Publicat: 7 Iulie, 2014 - 11:13
BUZU - pictura UV

Un foarte interesant experiment artistic oferă iubitorilor artelor plastice Galeriile Grand de la Hotel Marriott, din această săptămână.

Tânăra artistă ANA ŞTEFANIA ANDRONIC (BUZU) expune câteva dintre lucrările sale reprezentative pentru tehnica de iluminare UV folosită pentru colecţia „Another Language” (prezentată în premieră anul trecut la Bochum, în Germania) într-un cadru insolit: acela în care galeria a devenit ea însăşi o lucrare de artă, într-o compoziţie grafică ce „îmbrăţişează” şi completează lucrările propriu-zise.

Privitorii vor avea prilejul să facă legătura între două tehnici care se completează şi se pun reciproc în evidenţă. „Decorarea” interiorului galeriei a solicitat-o intens pe artistă care a avut nevoie de o săptămână pentru a realiza întreaga compoziţie.

Ana Ştefania Andronic a expus, în ultimii ani, selecţii inedite la câteva dintre galeriile importante din ţară şi străinătate, participând totodată la expoziţii de grup. În vârstă de 32 de ani, artista este absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti, secţia de Grafică (clasa prof. Mircia Dumitrescu).