Publicat: 13 Septembrie, 2017 - 20:48

Angela Gheorghiu, soprana aclamată pe marile scene internaționale, va concerta alături de tenorul Teodor Ilincăi și Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Eugen Kohn, spectacol transmis live din Piața Constituției din București, vineri, 15 septembrie, de la 20.30, pe TVR 1.

Aplaudată și apreciată în toate colțurile planetei, în spectacole în care este cap de afiș, Angela Gheorghiu cântă în Piața Constituției, în fața 'publicului românesc, cel mai iubit de mine din întreaga lume', într-un concert, în cadrul evenimentului Zilele Bucureștiului, organizat de Primăria Capitalei.

'Este fantastic să mă aflu în România în fața publicului meu dintotdeuna. Nu voi uita niciodată de perioada studenției, în care publicul românesc m-a susținut și admirat. Publicul și unica televiziune din România, Televiziunea Română, au făcut orice pentru a mă ajuta și promova ca tânăr artist', mărturisește superstarul internațional. 'Îmi doresc să mă întorc întotdeauna acasă, pentru a ne bucura împreună de momente magice, ce doar muzica clasică sau muzica bună este capabilă să ni le ofere!', mai spune artista născută la Adjud, în România.

Prin transmiterea în direct a spectacolului din Piața Constituției, Televiziunea Română oferă publicului larg muzica clasică în interpretarea de excepție a unei artiste obișnuită să joace cu casa închisă, la reprezentațiile Angelei Gheorghiu biletele epuizându-se rapid.

Spectacolul va avea un concept modern, care îmbină muzica clasică cu cele mai noi elemente de tehnologie și video mapping. Nucleul show-ului va fi Angela Gheorghiu, inegalabila voce a operei modiale, care va încânta publicul cu arii și duete din opere foarte cunoscute precum Tosca, Adriana Lecouvreur sau Carmen. 'Va fi și o premieră, un duet din opera Andrea Chenier, unul din cele mai frumoase și dramatice duete de operă. Acest duet este deja înregistrat pentru noul meu album, cu marele tenor maltez Joseph Calleja', dezvăluie Angela Gheorghiu.

Spectacolul din Piața Constituției, trasmis în direct vineri, 15 septembrie, pe TVR 1 va avea două părți, de la 20.30 și 21.30, în pauză, telespectatorii putând urmări interviuri cu personalitățile prezente la concert.

Ce declară Angela Gheorghiu despre colaborarea cu Teodor Ilincăi și Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Eugen Kohn, puteți citi aici:http://www.tvr.ro/angela-gheorghiu-concert-in-direct-la-tvr_20338.html#view