Publicat: 29 Mai, 2015 - 11:19

Preşedintele Iohannis merge, pas cu pas, spre o mare dezamăgire. Răspunsul pe care l-a dat solicitării lui Călin Popescu Tăriceanu confirmă o îngrijorare lipsa de angajament a noului preşedinte.

Un mesaj din diaspora pune diagnosticul: „Numai lansări de cărţi, sindrofii şi aere princiare, iar un cetăţean nevinovat stă 6 luni la arest într-un stat european şi nu am auzit măcar un cuvânt din partea preşedintelui. V-aţi luat ţara înapoi?“.

Publicat: 29 Mai, 2015 - 13:23

Când a apărut în faţa reporterilor la ieşirea DNA, Mircea Geoană avea întipărită o expresie de om care-şi făcuse datoria. “Le-am înapoiat intacte” – a declarat el cu mândrie (în sinea sa gândindu-se că ar fi putut fi pus să plătească uzura dacă le folosea). Era vorba despre cele trei ceasuri “de colecţie” (“nici măcar nu erau pe gustul meu!” – a mai adăugat el, şi nu poţi decât să te întrebi de la ce preţ în sus încep gusturile sale dacă Constantin Vacheron nu e în top) pe care le-a primit cadou “de ziua sa onomastică” (Sfântul Mircea  sau Sfântul Geoană?) de la un prieten.

Publicat: 27 Mai, 2015 - 12:50

Hărţuit de DNA din cauza lui Şova, Tăriceanu şi-a ieşit din fire şi a contracarat. Ţintind „pântecul moale” al justiţiei: arestul preventiv!

Publicat: 26 Mai, 2015 - 14:39

O declaraţie imprudentă a generalului Dumbravă de la SRI a inflamat mediul în Justiţie. Spunea generalul că spre deosebire de timpurile trecute, în cele prezente Serviciul se implică şi după predarea dosarelor la Parchet, urmărind cursul cauzelor până la sentinţa finală. Motivul ţine de faptul că în vremea în care agenţii se spălau pe mâini după predarea cazurilor, se petreceau tot felul de minuni, între care cele mai frecvente erau încercările – de nu puţine ori reuşite – inculpaţilor de a mitui procurorii şi judecătorii.

Publicat: 25 Mai, 2015 - 13:02

Însoţită de prea multe nădejdi, piesa cu care ne-am prezentat la Euvision a capotat undeva pe la locul 17. Este, dacă nu mă înşel, una dintre cele mai proaste clasări ale noastre la acest concurs, ajuns să aibă muzica doar ca pretext.

Publicat: 22 Mai, 2015 - 13:11

Viktor Orban şi-a pus în cap Uniunea Europeană prin intenţia de a modifica (şi el!) Codul Penal şi de a reintroduce pedeapsa cu moartea. Pentru o Europă a celor mai stranii formule de toleranţă, acest lucru este similar cu fluieratul în biserică şi Orban e ameninţat cu excomunicarea. Căpos cum îl ştie deja un întreg continent (plus America!) acesta nu se va lăsa, cum nu s-a lăsat nici în alte situaţii în care a refuzat să se alinieze, cuminte, directivelor venite de la Bruxelles sau de la Washington.

Publicat: 21 Mai, 2015 - 12:55

Votul pentru dublarea alocaţiilor pentru copii dat deunăzi de parlament este una dintre puţinele realizări ale liberalilor în lupta lor surdă cu fostul aliat din USL. Profitând de absenţa parlamentarilor coaliţiei şi de nebăgarea de seamă a premierului, s-au scos din haznaua bugetului, în doi timpi şi trei mişcări, un miliard şi jumătate de lei doar în acest an. S-a întrebat Ponta retoric dacă promotorii s-au gândit şi la sursa banilor, uitând că el însuşi le-o pusese pe masă trâmbiţând rezultatele ANAF-ului care a încasat mai mulţi bani ca niciodată.

Publicat: 20 Mai, 2015 - 12:50

Traian Băsescu are tot mai multe motive să fie neliniştit în legătură cu propria sa soartă, decât de cea a altora. Statul de drept şi justiţia independentă îi dau târcoale şi îi transmit clasicul semnal: nimeni nu e mai presus de lege, chiar dacă, temporar, a reuşit să o fenteze.

Publicat: 19 Mai, 2015 - 12:48

După un fost şef de partid şi premier condamnat în instanţă, PSD-ul îşi adaugă la vitrina de trofee şi un preşedinte executiv. Este o performanţă pe care alte partide – la fel de bogate în “resurse umane” de acest tip – n-au atins-o. Încă.

Publicat: 18 Mai, 2015 - 12:03

De prin anii 97-98, când a fost promulgată nefericita „Lege Lupu” a restituirii integrale a proprietăţilor forestiere, asupra pădurii se exersează un veritabil viol cu perversiuni care n-a încetat, practic, nici un moment. Lucruri de-a dreptul odioase s-au petrecut sub ochii guvernanţilor şi nu puţini dintre ei au devenit parte a beneficiilor obţinute printr-un jaf sistematic.

Publicat: 14 Mai, 2015 - 14:12

Dacă aşa ceva s-ar întâmpla prin vreo ţară africană, neieşită de prea multă vreme din statutul de colonie, n-ar fi de mirare. Însă ca aşa ceva să se întâmple în România, ţară independentă şi democratică (cel puţin confirmată ca atare de responsabilii cu democraţia) este jenant şi umilitor. Şi imposibil de reprodus în Europa – cu excepţia, poate, a provinciei Kossovo, care rămâne, totuşi, o provincie. (Probabil a Albaniei).

Publicat: 13 Mai, 2015 - 14:54

Este pur şi simplu de neînţeles cum nişte lucruri grave, extrem de grave, pot să treacă prin faţa noastră primind statutul de fapt divers.

Am să mă refer la povestea cu staţiile de taxare de la podul de la Feteşti. Două zile televiziunile au glosat pe tema asta, remarcând însă doar în treacăt, ca pe o curiozitate, faptul că un operator poate să plece într-o zi bună cu 5000 de lei în buzunar, din bilete neeliberate sau neînregistrate. Chiar CNADNR-ul şi-a pus iute cenuşă în cap, promiţând că îi va cerceta şi îi va da afară pe cei pe care-i va prinde.

Publicat: 12 Mai, 2015 - 14:51

Dacă ne uităm puţin în urmă, la ereditatea celor două partide, vom constata lesne că nimic – în afară de dorinţa de a ajunge din nou la putere – nu le aseamănă şi nu le uneşte. Au plecat de pe culoare politice diferite: pedeliştii de pe stânga spectrului, din inima FSN-ului, peneliştii din dreapta restaurată de supravieţuitorii partidului istoric. Au nimerit, pentru prima dată, în aceeaşi barcă, în guvernarea Convenţiei Democratice, când fiecare şi-a făcut propriile jocuri. S-au regăsit sub spectrul extincţiei, după 2000, când împreună abia adunau vreo 15 procente.

Publicat: 11 Mai, 2015 - 12:51

Sătul de acuzaţiile că l-ar menaja pe Ponta în detrimentul propriului său partid (PDL-ul sub acoperirea PNL), preşedintele Iohannis a ieşit la atac şi l-a acuzat pe premier că a organizat prost implementarea cardurilor de sănătate. Şi ca să nu scape acesta prea uşor, a mai adăugat amănuntul că plimbarea oficială a acestuia prin ţările arabe s-a petrecut fără ca el să fie înştiinţat. Ar putea fi interpretată această ieşire ca o victorie de etapă a preşedintelui în faţa şefului Guvernului.

Publicat: 7 Mai, 2015 - 14:09

De mai bine de două săptămâni nu există, practic, publicaţie sau canal TV care să nu fi abordat problema spinoasă a reconsiderării ilegale – de către ANAF – a unor activităţi desfăşurate în cadrul profesiilor liberale, în sensul “asimilării” contractelor de prestări servicii cu contractele de muncă şi al obligării liber-profesioniştilor la plata retroactivă a unor taxe suplimentare care depăşesc adeseori totalul încasărilor pe care acestea le-au avut până în prezent, datorită penalităţilor enorme rostogolite în această perioadă.

Publicat: 6 Mai, 2015 - 12:31

Nu încape nici o îndoială că expoziţia-retrospectivă vernisată de maestrul Zamfir Dumitrescu, marţi, la Galeria SENSO, reprezintă cel mai important eveniment plastic al anului. Din mai multe puncte de vedere.

Publicat: 4 Mai, 2015 - 12:38

Este, poate, pentru prima dată când la anunţul propunerilor de noi ambasadori nu am rezerve faţă de numele propuse. După ce ani la rând agenda diplomatică a fost copleşită de persoane ce n-ar fi avut ce căuta acolo, datorându-şi promovarea relaţiilor, intereselor sau politicilor de clică, iată că peisajul începe să se însenineze. Nu înseamnă că cei propuşi să reprezinte interesele României în oficiile diplomatice vor fi impecabili şi nu vor da naştere la îndoieli. Viaţa e complicată şi omul însuşi are reacţii ce nu pot fi prezise.