar.

 


Autoturism Hyundai furat din Italia, descoperit la Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, au depistat un autoturism marca Hyundai declarat furat în Italia, pe care şoferul, un cetăţean român intenţiona să-l scoată din ţară.
Lucrătorii noştri i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunerile legale.
Autoturismul, în valoare de 15.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea recuperării acestuia de către proprietar.

 


Dosar penal pentru braconaj piscicol
În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, judeţul Botoşani şi S.P.F. Fălciu, judeţul Vaslui,  au întocmit dosare penale pe numele a trei bărbaţi, cetăţeni români, care pescuia pe râul Prut, folosind unelte interzise de lege, respectiv transportau aproximativ 30 kg de peşte pe care l-au pescuit utilizând unelte de pescuit comercial, fără  să deţină autorizaţie în acest sens.

 

Mercedes cu serie modificată depistat la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, judeţul Botoşani, au depistat un autoturism marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Germania, a cărui serie de şasiu poansonată pe caroserie era modificat[, prin ştergerea şi repoansonarea a două caractere.
Lucrătorii noştri i-au întocmit şoferului, un cetăţean cu dublă cetăţenie, română - R. Moldova, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, iar microbuzul în valoare de 36.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Stânca în vederea continuării cercetărilor.

 


Frontiera cu Bulgaria: Două autoturisme neînmatriculate depistate la Calafat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, au depistat în trafic, în zona de competenţă, doi cetăţeni români, care conduceau două autoturisme cu numere de înmatriculare româneşti respectiv bulgăreşti provizorii, care în urma verificărilor s-a constatat a fi expirate din data de 21.07.2012, respectiv 18.06.2012.       
Persoanelor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


La volan cu documente false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat, judeţul Dolj, au depistat în trafic, în zona de competenţă, doi cetăţeni români, ambii în vârstă de 30 ani, care conduceau un autoturism marca Volkswagen, respectiv un Ford Galaxy, pentru care au prezentat la control taloanele pentru inspecţie tehnică false.
   Persoanelor în cauză li s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

 

Fără licenţă de transport
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Corabia şi Orlea, judeţul Olt, au depistat în trafic, în zona de competenţă, doi cetăţeni români, care conduceau fiecare câte un autocamion marca Roman, cu care transportau material lemnos.
În urma verificărilor a rezultat că persoanele în cauză nu posedă licenţă de transport pentru autocamioane, fapt pentru care poliţiştii de frontieră le-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare a transportului rutier public de mărfuri fără licenţă de transport.

 

Transport de peşte fără documente legale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Călăraşi au depistat în zona de competenţă o persoană de sex masculin care transporta 30 kg peşte specia fitofag şi caras fără a deţine documente legale.
Peştele a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui.

 


Garda de Coastă: Afgan reţinut la frontiera cu Bulgaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şi reţinut o persoană de sex masculin, cetăţean afgan, în vârstă de 24 ani, care a intrat ilegal în România pe jos din R. Bulgaria, pe la frontiera ,,verde”, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Format: