40 de ani de la prima emisiune în română a postului Deutsche Welle

Adrian Năstase: Sunt bucuros să vă felicit cu ocazia acestei aniversări. Timp de patru decenii, postul dumneavoastră de radio a contribuit la extinderea şi la consolidarea peisajului mediatic românesc în spiritul valorilor politice, democratice, culturale ale Germaniei, dar mereu cu adresă românească foarte bine ţintită. Până în 1989, aţi reprezentat mesajul de libertate şi democraţia în numele apărării drepturilor omului. Astăzi, meritul principal al programelor în limba română de la DEUTSCHE WELLE cred că este stabilirea unei punţi de comunicare între Germania şi România. Relaţiile germano-române sunt deosebit de importante pentru noi într-un moment de maxime eforturi naţionale în direcţia instituţiilor euro-atlantice.

Vreau să remarc încă o dată creşterea fluxurilor economice între Germania şi România. Pentru prima dată, s-a ajuns la un nivel de aproximativ 5 miliarde de euro în schimburile bilaterale. Relaţiile la nivelul instituţiilor noastre se desfăşoară într-un mod amplu şi bine organizat, cu cadenţă remarcabilă. Am avut ocazia în numeroase rânduri în ultimii ani să-l reîntâlnesc sau să-l întâlnesc pe cancelarul Gerhard Schröder, dar în acelaşi timp, am putut observa obiectivitatea cu care postul dumneavoastră de radio a relatat aceste evenimente şi a influenţat percepţia pozitivă în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Vă felicit pentru împlinirea vârstei maturităţii creatoare şi vă urez viaţă îndelungată pe undele libertăţii de exprimare.

domeniu: 
categorie: