Amintiri despre voinţa populară

La prima sa ieşire publică din acest an, la vreo două săptămâni după debutul protestelor din Piaţa Universităţii, Traian Băsescu afirma că ştie „ce trebuie făcut“. Emoţia generală s-a risipit când l-a demisionat pe Emil Boc, gândită de el ca soluţie finală pentru încetarea protestelor. Numai că nu asta este soluţia finală, ci plecarea lui de la Cotroceni. Pentru ieşirea din criza politică pe cale de amplificare, Băsescu încercase o strategie de ieşire în trepte: mai întâi a retras legea sănătăţii, apoi l-a readus pe Arafat în minister, după ce-i spusese în direct şi la oră de vârf, „ghici cine pleacă?“, apoi l-a demis şi pe Baconschi, doar-doar lumea s-o potoli. Dar protestele au continuat.
 
A urmat demiterea lui Boc, la pachet cu un mare bonus: scoaterea Elenei Udrea din Guvern. Ceilalţi miniştri pedelişti înlocuiţi au fost doar nişte pagube colaterale, pentru a masca sacrificarea Elenei Udrea, marea piatră de moară atârnată de gâtul regimului. Nici aceste mutări n-au potolit protestele, Băsescu primind o nesperată perioadă de respiro de la viscol. În timp ce nămeţii se adunau pe la ferestrele oamenilor, Băsescu ungea Guvernul Ungureanu, dându-i în plic sarcinile de guvernare. În centrul lor nu se afla niciuna dintre revendicările din Piaţa Universităţii, ci castravetele său favorit, modificarea Constituţiei, invocată, culmea!, ca expresie a voinţei românilor. Or, voinţa românilor era aceea din stradă şi din sondajele anului 2012, nu din referendumul contra-făcut din 2009.

Preşedintele Germaniei a demisionat acum trei zile sesizând că poporul german nu mai are încredere în el şi că ţara are nevoie de un alt lider. „Încrederea cetăţenilor în mine şi puterea mea de acţiune au fost îngrădite“, explica Wulff actul demisiei, adăugând că „Germania are nevoie de un preşedinte care are încrederea unei majorităţi a cetăţenilor din ţară“. Desigur, problema este că ei sunt nemţi şi noi suntem români. Dar asta nu e o scuză pentru nimeni, la un asemenea înalt nivel al politicii şi răspunderii într-un stat. Mai ales pentru Băsescu, ale cărui trimiteri la „rrromâni“ şi „Popor“ au intoxicat discursul public ani în şir. Acum nu se mai întoarce nici la rrromâni, nici la Popor, dar se face apărătorul nevoilor lor. „Ştiu ce am de făcut!“, le zice dom’ Băsescu, făcând cu ochiul. Cel care a ştiut ce are de făcut a fost preşedintele Germaniei. Acesta a demisionat pentru că n-a mai avut „încrederea unei majorităţi a cetăţenilor din ţară“. Băsescu n-o mai are demult, dar nu-i pasă.

El mestecă la nesfârşit „votul românilor de la referendumul din 2009“, pe care l-a invocat şi la învestirea Guvernului Ungureanu.

Băsescu vorbeşte despre revizuirea Constituţiei încercând o dublă diversiune. Pe de o parte, sugerează că o Constituţie modificată ar fi un panaceu pentru sărăcie şi subdezvoltare, ceea ce e o mare minciună. Pe de altă parte, îi pisează pe politicieni, că nu respectă „voinţa poporului“, spre a-i discredita şi mai mult în ochii electoratului. „Eu nu aş crede pe nici unul din ei, atâta timp cât nu respectă acum un vot dat de români“, este mesajul aruncat de Băsescu, prin televiziune. Pentru că PDL vrea prezenţă mică la vot.

Referindu-se obsesiv la votul de la acel referendum şi invocând cu gura plină voinţa populară, Băsescu îşi întinde singur o capcană. El acuză toate partidele întrucât „se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului“. Dar cel care nu a respectat votul dat de români a fost mai întâi el, Traian Băsescu. În 2004, făcându-se că uită votul dat de români, a recurs la soluţia imorală şi a impus un guvern din partide care pierduseră alegerile. În 2009, făcându-se că uită votul dat de români, a refuzat să desemneze ca premier pe cel propus de o largă coaliţie parlamenatră. Tot atunci, făcându-se că uită votul popular, a adus la putere un partid care participă la guvernare fără să fi participat la alegeri. Apoi, în totalul dispreţ al voinţei populare, a desemnat ca prim-ministru exact pe acelaşi care fusese demis de parlament!

Voinţa populară este una dintre marile demagogii ale lui Traian Băsescu.