Publicat: 31 Martie, 2014 - 12:01

Nu se putea ca fenomenul evaziunii să nu se manifeste şi în câmpul electoral. Şi aici n-am să mă refer la o infracţiune cu tradiţie: semnăturile de pe listele electorale unde numărul de falsuri este estimat la o proporţie de peste 50%. Nu se ştie cu exactitate, pentru că nu există răgazul material – şi competenţa tehnică – necesare unei măsurări. Unicul caz în care aşa ceva s-a verificat (incluzând aici şi voturile propriu-zise) este referendumul de suspendare a preşedintelui (al doilea), când „instituţiile verticale” au avut o motivare superioară. Iar dacă este să luăm cazul Mircea Diaconu, nimeni nu mă va convinge că ceea ce a fost posibil în „cazul EBA” (datorită mecanismului complex pus în funcţiune), ar fi fost posibil şi în acela al actorului, o asemenea performanţă fiind imposibilă, scriptic, în cele doar câteva zile avute la dispoziţie.

Publicat: 28 Martie, 2014 - 12:55

Nu trebuie să fii doctor în economie sau să fi studiat la Harvard ca să înţelegi cum funcţionează evaziunea fiscală. Nu este în nici un caz vorba despre vreo haiducie, în care afacerişti singuratici găsesc portiţele pe care să se infiltreze şi să recupereze din ceea ce îi jecmăneşte statul. Este şi motivul pentru care printre marii evazionişti se numără romii analfabeţi, prin ale căror firme-fantomă se derulează în voie miliardele care lipsesc din visteria statului.

Publicat: 27 Martie, 2014 - 11:38

Este absolut firesc ca o fiică să-şi apere tatăl, reputaţia acestuia. Şi probabil că nimeni nu s-ar fi aşteptat ca Vanda Vlasov-David să facă altceva. Există însă o necesară măsură în cuvinte, dincolo de sentimente. Spune vicepreşedinta Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ că “este o nemernicie ca cineva să afirme că aş fi pronunţat vreo soluţie influenţată de cineva”. Până la proba contrarie are dreptate. O notă de îndoială induce însă tocmai cazul în care tatăl său, Mihail Vlasov a fost reţinut pentru primire de mită. Acesta i-a propus unui om de afaceri care avea o dispută de vreo patru milioane de euro cu un partener, bani pe care putea să-i piardă, să-i rezolve problema pentru doar un milion. 

Publicat: 26 Martie, 2014 - 13:08

Într-o intervenţie exemplară prin claritate şi măsură la postul public de televiziune, ministrul Economiei, Constantin Niţă a încercat să limpezească confuzia din capul interlocutorului său, Mihai Constantinescu, lămurind cum este cu energiile regenerabile pe al căror soclu plânge cu lacrimi amare preşedintele Băsescu.

Publicat: 25 Martie, 2014 - 15:42

Cu o voce gravă ca cea a lui Levitan, crainicul radioului sovietic, care a anunţat invazia germană, Traian Băsescu ne bagă spaima în oase, precizând că nu există alternativă pentru securitatea noastră decât parteneriatul strategic cu Statele Unite şi apartenenţa la NATO. Este, dealtfel, un truism de genul celebrului “iarna nu-i ca vara”, dar insistenţa cu care e pronunţat vrea să indice că, de fapt, el, preşedintele, se află într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu aceia care ar trage cu tot dinadinsul în altă direcţie, dorind să înlocuiască parteneriatul vestic au alte parteneriate. 

Publicat: 24 Martie, 2014 - 13:26

Alianţele şi partidele au început să depună la BEC listele de candidaţi pentru Parlamentul European. Până la alegerile care vor avea loc pe 25 mai nu mai este mult şi campania electorală a început deja, deşi startul oficial se dă doar cu o lună înainte.

Publicat: 21 Martie, 2014 - 14:07

O istorie a şpăgii româneşti de după 1989 (până atunci aceasta se cam reducea la tradiţionalul cartuş de kent şi la sticla de Johnny Walker) ar marca spectaculoasele evoluţii pe care le-a avut acest fenomen social cu ample implicaţii.

Publicat: 20 Martie, 2014 - 12:07

În topul pe care-l alcătuieşte site-ul NEWS INTERCEPTOR pe baza frecvenţei cu care sunt consemnate în presă numele diverselor personalităţi aduce în această săptămână o selecţie insolită: şapte dintre primii zece cei mai mediatizaţi sunt persoane aflate în conflict cu legea: cu excepţia preşedintelui, a premierului şi a liderului PNC, ceilalţi sunt implicaţi, în diferite forme, în dialoguri prelungite cu procurorii. 

Publicat: 19 Martie, 2014 - 12:43

După aproape un sfert de secol, Mihail Vlasov se întoarce acolo unde îi este, de fapt, locul: în celulă! 25 de ani i-au trebuit Justiţiei să-l mai prindă odată cu ocaua mică, indiferent cât de prodigioasă a fost activitatea sa infracţională. Fostul judecător din Iaşi, băgat de… Ceauşescu la pârnaie, pentru luare de mită, se întoarce la condiţia sa reală din calitatea de ditamai preşedintele Camerei de Comerţ a României.

Publicat: 18 Martie, 2014 - 12:58

În iulie 2003, Victor Ponta obţinea titlul de doctor în drept din partea Universităţii Bucureşti, cu teza intitulată “Curtea Penală Internaţională”. Îndrumător ştiinţific i-a fost mentorul său, Adrian Năstase.

Publicat: 17 Martie, 2014 - 11:02

După cum nimeni nu se mai îndoia – în ciuda declaraţiilor şi avertismentelor oficiale – referendumul din Crimeea s-a încheiat cu un vot zdrobitor în favoarea revenirii la „patria mamă”, după exilul de 60 de ani decis de Hruşciov.

Publicat: 14 Martie, 2014 - 13:19

Dacă deschizi televizorul pe la 6.00 – 6.30 după amiază, ai toate şansele ca pe vreo 2-3 canale de ştiri să dai peste cel mai popular actor politic al momentului: Traian Băsescu. Conflictul său cu premierul i-a stimulat creativitatea şi intervenţiile sale televizate au ajuns să concureze show-uri cu tradiţie, de genul celor ale lui Badea sau Banciu.

Publicat: 13 Martie, 2014 - 14:01

Insistenţa cu care Gigi Becali refuză să accepte realitatea condiţiei sale actuale începe să capete accente indecente. Văicăreala sa permanentă, acuzarea tuturor suferinţelor – ba chiar şi a torturilor – posibile, trimiterea membrilor de familie cu petiţii la Cotroceni - creionează portretul unui om slab, incapabil să-şi asume responsabilitatea faptelor sale şi a drepturilor societăţii de a-i sancţiona derapajele. Între caricatura de Mighty Mouse omnipotent care, din tronul aurit de la Palat, arunca anatema asupra “hahalerelor” care îndrăznesc să-i pună întrebări incomode şi personajul umil care e în stare să se târască în genunchi până la Cotroceni, doar-doar o scăpa de puşcărie, este distanţa care separă demnitatea de umilinţă.

Publicat: 12 Martie, 2014 - 12:00

Nu pot fi de acord cu Laszlo Tokes cum că Crimeea ar fi un fel de Ţinut Secuiesc. Mai degrabă un fel de Ţinut Kossovar, pentru că între cele două teritorii şi disputele legate de ele se pot face câteva interesante paralele.

Publicat: 11 Martie, 2014 - 14:12

În timp ce USL-ul îl prezintă pe Tăriceanu ca pe o culme a competenţei şi autorităţii, foştilor săi colegi liberali le este ruşine că un fost preşedinte de-al lor a ajuns într-o asemenea situaţie îngrijorătoare.

Publicat: 10 Martie, 2014 - 11:20

Desfacerea Uniunii Social-Liberale de către Antonescu a creat o problemă pentru care social-democraţii nu erau pregătiţi. De mai bine de doi ani, soarta prezidenţialelor părea pecetluită: candidatul USL, stabilit în persoana preşedintelui liberal, era Antonescu şi nimeni nu punea la îndoială succesul său, în condiţiile în care avea susţinerea alianţei.

Publicat: 7 Martie, 2014 - 12:43

...a atins Mircea Sandu cu „pachetul” său de beneficii solicitate de la instituţia pe care a „muls-o” timp de 24 de ani în folosul propriu şi al găştii sale de aranjori. Simptonul acesta este comun unor personaje – de genul Ruşanu-Dăianu şi alţi câţiva – pentru care propria existenţă este paralelă cu cea reală, adică cea în care majoritatea trăieşte la limita subzistenţei.

Publicat: 6 Martie, 2014 - 12:58

A luat sfârşit noua criză guvernamentală printr-o pupătură generală în Piaţa Endependenţii – Cotroceni. După ce l-a ţinut în şah vreo două zile pe Ponta cu ameninţarea că nu va valida noul Guvern dacă acesta nu vine în Parlament cu un nou program de guvernare (considerând că cel vechi nu mai era bun, pentru că avea niscai trăsături liberale), Băsescu s-a înţeles până la urmă cu acesta, cerându-i cuvântul de onoare că va face această mişcare după ce el va da binecuvântarea noii formule. Pierzând avantajul de a-l obliga să vină cu o nouă solicitare de desemnare pentru formarea unui nou guvern pe care el să poată să o refuze, a mers pe o soluţie combinată cu contestarea de către Mişcarea Populară la Curtea Constituţională a procedurii.

Publicat: 5 Martie, 2014 - 12:58

Din tot ceea ce s-a întâmplat în această nouă “marţe neagră” – audierea candidaţilor la portofoliile ministeriale, schimburile dure de replici din Parlament, demisia ostentativă a lui Antonescu, refuzul preşedintelui de a valida noua formulă în absenţa asumării “noului” program de guvernare, arestarea lui Ruşanu sau achitarea lui Brădişteanu - cel mai plin de semnificaţii eveniment mi se pare a fi acela al condamnării – cu executare – a celor opt “oameni de fotbal”.

Publicat: 4 Martie, 2014 - 12:57

Al 15-lea guvern postrevoluţionar este gata să intre în „pâine”. Dintre cei 11 premieri care s-au succedat pe la Palatul Victoria, Victor Ponta deţine recordul, cu trei guverne, surclasându-i pe Boc şi Roman, cu câte două.

Publicat: 3 Martie, 2014 - 12:50

Pentru cei obişnuiţi cu volubilitatea şi proteismul politicienilor români, apariţia pe ecranele televizoarelor de ştiri a primarului din Sibiu a constituit un şoc. Sobru, impasibil, fără a i se putea citi pe chip vreo expresie, acesta aduce cu o combinaţie de ROBOCOP şi TERMINATOR. O adevărată pacoste pentru comentatori şi analişti care sunt nevoiţi să ia la propriu ceea ce comunică acesta, fără a putea să-şi exercite deliciul interpretărilor. Când Iohannis spune ceva, n-ai încotro şi trebuie să admiţi că aşa este şi nu altfel.