170 de ani de la naşterea primului Teatru Naţional

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi aduce publicului bucureştean spectacolele "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale (regia-Alexandru Dabija, scenografia – Dragos Buhagiar) şi "Zeul măcelului" de Yasmina Reza (regia – Cristian Hadji-Culea, scenografia – Rodica Arghir) pentru a sărbători împreună cei 170 de ani de la naşterea  primului Teatru Naţional. Spectacolele se vor juca pe 16 şi 17 noiembrie, la Teatrul Odeon, după cum urmează:

 16 noiembrie – Zeul măcelului, Sala Studio, ora 18:00 (durata 1h20')

   - O noapte furtunoasă, Sala Majestic, ora 20:00 (durata 1h30')

    17 noiembrie  - O noapte furtunoasă, Sala Majestic, ora 18:00

     - Zeul măcelului, Sala Studio, ora 20:00.

Citită pentru prima dată la Iaşi, cu ocazia celei de a XV-a aniversări a societăţii literare „Junimea”, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale a deschis a 170-a stagiune a Teatrului Naţional ieşean, avându-i în distribuţie pe: Petronela Grigorescu, Haruna Condurache, Călin Chirilă, Florin Mircea, Cosmin Maxim, Dumitru Năstruşnicu şi Doru Aftanasiu. Un spectacol fără clişee şi prejudecăţi, în care ne  invadează atitudinea Caragiale, într-o montare cu o mecanică scenică specială în care inventivitatea şi identitatea comică sunt reale.

Piesa Zeul măcelului a primit numeroase premii printre care Premiul Tony pentru cea mai bună piesă de pe Broadway în 2009 şi Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie în 2009. Montarea de la Iaşi a regizorului Cristian Hadji-Culea are în distribuţie actorii: Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. 

Zeul măcelului  a fost prezent anul acesta la Paris, pe 15 şi 17 aprilie,  în Sala Bizantină a Palatului Behague, cu ocazia sărbătoririi a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Franţa.

 

domeniu: 
categorie: