Publicat: 11 Septembrie, 2015 - 14:09

Prim-vicepreședintele PNL, Andreea Paul, a semnat următoarea declaraţie de presă:
"Sesiunea parlamentară de toamnă a început, dar noul proiect de lege al redevențelor petroliere promis în repetate rânduri de PSD nu a apărut.

PSD a promis — și nu a făcut nimic. PSD ne minte semestrial legat de noile redevențe. Avem în schimb o adevărată colecție de primăvară și de toamnă-iarnă a celor 12 minciuni ale PSD legate de redevențe. 

Singurele certitudini pe care le avem țin de faptul că:

a) la sfârșitul anului 2015 expiră taxele suplimentare prelungite de către Guvernul Ponta la finele lui 2014: taxa de 0,5% pe extracție și taxa de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea gazelor;

b) nivelul redevențelor a fost blocat între 2004 și 2014 de către premierul condamnat al PSD Adrian Năstase și ulterior de către premierul inculpat al PSD Victor Ponta;

c) România are prețul la combustibil mai mare decât Germania, Franța, Spania, Austria sau chiar decât vecinii noștri, Ungaria sau Bulgaria.

Iată cele 12 minciuni ale PSD care 'justifică' inacțiunea guvernului:

Minciuna 1:

Programul PSD de guvernare (mai 2012): 'Regândirea sistemului de redevențe și a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare. Avem în vedere elaborarea unui pachet de măsuri, inclusiv fiscale — în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, privind redevențele și reglementarea pentru sectorul petrol, gaze naturale și energie electrică.'

Minciuna 2:

Victor Ponta (mai 2012): 'Noul nivel de redevențe va fi anunțat cât mai repede, până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare' (...) 'România încasează doar 4%, în condițiile în care media europeană presupune o redevență de peste 20%.'

Minciuna 3:

Victor Ponta (octombrie 2012): 'Redevențele pentru petrol și gaze trebuie renegociate, însă nu vor fi modificări până în 2014. Redevențele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an.'

Minciuna 4:

Victor Ponta (iulie 2013): 'În acest an vom finaliza — și probabil vom și adopta — noua lege privind redevențele. Expiră cei zece ani din contractul din 2004 cu Petrom, practic, anul viitor România va avea redevențe pentru toate resursele sale naturale — redevențe la media europeană'.

Minciuna 5:

Victor Ponta (decembrie 2013): 'Este intenția noastră nu doar de a crește redevențele, lucru care este posibil din 2014, dar inclusiv dacă găsim o soluție ca această creștere să se aplice mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare (al Petrom — n.r.), dar asta trebuie negociat. Trebuie să vedem, din punctul de vedere al veniturilor bugetare, care este soluția începând cu 2014 și cum facem pe de-o parte să încurajăm în continuare investițiile în energie, nu doar ale OMV, ci ale tuturor celorlalte companii, și pe de altă parte să avem și încasări bugetare pentru a susține programele economice, sociale și de investiții'.

Minciuna 6:

Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie (aprilie 2014): 'În privința redevențelor, dacă o să fiu întrebat ce părere am, voi comunica ANRM și MFP să ia o decizie după alegerile prezidențiale din decembrie, iar procesul să fie transparent, cu consultarea celor peste 40 de concesionari de acorduri petroliere'.

Minciuna 7:

Victor Ponta (iunie 2014): 'De la 1 ianuarie 2015, vom avea o nouă lege a petrolului, cu noi redevențe. Ideea nu este să iei foarte mult din puțin, ci puțin din foarte mult. Ne gândim la o stabilitate pe 15 — 20 de ani'.

Minciuna 8:

Victor Ponta (septembrie 2014): 'Am confirmat faptul că sistemul de redevențe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investițiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internațional, și va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligație a statului român de a nu modifica sistemul redevențelor expiră pe 31 decembrie 2014'.

Minciuna 9:

Victor Ponta (decembrie 2014): 'Noua lege a redevențelor va merge în Parlament în prima sesiune, deci din februarie.'

Minciuna 10:

Darius Valcov (martie 2015): (întrebat în cât timp va fi finalizat proiectul unui nou sistem de taxare a resurselor petroliere) 'Noi ne-am propus ca la sfârșitul lunii aprilie să intrăm într-o primă lectură cu acest proiect în Guvern, tot ca proiect de lege vrem să fie. Ne dorim cu toții, și aceasta este decizia pe care am luat-o la nivel guvernamental (...)'

Minciuna 11:

Dan Manolescu (mai 2015): Proiectul este într-o fază finală. Cota nu e definitivată, se fac reglaje în ce privește mecanismul'.

Minciuna 12:

Gheorghe Duțu (Presedinte ANRM) (iulie 2015) 'Sper ca în maximum o lună să fie finalizat, astfel încât acest proiect legislativ să fie pus la dispoziția Parlamentului în momentul în care începe sesiunea de toamnă. Noile redevențe vor intra în vigoare în ianuarie. La acest proiect de lege se lucrează încă de anul trecut. Operatorii vor taxe mai mici, reprezentanții statului vor taxe mai mari, trebuie să găsim un echilibru'".

Andreea Paul

Prim-vicepreședinte PNL