26 iulie - Ziua Republicii Maldive

Astăzi, 26 iulie Republica Maldive sărbătoreşte ziua Naţională. Unul dintre cele mai rarefiate state din lume, Republica Maldive este compusă din 1.196 de insule (200 fiind nelocuite), aşezate în 26 de atoli de corali, şi se întinde de la extremitatea sud-vestică a Indiei până la Ecuator. Din suprafaţa totală de 90.000 de kilometri pătraţi, doar 0,5 la sută este pământ. Până la dezvoltarea turismului, principala ocupaţie a localnicilor era pescuitul. Statul a fost înzestrat cu cel mai frumos peisaj tropical, aici găseşti toate elementele care alcătuiesc clasica insulă pustie. O dată cu creşterea ritmului vieţii ce caracterizează secolul XXI, Maldive reprezintă ultimul bastion al celor care adoră soarele, marea, nisipul şi doresc să nu faca nimic. Încă din antichitate, insulele erau cunoscute pentru două bogăţii: peştele şi scoicile folosite drept monede în multe regiuni din Orientul Mijlociu şi India, insulele fiind trezoreria regiunii. Liniştea insulelor a fost tulburată pe rând de invaziile piraţilor, ale coloniştilor portughezi, ale arabilor şi de expansiunea Imperiului Britanic.


Capitala: Male

Denumire oficială:
Republica Maldive

Populaţie:
238 mii locuitori (1999)

Limba oficială:
divehi (dialect singhalez); engleza este folosită ca a doua limbă

Forma de guvernamânt
: republică

Aşezare geografică:
ţară aşezată în Oceanul Indian, în arhipelagul cu acelaşi nume format din aproximativ 1.200 de insule coraligene.


Relief: predominant muntos, vegetaţie luxuriantă

Clima:
tropicală; se cultivă palmieri de cocos, bananieri şi plante citrice

Moneda:
rupie maldiviana

Suprafaţa:
298 km pătraţi

Religie:
musulmani

Sărbătoare naţională:
26 iulie (Ziua Independenţei), 11 noiembrie (Ziua Republicii)

Cod:
MV

Fus orar:

GMT + 5 oreOra
Romaniei + 3 ore

Relaţiile diplomatice:

România şi Republica Maldive au stabilit relaţii diplomatice la 1 noiembrie 1979.

Relaţiile politice:

Între cele două ţări au loc schimburi de mesaje cu ocazia sărbătorilor naţionale şi consultări între delegaţiile lor la o­nU.

Menţiuni speciale:

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a călători în Republica Maldive.
domeniu: 
categorie: