2012, anul majorărilor

2012 se anunţă aspru pentru români: taxe mărite, accize majorate la motorină, amenzi majorate.

Noua formă a Codului Fiscal

Modificarea Codului Fiscal, decisă şi votată anul acesta, urmează a intra în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2012.

Printre cele mai importante prevederi se află şi plata de impozite pe veniturile obţinute din orice sursă, creşterea accizelor la motorină şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor.

Noul Cod Fiscal va menţine obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă de către o persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impuşi în sistem real vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea venitului pe bază de normă de venit.
 
O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm.
 
Firmele cu CA de până la 100.000 de euro, obligate să depună trilunar declaraţia unică
 
O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar.
 
De la 1 Ianuarie şi până la jumătatea anului viitor, firmele care îşi plătesc datoriile către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţillor.
 
Începând cu 2012, băncile comerciale vor aplica standardele internaţionale de raportare financairă (IFRS) şi vor renunţa definitiv la standardul românesc de contabilitate (RAS).
 
O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar.

Nouă taxa auto

Atunci când cumperi o maşină înmatriculată în România înainte de 1 Ianuarie 2007 vei fi nevoit să plăteşti o taxă de poluare. Noua taxă auto, valabilă din 2012, se aplică şi maşinilor second-hand aduse din străinătate, indiferent de vechimea acestora.

Noutăţile esenţiale ale noii taxe auto

În principiu, noua taxă aduce o scădere cu 25% a sumelor ce trebuiesc achitate, însă sunt şi câteva „detalii” care au speriat pe bună dreptate proprietarii de maşini.

 Principiul noii taxe emise de Ministerul Mediului este că pentru orice maşină mai veche de 2007 trebuie achitată o taxă de poluare.

Ce înseamnă asta?
De acum încolo, pentru o maşină Dacia Logan fabricată înainte de 2007, în caz de schimbare a proprietarului, se va achita taxă de poluare, la fel şi pentru o bătrână Dacia 1.300 sau 1.310. La fel şi pentru o maşină adusă din străinătate anterior anului 2007 şi pentru care nu s-a achitat taxă de înmatriculare.

Noua taxă auto va intra în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2012, astfel că pentru proprietarii de maşini afectaţi de noua metodologie a taxei auto timpul efectiv rămas pentru înmatriculare este extrem de redus.

Cresc impozitele în 2012?

În ceea ce priveşte impozitele şi taxele, acestea rămân la nivelul anului 2011, cu excepţia accizelor, a anunţat ministrul Finanţelor Publice Gheorghe Ialomiţianu.

Ialomiţianu a precizat că Guvernul a respins solicitarea autorităţilor locale, de majorare a taxelor locale.

„Au fost multe discuţii legate de modificarea cotei adiţionale de 50%. Autorităţile locale au solicitat MAI să se majoreze cota adiţională. În solicitare au fost două variante: să eliminăm acea cotă de 20%, sau să majorăm cota de la 20% la 50%. Guvernul a decis că nu este de acord. Decizia a fost ca, pentru 2012, să nu modificăm impozitele şi taxele, cele pe care le-au plătit contribuabilii în 2011”, a explicat ministrul de Finanţe.

Accize mai mari

Carburanţii, gazele, curentul, ţigările, alcoolul şi cafeaua se scumpesc din prima zi a lui 2012. De vină este cursul valutar, după care se calculează accizele, mai mare cu aproape un procent faţă de anul acesta.

Guvernul vrea să crească acciza pe motorină de la 358 de euro pe tonă la 374 de euro pe tonă. Este o majorare de aproape 5%. Din acest motiv, dar şi pentru că de la 1 ianuarie accizele se calculează la un curs de 4,3 lei pentru un euro, litrul de motorină se scumpeşte cu 9 bani, spun surse din domeniu. Acest lucru înseamnă un venit suplimentar la bugetul de anul viitor de aproape 350 de milioane de lei.

Amenzi mai mari

De la 1 Ianuarie 2012, odată cu majorarea salariului minim pe economie se vor majora şi amenzile de circulaţie.

Conform Codului rutier, un punct de amendă este 10% din valoarea salariului minim pe economie care va ajunge la 700 de lei, faţă de 670 de lei cât este în prezent. În consecinţă, punctul de amendă creşte de la 67 lei la 70 lei.

Spre exemplu, nerespectarea semnificaţiei indicatorului "STOP" sau depăşirea vitezei regulamentare cu 31-40 km/h vor "costa"  între 420 şi 480, de la 1 ianuarie 2012.

Şoferii care au montate anvelope de alte dimensiuni decât cele trecute în talon riscă să fie sancţionaţi cu 280- 350 de lei. Aceeaşi amendă va fi aplicată şi conducătorilor auto care depăşesc viteza legală cu 21-30 km/h.

 Cei care vorbesc la telefon în timp ce conduc, fără a avea sistem hands-free vor fi amendaţi cu sume între 140 şi 210 lei.

 

 

 

domeniu: 
categorie: