Agent de penitenciar, reţinut pentru 24 de ore

Ieri, 16.02.2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de agentul de penitenciare N. Adrian.

Reţinerea s-aefectuat pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care luare de mită,  prev. de art. 254 alin.1 C. pen., rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000, şi şantaj, prev. de art.13/1 din Legea nr. 78/2000, rap. la art.194 alin.1 C.

La data de 17.02.2012, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost delegaţi de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba să efectueze acte procedurale  în cauză.

În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2011 – 14  februarie 2012, prin încălcarea cu bună ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul N. Adrian a introdus în incinta Penitenciarului Aiud, obiecte interzise la deţinere, respectiv, telefoane mobile şi accesorii ale acestora, pentru a fi date unor deţinuţi. Obiectele erau distribuite spre vânzare în interior prin intermediul a doi deţinuţi, S.I. şi N.C.

În schimb, inculpatul le-a promis celor doi facilitarea unor vizite suplimentare, evidenţieri de bună purtare şi o anumită cotă parte din sumele de bani încasate din vânzarea telefoanelor. Ulterior, agentul de penitenciar i-a ameninţat că dacă nu o să vândă telefoanele, o să dispună efectuarea unui control în camera în care erau încarceraţi şi alte sancţiuni, modalitate prin care i-a constrâns să-l sprijine în activitatea infracţională.

La data de 15.02.2012, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, împreună cu procurorul de caz, au consemnat denunţurile depuse de deţinuţii S.I. şi N.C. împotriva inculpatului.

Suma pretinsă pentru introducerea în unitatea de detenţie a telefoanelor era stabilită de N. Adrian şi depusă prin mandat poştal de către rude sau prieteni ai persoanelor deţinute, pe numele unor intermediari. În total, este vorba de 900 lei.