Publicat: 10 August, 2018 - 10:40

„Alice T.”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Locarno, concurând pentru Leopardul de Aur. Filmul s-a bucurat de recenzii pozitive în presa internațională după proiecția de gală, Screen International apreciind că este „adânc înrădăcinat în caracter și în defectele și contradicțiile care îi definesc pe oameni.” 

Rolurile interpretate de Andra Guți și Mihaela Sîrbu creeză „cea mai frumoasă relație văzută în acest an în cinematografia românească”, notează Cineuropa, iar Cinemagia anunță în cronica filmului o „captivantă analiză a unei vârste imposibile”. „Alice T.” va putea fi văzut în cinematografele din țară începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. 

Sinopsis: Alice Tarpan (Andra Guţi) are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), a aflat de toate astea. 

Alice T., 2018, 105 min., România-Franța-Suedia. Regia: Radu Muntean. Scenariul: Alexandru Baciu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu. Producător executiv: Dragoș Vîlcu. Imaginea: Tudor Lucaciu RSC. Scenografia: Anca Lazăr. Montaj: Andu Radu. Sunet: Electric Brother. Inginer de sunet: André Rigaut. Colorist: Mats Holmgren C.S.I. Mix sound: Fredrik Dalenfjäll. Costume: Eliza Frone. Asistent regie: Constantin Bazga. Script supervisor: Elena Văncică. Production manager: Dragoș Potop. Producători: Dragoș Vîlcu, Oana Iancu. Co-producători: François d'Artemare, Tomas Eskilsson, Jon Mankell, Katarina Krave. Cu: Andra Guti, Mihaela Sîrbu, Cristine Hămbăşanu, Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teo Corban, Alina Berzunţeanu, Şerban Pavlu, Maria Popistaşu. Produs de Multi Media Est, Les Film de l’apres-Midi, Chimney, Film i Väst. Distribuit în România de Voodoo Films. 

Tag-uri Institutii: