Liderii USL nu mai vor guvern de tehnocraţi, aceștia preferă ca Guvernul Boc demisionar să organizeze anticipate.
"Vă spunem toţi trei de la începutul acestei discuţii că demisia lui Boc este deschiderea căii pentru alegeri anticipate şi primul pas. Vă spunem de asemenea că noi vom vota pentru căderea a două guverne consecutive ca să săvârşim toate formalităţile prevăzute în Constituţie pentru anticipate. (...) Noi am propus soluţia cu guvern de tehnocraţi în urmă cu multă vreme, când ar fi fost un câştig într-adevăr ca nu guvernul iresponsabil, incompentent şi corupt, Emil Boc, să distrugă situaţia României de să recunoască treaba asta până şi Jeffrey Franks. Am propus, şi dnul Ponta a propus şi noi am propus cu multă vreme în urmă, s-a respins o asemenea idee, s-a refuzat ceea ce foarte concret am propus atunci, şi am ajuns în situaţia de astăzi. În situaţia de astăzi evident că noi considerăm că cetăţenii României trebuie să hotărască cine conduce România", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.
"Astăzi am asistat, odată cu demisia lui Emil Boc și a Cabinetului său, la falimentul guvernării Băsescu. Pentru că Emil Boc a fost doar păpușa văzută a unui Guvern condus de Traian Băsescu. Traian Băsescu și PDL au investit tot în acest Guvern. Nu mai departe de acum 48 de ore, președintele ne spunea că România e unde trebuie, că în România totul s-a făcut bine și că Emil Boc a fost, este și va fi partenerul său nedezmințit. În fața unui asemenea faliment, noi nu putem să cauționăm o nouă încercare, a unui nou Guvern Băsescu, indifent ce păpușă mai găsește domnia sa prin oraș", a conchis preşedintele PNL.