Publicat: 16 Mai, 2018 - 18:36

Ambasadorul Autorității Palestiniene în România, Excelenţa Sa Fuad Kokaly, a fost rechemat miercuri dimineaţa la Ramallah pentru consultări, informează ambasada.

Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene face acest demers în contextul în care România se afla printre ţările care au blocat declaraţia comună a Uniunii Europene referitoare la relocarea de către statele membre a misiunilor diplomatice de la Tel Aviv la Ierusalim, precizează comunicatul citat.

Ambasadorul Fuad Kokaly va părăsi România în această seară, potrivit aceleiași surse.

România, Cehia şi Ungaria au blocat o declaraţie comună a Uniunii Europene în care era criticată mutarea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Ierusalim.

Declarația blocată a fost o inițiativă a Franței, potrivit presei israeliene. Ar fi urmat să exprime o poziție comună a celor 28 de țări membre ale UE, cu ocazia inaugurării ambasadei SUA la Ierusalim. Textul menționa și că țările UE nu vor urma SUA și nu își vor muta ambasadele la Ierusalim. Într-un paragraf se scria că Ierusalimul ar trebui să fie capitala ambelor state: Israel și statul viitor al Palestinei. Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene a condamnat acțiunea țărilor care au blocat declarația UE. "România, Ungaria și Cehia vor fi responsabile de consecințele acestei blocări la toate nivelurile, în special privind relațiile cu lumile arabă și islamică" (sursă: Agenția WAFA).

Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis sâmbătă un comunicat în care arată că textul Serviciului European de Acţiune Externă privind mutarea reprezentanțelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim era unul lipsit de echilibru.