Victimele celei de-a doua deflagrații de la Sighetu Marmaţiei sunt în drum spre Aeroportul din Baia Mare, fiind transportate cu ambulanţa şi elicopterul. Acestea vor fi îmbarcate în aeronava militară şi duse la Bucureşti.
Una dintre persoanele rănite, Duminică, va rămâne, temporar, la Sighetu Marmaţiei pentru tratamente şi investigaţii medicale. Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism toracic şi traumatism cranian.
Pacienţii, care au suferit arsuri grave în urma celei de-a doua explozii produse în Sighetu-Marmaţiei, vor fi asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD. Pacienții care vor ajunge la București vor fi duși câțiva la spitalul de arși, iar cei care se află într-o stare mai puțin gravă la Spitalul de Urgență Floreasca.
De asemenea, seful Poliţiei Române, Liviu Popa, a plecat duminică după-amiază, la Sighetu Marmaţiei, însoţit de o echipă de experţi în protecţia muncii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a-l sprijini pe procurorul care anchetează cauzele producerii exploziilor în urma cărora au fost răniți oamenii.
Perimetrul unde au avut loc cele două deflagraţii a fost izolat. Echipa de anchetă aşteaptă ca specialiştii de la gaze să stabilească dacă este posibil accesul în incintă pentru efectuarea cercetării.
Arsurile pacienților se întind pe 30 și 50% din suprafața corpului.
16 oameni au fost răniți în urma a două explozii care au survenit într-o discotecă din Sighetu Marmaţiei. Şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în jurul orei 01.00. O a doua explozie a produs rănirea altor nouă persoane.
În cea de-a doua deflagrație au fost surprinși trei poliţişti, doi pompieri şi patru persoane civile, între care şi un notar. Aceștia făceau parte din echipa de cercetare a primei deflagrații.
Incidentul s-a produs într-un imobil în care funcţiona un club de noapte.
Primele șapte victime au fost transportate la București, la spitalul de arși. Este vorba despre un bărbat şi şase femei care au fost victime ale primei deflagrații.
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a aprobat duminică efectuarea unui transport umanitar cu un avion militar de la Târgu Mureş şi Baia Mare la Bucureşti. Cei şapte pacienţi au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD. Cel care a solicitat avionaul pentru a transporta pacienții a fost doctorul Raed Arafat.
Explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze de la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca. Explozia a avut loc în momentul în care tinerele și-au aprins țigările.