Publicat: 28 Mai, 2013 - 14:47
În octombrie să aibă loc referendumul

 

Forul responsabil cu revizuirea Constituției va avea un program stabilit full-time pentru dezbateri, posibil de 8 ore pe zi, cu discuții „consistente și alerte”, astfel ca raportul să fie stabilit până pe 20 iunie, a anunţat, marţi, liderul PNL Crin Antonescu.

"Începând de mâine, o dezbatere foarte serioasă, dar pe mai multe zile din săptămână, examinăm şi vom decide poate degrevarea membrilor comisiei cel puţin la Senat de alte obligaţii de program şi poate un program al comisiei full-time, pe toată săptămâna. Dacă am termina undeva în 15 - 20 iunie ar fi ideal. Nimeni nu va revizui Constituţia cu buldozerul, dar un calendar ne-am propus", a declarat, preşedintele PNL, președintele comisiei de revizuire a Constituției.

Antonescu a precizat că dacă procesul de elaborare a raportului la nivelul comisiei parlamentare va întârzia, va fi convocată o sesiune extraordinară a Senatului pentru continuarea lucrărilor.

Liderul PNL a afirmat că a doua jumătate a lunii octombrie ar trebui să fie organizat, cel târziu, referendumul de reviziuire a Constituţiei, deoarece începând cu luna noiembrie prezenţa la urne va depinde de vreme.

„Ne dorim ca la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, pe forma care va rezulta din Parlament să participe cât mai mulţi cetăţeni români cu drept de vot. Pentru asta ne preocupăm să găsim un moment care să permită în principiu participarea cât mai multor cetăţeni, să zicem până la finalul lunii octombrie", a răspuns Antonescu.