Angajatorii riscă amenzi de 2500 de lei, dacă nu oferă condiţii de muncă salariaţilor, pe timp de ger

Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă derulează o campanie privind verificarea condiţiilor de muncă şi a modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă aplicabile pe perioada anotimpului rece.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, firmele şi instituţiile publice ai căror salariaţi sunt expuşi, în timpul serviciului, vremii geroase, sunt obligate să ia mai multe măsuri minimale cuprinse în OUG 99/2000, privind unele măsuri ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Acestea se refera la distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare a organismului, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător; asigurarea echipamentului individual de protecţie.

"Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii salariaţilor, măsuri de reducerea duratei zilei de lucru, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale", precizează Eliza Botezatu, inspector şef ITM Vrancea.

Angajatorii sunt atenţionaţi asupra faptului ca cei care nu respectă obligaţiile prevazute de OUG 99/2000 riscă amenzi de la 1.500 la 2.500 de lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni.