Publicat: 18 Octombrie, 2014 - 11:25

Militarii Forţelor Navale Române se vor antrena alături de echipajele navelor militare americane Mount Whitney şi Cole, în cadrul exerciţiului Black Sea Resolve, care se va desfăşura joi, 23 octombrie, în apele teritoriale şi zona contiguă.

Desfăşurat sub egida parteneriatului româno-american, Black Sea Resolve reprezintă o continuare a acţiunilor întreprinse în spiritul dezvoltării bunei cooperări şi creşterii nivelului de încredere şi securitate în Marea Neagră.

Forţele Navale Române participă la exerciţiu cu fregata Regele Ferdinand, nava purtătoare de rachete Pescăruşul, două elicoptere IAR 330 Puma Naval şi o echipă de militari ai Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, care va participa la acţiunile destinate exersării procedurilor de interdicţie maritimă.

Forţele Aeriene Române vor participa la exerciţiu cu trei aeronave MiG-21 LanceR.

Activităţile ce se vor desfăşura pe mare au ca scop instruirea comună a militarilor americani şi români prin desfăşurarea unor exerciţii ce presupun interdicţia maritimă, căutarea şi descoperirea de submarine, precum şi proceduri de identificare şi urmărire a ţintelor aeriene.

Cele două nave americane vor acosta în portul Constanţa, în perioada 20-23 octombrie, când sunt planificate o vizită oficială la Comandamentul Flotei şi activităţi socio-culturale şi sportive ale membrilor echipajelor la Muzeul Marinei Române şi pe baza sportivă a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. 

Pe timpul staţionării în port, programul militarilor americani mai include ateliere de lucru şi concerte susţinute la Colegiul Naţional de Arte de Fanfara Forţelor Navale Americane şi de Fanfara Forţelor Navale Române.