Publicat: 13 Decembrie, 2015 - 14:45
Sistemul de irigaţii a pierdut sprijinul financiar în 2016

Deputații și senatorii din comisiile reunite de buget-finanțe au respins, duminică, amendamentul la proiectul de buget pe 2016 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale adoptat de comisiile de specialitate, care presupunea suplimentarea bugetului MADR cu suma de 508 milioane de lei pentru implementarea strategiei sectorului de irigații. Amendamentul a fost respins cu 17 voturi împotrivă, șase voturi pentru și șase abțineri.

"S-a aprobat Legea irigațiilor. Dispunem în buget de o sumă de 135 de milioane de lei. Acum este în curs de finalizare strategia de îmbunătățiri funciare în baza căreia vor fi stabilite obiectivele de investiții și urmează să le comunicăm public și instituțional în momentul în care suntem gata. Suntem chiar la finalul termenului de 30 de zile care s-a acordat pentru întocmirea acestei strategii. Sigur, ulterior adoptării acesteia, odată cu stabilirea obiectivelor de investiții, vor fi alte etape premergătoare lucrărilor efective, acele studii de prefezabilitate, de fezabilitate, care sunt și ele consumatoare de timp. Acesta este motivul pentru care nu am alocat în buget o sumă mai mare; ar exista riscul în mod obiectiv ca ea să nu poată fi consumată în totalitate în anul 2016. Ținând cont de etapele care mai trebuie parcurse până la lucrările efective în conformitate cu strategia pe îmbunătățiri funciare, suma alocată în prezent este suficientă, prin urmare nu susținem acest amendament", a explicat secretarul de stat în MADR, Sorin Radu, în dezbaterile referitoare la proiectul de buget al MADR pe 2016.

În acelaşi context, președintele Comisiei pentru buget — finanțe din Camera Deputaților, Viorel Ștefan, a spus că amendamentul trebuia formulat în alt mod. 
"Domnul ministru (fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin, inițiatorul amendamentului — n. r ) trebuia să spună așa: 'propun o sumă pentru finanțarea următorului obiectiv de investiții' și nu 'propun o sumă pentru finanțarea strategiei'. Strategia se finanțează etapă cu etapă, pe proiecte de investiții, care sunt în interiorul acestei strategii", a specificat Viorel Ștefan.

Inițiatorul amendamentului este deputatul ALDE Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii în Cabinetul Ponta.