Publicat: 28 Aprilie, 2016 - 12:14

Marea surpriză a săptămânii nu a fost confirmarea condamnării lui Dragnea, l-a care majoritatea membrilor de partid realiști se așteptau. Ci reacția, practic inexplicabilă a președintelui executiv Zgonea. Momentul revoltei sale a dezvăluit faptul că acesta se hrănea deja cu speranța de a deveni numărul 1, în partid și că pașii de dans făcuți de Dragnea l-au descumpănit în așa hal încât, practic, nu a mai știut ce face.

Publicat: 27 Aprilie, 2016 - 11:10

Zeiţa Anticorupţiei a făcut inventarul ofrandelor depuse pe altarul DNA de către supuşi. Şi ce a constatat? Că din 5998 dosare din 2015, 90 au venit de la SRI, 22 de la DIPI, 4 de la DIA… Geaba a căutat Codruţa prin morman şi dosarele de la SIE. Nici unul! “Nu pot să-mi explic!” – a oftat doamna Kovesi care, de când e ea unde e n-a primit nici un omagiu de la spioni. Ce-a mai aflat despre averile corupţilor de prin străinătate a fost de prin ziare sau de prin turnătoriile celor strânşi cu uşa.

Publicat: 25 Aprilie, 2016 - 11:56

Sentința definitivă în dosarul Referendumului a fost "Sabia lui Damocles" ce atârna de aproape un an deasupra capului lui Dragnea amenințând statu quo-ul din Partidul Social Democrat. Insistența cu care acesta și-a asumat continuarea rolului de lider, în ciuda riscurilor evidente, i-a făcut pe mulți să creadă că el știa ceva ce ei nu știau. S-a adăugat la acest sentiment atitudinea sa prevenitoare față de Justiție în general, clamare a convingerii că nu poate fi condamnat pentru ceea ce a făcut în realitate: a mobilizat oamenii la vot.

Publicat: 22 Aprilie, 2016 - 10:50

Performanța președintelui Iohannis care, l-a întâlnirea cu omologul său ucrainean i-a vorbit îndelung și insistent acestuia despre corupție și despre cum trebuie luptat cu aceasta, este demnă de analele marilor gafe diplomatice. Românii au o vorbă pe care nu sunt sigur că o împărtășesc și vecinii noștri de la răsărit: să vorbești de funie în casa spânzuratului.

Publicat: 19 Aprilie, 2016 - 11:26

Epoca de aur a gimnasticii românești a dura 48 de ani și a luat sfârșit duminică, odată cu ratarea participării selecționatei noastre naționale la turneul olimpic de la Rio. Ceea ce părea de neconceput, ca o "școala" de gimnastică ce a adunat nu doar nenumărate medalii, dar și unicele note de "10" din istoria competiției, s-a întâmplat. Era aproape inevitabil, pentru că declinul începuse să se manifeste cu câțiva ani în urmă, aparențele mai fiind salvate doar de câteva gimnaste de excepție.

Publicat: 18 Aprilie, 2016 - 12:14

Crește văzând cu ochii lista candidaților pentru alegerile locale care au dosare la DNA sau care au suferit condamnări în urma investigațiilor făcute de aceeași instituție soldate cu acuzații pentru fapte de corupție. Vanghelie, Gutău, Vasilescu, Arpad sunt doar câteva nume din toate zonele spectrului politic iar legea nu prevede nicio măsură care i-ar putea impiedica să obțină un nou vot de încredere din partea alegătorilor. Prin acest fenomen instituția condusă de Codruța Kovesi se poate înscrie printre principalii competitori la următoarele runde de alegeri.

Publicat: 15 Aprilie, 2016 - 11:49

Cinci luni a rezistat guvernul tehnocrat în formula sa iniţială (dacă exceptăm “accidentele” Guseth şi Baciu). Este o performanţă, mai ales că despre necesitatea unei remanieri s-a vorbit încă de pe la începutul acestui an, când era evident că vreo câţiva dintre miniştrii aduşi cu mari sacrificii de prin birourile de la Bruxelles nu se potrivesc deloc cu cadrul dâmboviţean. Doamna Ana Costea de la Muncă era unul dintre aceştia, iar alte câteva doamne, ca Dragu sau Palmer o talonau îndeaproape.

Publicat: 14 Aprilie, 2016 - 11:52

Odată cu invitarea lui Robert Negoiţă la DNA, cinci din cei şase primari de sectoare au probleme cu justiţia, lor adăugându-li-se şi primarul general Oprescu. Deocamdată, doar Mănescu de la “6” e bine-mersi, dar nu se ştie dacă va apuca finalul de mandat.

Publicat: 13 Aprilie, 2016 - 12:00

Recent, într-o emisiune a unui post tv de ştiri despre mineriada din 1990, reporteriţa l-a intervievat prin telefon pe Marian Munteanu întrebându-l dacă s-a aflat în Bucureşti în timpul evenimentelor. Acesta a răspuns cu umor: “Da, am fost şi eu pe acolo!”

Publicat: 12 Aprilie, 2016 - 12:07

Ziua de luni, 11 aprilie, va rămâne ca o dată cu chenar negru în calendarul liberal. Începuse bine și candidatul Orban intra zâmbitor pe ușa DNA, animat de tradiționalul sentiment al încrederii în justiție și ieșea încruntat, declarând că renunță nu doar la candidatura pentru Primăria Capitalei, dar și la funcția de vicepreședinte al PNL!

Publicat: 11 Aprilie, 2016 - 12:52

În celebrul său „Dicţionar al Diavolului”, Ambrose Bierce definea în felul următor ambasadorul: „Persoană incomodă, căreia i se dă o leafă bună cu condiţia să stea departe de ţară”.

Publicat: 8 Aprilie, 2016 - 09:56

„Legea pensiilor speciale acordate ziariştilor nu este oportună, ca orice modificare legislativă de acest fel, iar jurnaliştii au în plus şi datoria morală să nu ceară statut special (...) Cu toată simpatia pentru profesia de jurnalist, pe care am practicat-o şi eu, avem o datorie morală pe care noi, ca jurnalişti – dacă-mi daţi voie să mă calific şi eu în această profesie – o avem pentru a nu cere un statut special.”

Publicat: 6 Aprilie, 2016 - 12:35

Exprimarea de rezerve sau de opinii critice la adresa unor instituţii şi persoane care reprezintă puterea este un apanaj al democraţiei. Exprimarea liberă poate fi subiectivă – e în firea lucrurilor, dar ea nu poate fi interzisă decât într-o societate de esenţă sau cu propensiuni totalitare. Cei care-şi mai amintesc cum era pe vremea comunismului, ştiu că a-l critica pe şeful statului, sau partidul în întregul său, era o imprudenţă care se plătea dacă nu cu viaţa, cu decesul civil.

Publicat: 4 Aprilie, 2016 - 12:11

Două cucoane cam aeriene au pus mână de la mână – fiecare cu motivele sale – şi au clocit o lege împotriva fumătorilor. Gestaţia insuficientă a făcut ca la naştere să apară un soi de monstru cu malformaţii congenitale şi cu o înfăţişare în măsură să facă gravidele să lepede iar autorilor gravidităţii să le vină să se arunce de la etaj.

Culmes este că progenitura a fost, iniţial, primită cu braţele deschise de un legislativ plictisit şi complet dezinteresat de amănunte, care la momentul respectiv şi-ar fi votat şi demisia în bloc dacă cineva le-o strecura în ordinea de zi.

Publicat: 1 Aprilie, 2016 - 13:36

Pe măsură ce îşi consolidează statutul de persoană privată, Traian Băsescu începe să arate că gândeşte altfel decât atunci când era preşedinte. Într-o recentă apariţie la TV a înfăţişat imaginea unui politician lucid, extras din paradigma dualităţii tradiţionale din gena lui „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, făcând chiar câteva destăinuiri care s-ar putea să-i deruteze şi să-i îndepărteze pe susţinătorii săi fanatici.