Publicat: 31 Decembrie, 2014 - 11:49

Dar cel mai mare handicap pe care-l va avea de înfruntat noul preşedinte rămâne valul enorm de aşteptare cu care a fost repurtată victoria sa. Îşi pun în el, românii, toate nădejdile înşelate de predecesorii săi. Sunt lucruri pe care le va putea face – în special instituirea unui climat de echilibru şi pace instituţională – dar vor rămâne destule pentru care nu va avea instrumentele necesare pentru a re-acţiona. Îi lipseşte autoritatea lui Iliescu şi voluntarismul lui Băsescu. Are însă capacitatea de a asculta şi de a-şi preceda deciziile de o necesară cumpănire. Are însă şi încăpăţânarea de a-şi apăra punctele de vedere şi faptele – a dovedit-o deja prin reacţia la plângerea intelighenţiei faţă de numirea unui consilier controversat şi de decorarea unui veteran al puşcăriilor comuniste.

Publicat: 30 Decembrie, 2014 - 12:50

Aceasta reprezintă, de fapt, fotografia celui mai spectaculos eşec al său: acela de a nu fi reuşit să coaguleze în jurul său o masă critică de susţinători, prin care să poată avea un cuvânt de spus în negocierile politice. Este rezultatul aproape firesc al unei politici personale care n-a făcut să crească în jurul său nici o personalitate viabilă. Elena Udrea este doar rezultatul artificial al frustrărilor determinate de incapacitatea mezinei familiei de a prelua ştafeta tatălui.

Publicat: 24 Decembrie, 2014 - 13:00

Noul preşedinte a intrat în “pâine” din prima zi. Şi-a început-o cu o decoraţie oferită unui fost deţinut politic (ceea ce a stârnit şi prima controversă, alimentată de “fiapişti” – luptători anti-fascişti omagiaţi şi recompensaţi de comunişti după criterii speciale).

Publicat: 23 Decembrie, 2014 - 13:43

Crăciunul 1989 a purtat amprenta sângelui. Al celor nevinovaţi şi al celor vinovaţi. Nici unii şi nici alţii nu au avut însă parte de o dreaptă judecată.

Publicat: 22 Decembrie, 2014 - 12:30

25 de ani – interval aproximativ egal cu cel despre care Brucan proorocea că ne va fi necesar să ne apropriem democraţia – reprezintă jumătate din perioada în care România a fost sub dominaţia unei doctrine politice adusă cu tancurile şi instalată prin teroare şi forţă. Revoluţia din 1989 este, probabil, cea mai importantă transformare pe care a cunoscut-o societatea românească, realizată de către ea însăşi, fără intervenţii din exterior. Acumulara presiunilor exercitate asupra celor mai elementare nevoi ale supravieţuirii nu a aşteptat decât o scânteie pentru a declanşa incendiul. S-a vorbit tendenţios, despre o lovitură de stat. Nu a fost nici pe departe. Fără ca mulţi dintre cei implicaţi în evenimente să-i realizeze dimensiunile, schimbarea a fost radicală. România este poate singura ţară din Est care n-a mai trecut prin faza unei perestroici de catifea. Ceea ce unii dintre vecinii noştri au obţinut în ani sau luni, noi am dobândit într-o noapte de foc, plătind pentru asta preţ de sânge şi vieţi omeneşti.

Publicat: 19 Decembrie, 2014 - 16:25

Nu mi-am imaginat că îmi va fi atât de greu să scriu despre “despărţirea” de Băsescu. A fost, pentru gazetari, un subiect excepţional. S-au acoperit kilometri de hârtie cu comentariile prilejuite de prestaţia sa neortodoxă. A fost adulat – până la un punct şi detestat unanim în altul. Ne-a marcat cu personalitatea sa puternică de veritabil “animal politic”, aproape jumătate din cursul existenţei noastre postdecembriste.

Publicat: 18 Decembrie, 2014 - 12:55

Ce s-a întâmplat mai departe e încă în memorie: au ratat alianţa la guvernare cu PDL-ul, datorită aroganţei de a cere funcţia de premier şi au stat în opoziţie până la constituirea, sub bagheta lui Antonescu, a alianţei USL. A guvernat din nou alături de PSD (de data asta oficial) şi a capotat inexplicabil odată cu strania rupere a USL-ului, formulă care părea să le asigure accesul la preşedinţie prin Antonescu. După acest episod, pe fondul frustrării generale a celor luaţi cu otuzbirul de la beneficiile guvernării, a profitat de disensiunile din PDL şi de ruptura spectaculoasă de Băsescu pentru a crea o nouă alianţă, de data asta pe vecie: „marele” partid liberal, alcătuit dintr-un PNL dornic să stingă efectele „băsismului”, dispus pentru aceasta să renunţe la propria identitate, cu un lider adus din afară, pentru a anihila concurenţa din interior. A fost poate cea mai inspirată iniţiativă liberală (de la degajarea lui Stoica de ţărănişti) care i-a făcut să se aleagă, într-un mod cu totul neaşteptat, cu un preşedinte.

Publicat: 17 Decembrie, 2014 - 12:40

Cineva, înflăcărat de renunţarea lui Ponta la titlul de doctor, lansează ideea că responsablitatea premierului ar trebui să meargă până la o decizie a Justiţiei de condamnare a acestuia. 

Publicat: 16 Decembrie, 2014 - 15:01

La doi ani şi jumătate de la instalarea în funcţie şi la un an de la constituirea Consiliului de Administraţie care l-a desemnat pentru calitatea de manager, directorul general al ROMSILVA, Adam Crăciunescu, a convocat presa pentru a face o serie de dezvăluiri legate de procesul complicat de... retrocedare a pădurilor furate prin diverse tertipuri de la stat. 

Publicat: 15 Decembrie, 2014 - 14:58

Cele mai importante schimbări mi se par a fi două: cea a lui Constantin Niţă, fostul titular al Energiei şi, în ultimele opt luni, al Economiei. Dintre toate, este poate cea mai neinspirată şi mai nejustificată. Pentru că este al doilea “afront” pe care-l suportă unul dintre liderii importanţi ai partidului – cel care a “pesedizat” judeţul Braşov. Primul afront a fost la precedenta remaniere când, după ce pusese la punct Departamentul Energiei, a fost “promovat” pentru a face loc unui ins paraşutat de nu se ştie unde (prietenii ştiu…) care a reuşit, practic, să facă zob tot ce-a realizat Niţă (Apropo: rezultatele măiestriei sale manageriale se vor vedea când va coborî temperatura sub minus 5 grade). “Promovarea” lui Niţă s-a făcut la Economie, care rămăsese o cochilie golită de conţinut şi responsabilă de cele mai păguboase sectoare ale (a se vedea Oltchim şi alte câteva pietre de moară). Şi aici Niţă reuşise câteva performanţe notabile, care însă aveau nevoie să fie continuate.

Publicat: 12 Decembrie, 2014 - 15:35

Ceea ce se întâmplă acum, nu e rău deloc. E chiar foarte bine. Te poţi doar întreba de ce acest val de arestări şi de investigaţii vine abia acum, când realitatea corupţiei din societate era bine cunoscută şi chiar dovedită încă din urmă cu mulţi ani? De ce abia acum procurorii par că s-au dezlegat la ochi şi văd mai clar ceea ce presa, în special, a semnalat sistematic, de-a lungul timpului? Cum s-a justificat „timiditatea” cu care au fost tratate persoane ale căror talente infracţionale şi coruptibile erau bine cunoscute?

Publicat: 11 Decembrie, 2014 - 13:12

Englezii în general şi David Cameron în special sunt foarte supăraţi pe nemâncaţii europeni din Est care vin în insulă pentru a profita de facilităţile sociale pe care le oferă statul britanic. 

Publicat: 10 Decembrie, 2014 - 14:40

Ultimul – dar nu cel de pe urmă – preşedinte de Consiliu Judeţean, luat pe sus de DNA este Titu Bojin de la Timişoara. Cu el, talerul şefilor de CJ auditaţi penal se înclină în faţa celui pe care se află aceia care n-au fost încă abordaţi de organele judiciare, în balanţa puterii locale. Este un veritabil fenomen care trebuie să ne pună pe gânduri. N-am decât foarte mici urme de îndoială că la o examinare atentă a tuturor şefilor rămaşi, ar mai scăpa vreunul (doi s-au eliberat deja de orice suspiciune prin deces).

Publicat: 9 Decembrie, 2014 - 16:13

S-ar putea spune, deci, că Ponta a ieşit victorios din această confruntare: deşi n-a fost nici cum voia FMI-ul şi nici cum voia chiar el, ci cum a calculat dl Thompson. Adică 1,83! O victorie a la Pirrhus – ştiţi dvs., războinicul acela din antichitate care n-a mai reuşit să sărbătorească victoria pentru că nu mai avea cu cine. Bucuria victoriei este serios umbrită de prea multele griji care s-au adunat pe capul greu încercatului nostru premier: votul de încredere din Parlament (când eşti frate cu Oprea, trebuie să te întrebi întotdeauna dacă reuşeşti să treci puntea…), împărţeala portofoliilor guvernamentale luate de la gura oamenilor tăi şi date veneticilor lui Tăriceanu, viitorul Congres de prin martie, cheltuielile suplimentare ale iernii şi aşa mai departe. Angajamentul de a nu majora şi de a nu introduce noi taxe este frumos şi nobil: niţel cam burghez este să te ţii de el, mai ales dacă în coastă te împunge sula unui deficit care anunţa să depăşească prezicerile tale optimiste.  

Publicat: 8 Decembrie, 2014 - 13:18

Adrian Sârbu este cel de-al treilea „mogul”  care are probleme cu legea. Deocamdată – nu el personal. Ci compania pe care a creat-o încă de prin '90-'91 şi care s-a impus ca lider pe piaţa media, atâta timp cât a avut ca vehicul canalul PRO TV.

Spre deosebire de ceilalţi doi, Sârbu are probleme chiar cu afacerile sale media. Vântu şi Voiculescu au picat în mâinile procurorilor din cauza afacerilor media, dar nu pentru ele. La Sârbu, pricina se află chiar în trustul pe care l-a fondat şi l-a dezvoltat.

Publicat: 5 Decembrie, 2014 - 15:46

Din păcate, Nicolescu nu este decât unul dintre exponenţii categoriei „tinerilor lupi” cu ajutorul cărora Ponta încearcă să iasă de sub controlul „Cupolei” baronilor locali. Din păcate, cu exemplare ca Şova, Bănicioiu, Ghiţă şi alţi vreo câţiva de acelaşi calibru, nu are nici o şansă...

Publicat: 4 Decembrie, 2014 - 12:30

De câte ori vine vorba despre acest partid, îmi vine în minte un cântecel din copilărie: „Ceata lui Piţigoi” şi îi văd mărşăluind, îmbrăcaţi în costume de generali, pe Gabi Oprea, Neculai Onţanu şi pe ultimul avansat în grad – generalul de Fotbal Puiu Iordănescu, cântând: „Dai într-unul, ţipă doi!”

Publicat: 2 Decembrie, 2014 - 12:12

Nixon a fost nevoit să-şi dea demisia şi a evitat în ultimă instanţă o încarcerare, nu pentru abuzurile pe care le-a comis ca preşedinte, în numele unei bune guvernări (vedea în mişcările de stânga şi în acţiunile opoziţiei democrate un pericol pentru politica Statelor Unite) ci pentru o minciună: încercarea de a acoperi faptul că discuţiile purtate cu consilierii săi fuseseră înregistrate de un sistem pe care chiar el îl pusese la punct.

Modelul a devenit, între timp, clasic şi nu puţini alţi lideri şi-au frânt carierele politice pentru astfel de culpe, doar aparent minore.