Publicat: 29 Aprilie, 2014 - 14:09

A devenit un loc comun ca oridecâteori este dată în vileag o activitate infracţională organizată, să ne întrebăm dacă este o excepţie sau dacă face parte dintr-un sistem care afectează întreaga societate. Nu întâmplător, poate, în ultimii ani au fost puse în evidenţă mecanisme ample de fraudare a banului public ce au vizat cele mai importante sectoare bugetare ale statului: în învăţământ, în sănătate, în protecţia socială, în armată… Adică în acele domenii care niciodată nu se ajung cu banii alocaţi de la buget, devenite un soi de găuri negre.

Publicat: 28 Aprilie, 2014 - 13:00

Faţă de pretenţiile exprimate la debut de partidul copt în bucătăria Cotrocenilor, cum că se va lepăda de politicianism şi de năravurile tradiţionale din domeniu, cercetarea şi solicitarea de reţinere de către DNA a parlamentarului Florin Popescu "sună ca dracul" - vorba lui Roman. Mai ales că fotul preşedinte al CJ Dâmboviţa şi unul dintre protejaţii (sau protectorii?) Elenei Udrea nu este o figură nouă şi, cu atât mai puţin una caracterizată prin curăţenie morală.

Publicat: 25 Aprilie, 2014 - 13:00

Deşi nu pare de loc să fie un tip naiv, preşedintele nostru dă repetate dovezi ale unei gândiri politice şubrede, rupte de realitate, iar dacă nu o face cu obişnuita sa tactică de derutare, este cu atât mai de compătimit: odată cu madatul îşi epuizează şi resursa politică.

Publicat: 24 Aprilie, 2014 - 12:22

După 18 ani(o vârstă de majorat!) Năstase revine în politică. Staţi liniştiţi, nu este vorba despre Adrian Năstase (care mai are de executat din condamnările pe care vajnicii apărători ai statului de drept s-au străduit să i le aplice, indiferent de vinovăţia sa reală în speţele respective) ci de celebrul său omolog din tenis. Ilie Năstase a erupt în polică 1996, sub atenta îndrumare a mentorului său de atunci, Viorel Hrebenciuc care a văzut în el soluţia ca PDSR-ul să întrerupă dominaţia dreptei asupra Capitalei.

Publicat: 23 Aprilie, 2014 - 11:51

Dacă la o firmă privată se întâmpla ceea ce s-a petrecut la societatea de Asigurări CARE, aparţinând băncii de Stat EXIMBANK, problema îi privea pe patroni. Şi anume faptul că la conducere a fost instalat un individ fără studii de specialitate (a minţit cu tupeu - şi a fost crezut pe cuvânt - că ar fi licenţiat a două universităţi, una din ţară şi alta din Olanda - prima negând faptul, iar a doaua neexistând!) şi care a dat iama, vreme de trei ani, în bugetul companiei făcând achiziţii de uz personal pe care puţini patroni şi le-ar fi permis din banii proprii (şi-a cumpărat un Bentley din leafă, a decontat sejururi cu familia la Paris şi Cannes, şi-a cumpărat bijuterii Cartier şi telefoane Vertu placate cu aur, a decontat mesele la restaurante de fiţe ale nevestei, a închiriat maşini de lux la Saint Tropez şi Nisa şi a călătorit cu elicopterul la Montecarlo!)

Publicat: 22 Aprilie, 2014 - 13:09

România nu duce lipsă de evenimente cauzate de capriciile vremii. Înzăpezirile, inundaţiile, furtunile sau seceta excesivă fac parte din meniul permanent al unei clime din ce în ce mai capricioasă. Românii suferă aproape continuu de pe urma acestor evoluţii, iar acest lucru face ca prognozele meteo să fie printre cele mai urmărite capitole ale emisiunilor de ştiri.

Publicat: 21 Aprilie, 2014 - 13:00

Mă număr printre cei care au avut privilegiul de a-l întâlni şi a conversa cu marele scriitor sud-american Gabriel Garcia Marquez, cel care a trecut acum în eternitate.

Publicat: 18 Aprilie, 2014 - 11:37

Într-un exerciţiu aproape continuu de, iată, doi ani, dialogul dintre primii oameni din stat (facem abstracţie de organigrama constituţională) nu a coborât la cote atât de joase precum în ultima săptămână. Cea în care preşedintele a lansat atacuri scăpate de sub orice control – legal şi moral – la adresa purtătoarei de cuvânt a Comisiei „Nana”, fosta jurnalistă Gabriela Firea-Vrânceanu-Pandele.

Publicat: 17 Aprilie, 2014 - 15:05

“Nu e cazul unui război în zonă!” – ne linişteşte preşedintele, ignorând faptul că se află, el însuşi, în plină campanie militară. După vizita sa pe distrugătorul american, “inamicul” a reacţionat prompt: s-a refugiat în spatele TAB-urilor de la Ministerul Apărării.

Publicat: 16 Aprilie, 2014 - 13:00

Olandezii se numără printre cei mai asidui critici ai derapajelor României şi nu pierd nici un prilej ca să ne dea lecţii de civilizaţie şi europenism, mai ales în domenii care lor le sunt deosebit de dragi – cum sunt drepturile minorităţilor sexuale, de exemplu. Tot ei sunt printre cei mai rezervaţi în privinţa admiterii noastre în spaţiul Schengen, considerând că nu facem suficient ca să dăm un aspect european frontierelor noastre.

Publicat: 11 Aprilie, 2014 - 13:00

Corespondenţă din Chicago, USA. La sfârşitul celor trei zile de negocieri în care au fost implicaţi peste o mie de agenţi de turism americani şi cumpărători de servicii turistice din 70 de ţări, bilanţul este îmbucurător pentru gazde: la ediţia din acest an a IPW s-au încheiat contracte de peste 4,5 miliarde dolari!

Publicat: 8 Aprilie, 2014 - 12:59

Corespondenţă din Chicago, USA. Aflându-mă, în calitate de reporter la International Pow Wow - convenţia anuală a turismului american - am avut şansa unei întâlniri şi convorbiri la nivel înalt, după "modelul Băsescu". Adică în acelaşi fel în care preşedintele nostru a avut o întâlnire şi o convorbire cu Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, la recentul summit de la Bruxelles.

Publicat: 7 Aprilie, 2014 - 12:59

Corespondenţă din Chicago. Dacă Liviu Dragnea ar vizita Statele Unite în calitatea sa de ministru şi al Turismului, s-ar afla în situaţia de a nu putea lua legătura cu omologul său pentru că, pur şi simplu, acesta nu există. Guvernul american nu e numeros şi stufos ca al nostru. Obama are în subordinea sa mai puţini miniştri decât Ponta, iar dacă ar fi vorba despre vreo competenţă de gen, aceasta ar putea reveni Secretarului de Stat pentru Comerţ.

Publicat: 3 Aprilie, 2014 - 12:59

Un român amărât, pe nume Victor Viorel, a primit de la un consătean, Mihai Răzvan, un purcel dolofan. „Ai grijă de el, dă-i să mănânce bine şi de Ignat o să-ţi saturi toată familia” – i-a zis acesta. De prisos să spunem că familia lui Victor Viorel era numeroasă şi, la fel ca şi el, nici unul dintre membri nu ştia să facă ceva de Doamne ajută.

Publicat: 2 Aprilie, 2014 - 13:21

Vestea percheziţiilor la firmele şi domiciliul lui Adrian Sârbu lansată de câteva canale TV de tipul „Erevan” i-a luat prin surprindere pe majoritatea observatorilor. Cel mai de succes manager român, care şi-a petrecut ultimii ani pe la Londra şi Praga la cârma unui mare concern media, părea să fie ieşit de sub orice colimator intern şi absolvit de responsabilităţile ce-i marchează pe oamenii de afaceri locali. Sârbu părea ieşit şi din jocul susţinerilor politice, PRO TV-ul manifestându-se relativ echidistant faţă de taberele aflate în competiţie.

Publicat: 1 Aprilie, 2014 - 11:52

Dacă vă imaginaţi că Traian Băsescu suferă din cauza abuzului lui Victor Ponta faţă de populaţie, prin introducerea accizei la combustibili, vă înşelaţi din nou. Desigur, transporturile ar putea să pară un domeniu de care fostul ministru se simte foarte ataşat, iar problemele lor îl preocupă mai mult decât altele. La un tip de pragmatismul preşedintelui, contează doar cârligul de care poate trage pentru a-l întărâta pe Victor Viorel.