Publicat: 13 August, 2015 - 13:07

Afacerile Allianz-Țiriac Asigurări au continuat să evolueze pozitiv în trimestrul al doilea al anului, atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ. După ce în primele 3 luni din 2015 veniturile din asigurări au înregistrat o creștere (trimestru la trimestru) de 6,1%, în perioada aprilie-iunie, dinamica subscrierilor din activitatea de asigurări generale și de viață a accelerat până la o rată de 8,5%. T2 2015 este cel de-al optulea trimestru consecutiv de creștere, confirmând înscrierea Allianz-Țiriac pe o tendință clară de dezvoltare sustenabilă a afacerilor.
La nivel semestrial (S1 2015), primele brute subscrise (cumulat, din asigurări generale și de viață) au atins valoarea de 530 milioane lei, cu 35,8 milioane lei mai mult (+7,3%) comparativ cu același interval din anul anterior. Mai mult de două treimi din această creștere a fost generată de majorarea afacerilor de asigurări non-auto.
Avansul veniturilor a fost dublat de majorarea semnificativă a profitului operațional, care a urcat la o valoare de 40,2 milioane lei aferentă activităților derulate în primele 6 luni ale anului curent, după ce, în primul trimestru, același indicator se situa la un nivel de 14,9 milioane de lei.
”Parcurgem, în mod cert, un ciclu economic pozitiv, cu performanțe consecutive în creștere, care au la bază o strategie coerentă de abordare prudențială a proceselor de subscriere, în măsură să garanteze stabilitate financiară și profitabilitate pe termen lung. Allianz-Țiriac rămâne un partener solid, capabil să își îndeplinească în orice moment obligațiile asumate, iar aceste aspecte au fost recent confirmate de rezultatele exercițiului coordonat de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind poziția financiară a companiilor de asigurări, în conformitate cu cerințele de solvabilitate. Suntem foarte bine pregătiți pentru viitor, pentru trecerea la Solvency II”, explică Remi Vrignaud, Director General.
La data de 30 iunie 2015, solvabilitatea afacerilor Allianz-Țiriac se situa mult peste cerințele minime legale. Pe segmentul asigurărilor generale, compania înregistra (în conformitate cu normele Solvency I) o rată de solvablilitate de 424%, în timp ce același indicator se situa la un procent de 416% pe segmentul asigurărilor de viață. Conform normelor în vigoare, cerința de solvabilitate impune o rată minimă de 100%.
Segmentul de asigurări generale: plus de venituri și de eficiență 
Veniturile semestriale din asigurări generale au ajuns la 472,3 milioane lei în primul semestru al anului, înregistrând o creștere de 7 procente față de perioada similară a anului anterior, când subscrierile s-au situat la 441,4 milioane lei. Segmentul non-auto a avut principalul rol în creșterea aferentă primelor 6 luni din 2015, veniturile acestei categorii de afaceri depășind 142 milioane de lei (plus circa 20 milioane de lei comparativ cu S1 2014). Atât asigurările de bunuri și proprietăți, cât și cele de persoane au consemnat creșteri cu procente formate din două cifre. 
„Suntem în grafic în privința dezvoltării portofoliului de asigurări generale”, precizează CEO-ul Allianz-Țiriac Asigurări. „Mizăm pe dezvoltarea superioară a afacerilor non-auto, iar aici discutăm atât de polițele de asigurare a bunurilor și proprietăților, cât și de cele de accidente sau sănătate. Ne concentrăm eforturile în direcția îmbunătățirii calității ofertei și serviciilor: am lansat, în luna iulie, o nouă poliță de asigurări de locuințe (denumită „Armonia+”), un produs modular, flexibil, ce răspunde mai bine nevoilor clienților și realităților pieței”, a continuat Remi Vrignaud.
Valoarea daunelor plătite de către Allianz-Țiriac pentru portofoliul de asigurări generale în primul semestru al anului 2015 a fost de 216,2 milioane lei, cea mai mare pondere fiind deținută de daunele achitate în contul polițelor auto - Casco și RCA. De altfel, la fel ca pentru întreaga piață locală, la nivelul portofoliului Allianz-Țiriac se confirmă tendința de creștere a valorii și a ponderii indemnizațiilor pentru vătămări corporale și daune morale în despăgubirile RCA. În consecință, se menține necesitatea impunerii unor practici unitare în ceea ce privește stabilirea cuantumului indemnizațiilor acordate pentru vătămări corporale și daune morale.  
Segmentul asigurărilor de viață: crește apetitul pentru produse cu componentă investițională
Pe segmentul asigurărilor de viață, Allianz-Țiriac a realizat subscrieri de 57,7 milioane de lei în primul semestru al anului, nivel ce evidențiază un avans de aproximativ 10% față de perioada similară a anului 2014. 
Asigurările cu componentă investițională (de tip unit-linked)  au fost cele care au susținut această creștere în primul semestru, vânzările acestei categorii de polițe înregistrând o creștere cu 14 procente. Prin comparație, produsele tradiționale au evidențiat o creștere de 6 procente. 
„Contextul actual, caracterizat de un nivel redus al dobânzilor, pare să evidențieze o reorientare a unui număr din ce în ce mai mare de clienți către produsele de asigurări de viață ce oferă accesul la programe investiționale cu diferite grade de risc. Cei mai mulți clienți continuă să opteze pentru programele cu risc investițional scăzut, care direcționează capitalurile către instrumente de tipul obligațiunilor guvernamentale”, precizează directorul general al Allianz-Țiriac.
Structura portofoliului de asigurări de viață al companiei a rămas, în continuare, una echilibrată, asigurările tradiționale având o contribuție de 55% la realizarea veniturilor semestriale din asigurări de viață, în timp ce subscrierile de produse cu componentă investițională reprezintă 45%.
Perspective de dezvoltare pe termen mediu
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac Asigurări:
 ”Pe termen mediu, ne propunem să devenim tot mai accesibili pentru clienți, pentru publicul din România, aliniindu-ne unei mega-tendințe care se manifestă din ce în ce mai pregnant la nivel mondial: digitalizarea. În acest sens vom veni cu noutăți care să permită clienților să acceseze produsele si serviciile noastre oricând și de oriunde. Astfel, în perioada imediat următoare vom lansa o aplicație digitală, prin intermediul căreia vom oferi publicului din România facilități și servicii specifice legate de asigurări sau de daune.  
Sub aspectul stabilității, rămânem fideli abordării noastre istorice: nu facem compromisuri atunci când e vorba despre solvabilitate, despre capitalizare, despre capacitatea de a face față și celor mai adverse scenarii. Recentele teste de stres analizate de ASF arată, fără echivoc, că avem capacitatea să ne respectăm toate promisiunile pe care le facem clienților noștri.
În plus, realizările din primul semestru al anului ne încurajează să fim optimiști în privința obiectivului stabilit în termeni de venituri și profitabilitate.  În plan cantitativ, ne dorim ca în 2015 să consolidăm tendința de creștere profitabilă a afacerilor începută încă din 2013. Am convingerea că numărul celor care vor alege calitatea pe care o oferă Allianz-Țiriac va fi din ce în ce mai mare, mai ales că produsele și serviciile noastre devin din ce în ce mai accesibile, inclusiv din perspectiva prețului.”