5 Iunie - Ziua Constituţiei în Danemarca

Mișcarea liberală și națională daneză a luat amploare între 1830-1840, și, în urma revoluțiilor de la 1848, Danemarca a devenit, pe cale pașnică, o monarhie constituțională, pe 5 Iunie 1849.

În urma celui de-al doilea război din Schleswig, 1864, Danemarca a fost obligată să cedeze Schleswig și Holstein Prusiei, această înfrângere lăsând urme adânci asupra identității naționale daneze. În urma acestor evenimente, Danemarca s-a întors la politica ei tradițională de neutralitate, rămânând neutră și pe durata primului război mondial.

Denumirea de Danemarca, “teritoriul de graniţă al danezilor”, a fost folosită pentru prima oară în sec. al IX-lea, în contextul încheierii procesului de constituire a unei autorităţi politice centrale. Declinul Imperiului Carolingian a favorizat consolidarea regalităţii daneze şi unificarea teritoriilor locuite de danezi. Procesul de unificare teritorială este încheiat în timpul Regelui Harold I (sec. X), dinastia daneză fiind atestată drept cea mai veche din Europa.

În 878, vikingii danezi au cucerit Anglia de nord şi de est. În sec. al XI-lea, Regatul mai cuprindea Norvegia, sudul Suediei şi părţi din Finlanda, dar succesele militare ale vikingilor nu au putut fi transformate de regalitatea daneză în premise ale constituirii unui imperiu durabil.

În 965, Regele Harold I trece la creştinism, pe care îl impune apoi supuşilor săi. 
În sec. al XIII-lea  Regele Waldemar cel Mare (1202 -1241) a cucerit Schlesswig, Holstein, Pomerania, Mecklenburg şi Estonia. În timpul domniei sale, Danemarca ajunge la punctul său maxim, ca putere nordică. “Marea ciumă” din 1350 reduce drastic populaţia Danemarcei şi semnalează începutul declinului. Consecinţa politică cea mai importantă este constituirea “Uniunii de la Kalmar” (1397) între Danemarca, Norvegia şi Suedia, o uniune personală sub coroana Reginei Margareta I a Danemarcei. Uniunea se menţine pana în 1523, când Suedia, animată de propriile ambiţii regionale, se retrage. Uniunea între Danemarca şi Norvegia se va menţine însă până în 1814.

În 1536, Biserica romano-catolică daneză decide ruperea legăturilor cu Roma şi adoptarea Reformei luterane. La capătul a 3 ani de război civil, ruptura cu Roma devine definitivă. Biserica protestantă daneză va deveni, în secolele următoare, un vector important al impunerii absolutismului monarhic.

Perioada 1563 – 1720 a fost dominată de seria celor 6 războaie cu Suedia, pentru supremaţia la Marea Baltică, la capătul cărora Danemarca a pierdut toate teritoriile din Peninsula Scandinavă (cu excepţia Norvegiei) şi zona Mării Baltice (cu excepţia Insulei Bornholm), reprezentând o treime din întinderea statului la 1536.

În 1658, intervenţiile Angliei şi Olandei au prevenit, în ultimul moment, încorporarea Danemarcei în Regatul Suediei. Înfrângerile militare în faţa Suediei au precipitat evoluţiile interne spre absolutismul monarhic, pe deplin conturat în 1665.

Secolul XXVIII a fost dominat de problema reformei agrare, principala realizare a regimului absolutist. La sfârşitul procesului de reformă, vechea agricultură bazată pe relaţii servile dispăruse, fiind complet înlocuită de o agricultură bazată pe o nouă clasă de mici fermieri, independenţi şi activi politic. Aceştia vor constitui baza socială a Partidului Liberal, constituit în 1876.

Refuzul Danemarcei de a opta ferm pentru una dintre taberele implicate în războaiele napoleoniene a avut drept consecinţe bombardarea de către flota engleză a Copenhagăi, în 1801 şi 1807, cu efecte devastatoare şi pierderea Norvegiei, în 1814.

Introducerea Constituţiei liberale din 1849 marchează sfârşitul regimului absolutist şi debutul perioadei de tranziţie spre regimul democratic parlamentar (tranziţie încheiată în 1901, odată cu accederea la guvernare a Partidului Liberal). În 1864, în urma războiului cu Prusia, Danemarca pierde şi teritoriile sudice Schleswig şi Holstein.

Redusă, după 1864, la cea mai mică întindere din istoria sa, Danemarca îşi canalizează eforturile, în deceniile următoare, spre dezvoltarea internă şi modernizare. Crearea unui sentiment naţional puternic şi industrializarea accelerată sunt reperele majore ale acestei etape. Apare o nouă clasă socială puternică, cea a muncitorilor industriali, care va deveni baza Partidului Social Democrat (din 1884, partid parlamentar).

Rămasă neutră în primul război mondial, Danemarca reintegrează în graniţele sale, prin Tratatul de la Versailles, partea de nord a regiunii Schleswig-Holstein, în urma unui plebiscit. Locuitorii părţii de sud au decis, tot atunci, să rămână în cadrul Germaniei. Frontiera cu Germania stabilită în 1920 a rămas neschimbată până astăzi.

La 9 aprilie 1940, Danemarca a fost ocupată de trupele germane. De comun acord cu Regele, Guvernul a decis să nu opună rezistenţă armată, pentru a proteja populaţia civilă. Autorităţile daneze au continuat să funcţioneze, cu atribuţii limitate, până în august 1943, când Germania a introdus regimul de ocupaţie militară, regim căruia i s-a opus o mişcare de partizani care a grupat circa 50.000 de combatanţi şi care a beneficiat de sprijin britanic. Trupele britanice au eliberat Danemarca în aprilie 1945, în contextul colapsului militar al Germaniei.

După război, Danemarca a aderat, ca membru fondator, la ONU (1945) şi NATO (1949). Aderarea la NATO a echivalat cu abandonarea politicii de neutralitate, o constantă a diplomaţiei daneze în intervalul 1864–1940. Beneficiară a «Planului Marshall» din 1948, Danemarca traversează, în anii 1950, a doua fază a «revoluţiei industriale». În 1963, pentru prima dată în istoria naţională, valoarea exporturilor industriale a devenit superioară valorii exporturilor agricole. Tot din anii 1960, începe să se contureze “statul bunăstării sociale”, caracterizat de un sistem cuprinzător şi eficient al asistenţei sociale.

Tensiunile sociale din perioada 1968-1973 («revoluţia tineretului») au avut ca principală consecinţă modificarea structurii sistemului politic tradiţional. La alegerile generale din 1973, partidele «tradiţionale» (Liberal, Social-Democrat şi Conservator) au totalizat, împreună, doar 58% din voturile electoratului (faţă de 84% la alegerile precedente), pe scena politică daneză lansându-se noi formaţiuni, care vor juca un rol considerabil în perioada următoare: Partidul Progresului, Partidul Centru-Democrat, Partidul Creştin-Popular.

După un deceniu (1982-1993) dominat de forţele de centru-dreapta, stânga politică a revenit la guvernare în 1993 (coaliţii succesive conduse de social-democraţi). În 2001 a avut loc o nouă schimbare în orientarea politică a electoratului, pentru prima dată după 1920, Partidul Liberal reuşind să obţină mai multe voturi decât Partidul Social Democrat.

În plan european, Danemarca a aderat la AELS în 1960, odată cu Marea Britanie şi Irlanda. Aderarea la CEE a avut loc abia în 1972, de asemenea odată cu Marea Britanie (la momentul respectiv, principalul partener comercial) şi Irlanda. La referendumul din 1972, peste 63% dintre danezi s-au pronunţat în favoarea aderării la CEE. Un nou referendum, în 1986, privind aderarea la Actul Unic European, a înregistrat un vot favorabil de 56%. Cu toate aceasta, electoratul danez a respins, cu 50,7%, în 1992, Tratatul de la Maastricht, care lansa Piaţa Comună Europeană. După ce Consiliul European de la Edinburgh a acceptat pentru Danemarca cele 4 «exceptări» (opt-outs) de la prevederile Tratatului European (moneda comună, apărarea comună, justiţie şi afaceri interne), danezii au acceptat Tratatul, într-un nou referendum organizat în 1993, cu o majoritate de 57%. Ulterior, Tratatul de la Amsterdam a fost aprobat de electorat, în 1998, cu o majoritate de 55%, dar aderarea Danemarcei la moneda unică europeană a fost respinsă, la referendumul organizat în 2000, de 53% dintre danezi.

Suverana Danemarcei, Margrethe a II-a, a fost   proclamată regină în 1972, în baza prevederilor Constituţiei adoptate în 1953, care dau posibilitatea ca succesiunea la tron să poată avea loc şi pe linia descendenţilor de sex feminin ai suveranilor.

Capitala şi principalele oraşe: Copenhaga (capitala), Aalborg, Arhus, Odense
Suprafaţă: Suprafaţa peninsulară a Danemarcei este de 43.094 de km2. Din sec. XIV, Regatului Danemarcei îi aparţin atât Insulele Faeroe, 1.400 km2, cât şi Groenlanda, 2.175.600 km2 (cea mai mare insulă din lume), teritorii  cu largă autonomie administrativă. Danemarca este alcătuită din peninsula Jutlanda şi 406 insule, cunoscute sub numele de Arhipelagul Danez, dintre care cele mai importante sunt Zeeland, Falster, Fyn, Lolland, Bornholm, Lolland, Mon. Lungimea litoralului : 7.314 km.

Diviziuni teritoriale: Danemarca este împărţită în 14 judeţe (amt, pl. amter)  care conţin 275 municipalităţi (kommune) constituite pe criteriul concentrării a minimum 5000 de locuitori. Între acestea se disting 2 unităţi administrative cu statut dual (municipalitate şi judeţ), Copenhaga şi Frederiksberg, care au legi proprii de organizare şi funcţionare. Împreună, ele formează nucleul zonei metropolitane. Amt-urile şi kommune-le sunt conduse de consilii alese prin vot direct. Primarii de “judeţ” (amtmester) şi ai “municipalităţilor” (borgmester) sunt aleşi dintre membrii consiliilor. 

Populaţia: 5,6 milioane locuitori (octombrie 2009).
Limba oficială: daneza.
Ziua naţională: 5 iunie (1849) - ziua Constituţiei. Aniversarea Reginei  - 16 Aprilie (1940) – este considerată, de asemenea, sărbătoare naţională.
Forma de guvernământ: monarhie constituţională.

Situaţia politică internă: Şeful statului: Regina Margrethe a II- a; Primul ministru: Lars Løkke Rasmussen (din aprilie 2009); ministrul afacerilor externe: Lene Espersen (din februarie 2010).

Guvernul - coaliţie de centru-dreapta, compus din Partidul Liberal şi Partidul Conservator. Este susţinut în Parlament de Partidul Popular Danez, de orientare naţionalistă, anti-europeană. Danemarca are, în mod tradiţional, un sistem de guvernare politic multipartit. Guvernarea de către un singur partid este excepţională, regula fiind alcătuirea de coaliţii între forţele politice cu orientări doctrinare apropiate. Această practică este favorizată şi de climatul politic general consensual şi tolerant.

Opoziţia este formată din: Partidul Social-Democrat; Partidul Social-Liberal; Partidul Socialist-Popular; Lista Unităţii/ Alianţa Roşu-Verde.
Ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 13 noiembrie 2007, următoarele sunt programate în luna noiembrie 2011.

Relaţiile bilaterale ale României cu Regatul Danemarcei

Relaţiile diplomatice dintre România şi Danemarca au fost stabilite la 13 aprilie 1917, când ambasadorul român cu reşedinţa la Stockholm a fost acreditat şi în Danemarca.
În anul 1934, au fost deschise, pe bază de reciprocitate, primele oficii diplomatice în capitalele celor două ţări, iar în anul 1940, relaţiile au fost întrerupte odată cu ocuparea Danemarcei de către Germania nazistă, fiind restabilite în 1946 şi ridicate la rang de ambasadă la 16 ianuarie 1965.

Cooperare economică: În conformitate cu statutul României, de membru al UE, între România şi Danemarca, relaţiile comerciale sunt complet liberalizate pentru comerţul cu bunuri.
La 28.02.2010 volumul total al schimburilor comerciale româno-daneze a fost de 40,90 mil. euro (-0,57% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009). Exportul a înregistrat 14,01 mil. euro (+10,65% faţă de februarie 2009) iar importul a fost de 26,89 mil. euro (-5,57% faţă de februarie 2009). Soldul balanţei comerciale, de -12,87 mil. euro, este deficitar părţii române. Ponderea schimburilor comerciale româno-daneze în totalul comerţului exterior al României este de 0,38%.

La 31 martie 2010 erau înregistrate în România 650 societăţi comerciale cu participare daneză de capital, cu un volum total de investiţii de 160 milioane de euro (locul 20 în topul investitorilor străini).

Principalele domenii în care s-au făcut investiţii daneze de capital sunt: transporturi, industria alimentară, zootehnie, comerţ interior şi comerţ exterior.

Alte domenii de cooperare sectorială:

Relaţiile culturale şi tehnico-ştiinţifice. Relaţiile între România şi Regatul Danemarcei se desfăşoară în baza Acordului de cooperare culturală, educaţională şi ştiinţifică, semnat în 1967 şi a Programului de cooperare româno-daneză în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii, semnat la Copenhaga, la 28 februarie 1997, prelungit până la semnarea unui nou program.

Administraţie şi Interne. Acord între Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Bucureşti, la 25 februarie 1999, ratificat prin Legea nr. 66/2000. Începând cu data de 25 martie 2001, alături de celelalte ţări nordice, Regatul Danemarcei a devenit parte la cooperarea Schengen.

Apărare. Cooperarea militară se desfăşoară pe baza Memorandumului privind contactele în domeniul militar între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Regatul Danemarcei.

Mediu. În luna mai 2000, a fost semnat la Bucureşti, Acordul dintre Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi Ministerul Mediului si Energiei din Regatul Danemarcei privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului. În 28 ianuarie 2003, a fost semnat la Copenhaga Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Danemarcei privind cooperarea pentru implementarea Protocolului de la Kyoto la UNFCCC.

Referitor la activităţile de întărire a capacităţii instituţionale în România, până în acest moment, Danemarca a susţinut din punct de vedere tehnic şi financiar o serie de activităţi în domeniul schimbărilor climatice precum: elaborarea Strategiei Naţionale privind schimbările climatice; elaborarea Planului naţional de acţiune al României privind schimbările climatice (2005 – 2007).

Turism. Activităţile de promovare a României se desfăşoară prin Biroul de promovare turistică a României la Stockholm (Suedia), care gestionează întreaga piaţă turistică din Peninsula Scandinavă.

Operatori de chartere sunt Schreiber Tours (cursa Billund-Copenhaga-Târgu Mureş), Bravo Tours (cursa Billund-Constanţa), Apollo (cursa Copenhaga - Constanţa). Compania daneză Cimber Air efectuează săptămânal trei curse directe Copenhaga-Bucureşti.
Minoritatea/Comunitatea română.

Comunitatea românească numără 6.806 de persoane, dintre care 6.289 sunt originari din România, iar 517 sunt descendenţi ai acestora. Principalele comunităţi româneşti se află în oraşele Copenhaga (941 persoane), Århus (764 persoane), Aalborg (336 persoane), Herning (225 persoane), Sønderborg (213 persoane), Viborg (203 persoane), Odense (191 persoane), Horsens (172 persoane), Ringkøbing-Skjern (163 persoane), şi Vejen (159 persoane). Asociaţii româneşti active: Asociatia Danezo - Română din Aalborg – preşedinte Alisa Krogh (http://romaniinaalborg.blogspot.com; http://www.romani.tk/); Uniunea Danezo - Română din Sønderborg - preşedinte Marinel Pătraşcu; Asociaţia Danezo-Română – preşedinte Flemming Thøgersen; Asociaţia Româno – Daneză “Carpatica” din Århus - preşedinte Dorian Tănase (www.carpatica.dk); Asociaţia de dans şi cântec din Balcani „Crihalma” - preşedinte Lillian Apetri

Accesul cetăţenilor români pe piaţa locală a forţei de muncă: La 1 mai 2009, Danemarca a decis să acorde acces liber pe piaţa forţei de muncă locale pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, în condiţii similare celor acordate statelor care au aderat la UE în 2004.

Abasadorul României la Copenhaga: Alexandru Victor Micula

Ambasadorul Danemarcei la Bucureşti: Michael Sternberg

Sursa: mae.ro

domeniu: 
categorie: