Abum: Scurta istorie a blues-ului

Originile blues-ului pot fi găsite în jurul anului 1890, în Delta Mississippi-ului. Genul îşi trage influenţele de la cântecele interpretate de sclavii de pe plantaţii.

Blues-ul a fost cântat iniţial în timp ce se muncea, era o formă de comunicare prin care se exprimau dorinţele, frustrările sclavilor. Această formă se numea folk blues.

Primul cântec blues înregistrat datează din 1895 (după unele surse în 1898) şi îi aparţine lui George W.Johnson„Laughing Song".

Popularitatea crescândă a blues-ului a luat amploare la începutul secolului 20 pe măsură ce cântăreţii de folk au migrat spre nord şi au adus sonorităţile blues-ului cu ei.

Oraşe ca New Orleans, Texas, Arkansas sunt cunoscute pentru pianiştii care doreau să imite sunetele produse de chitariştii din Sud. În Chicago, Detroit, Cleveland sau New York cântăreţii de blues au început să cânte în cluburi, baruri, teatre şi astfel s-a ajuns la propagarea genului.

Unul dintre cei care a ajutat mult ca blues-ul să devină cunoscut a fost W.C Handy, compozitor şi muzician care a transformat blues-ul adăugându-i mai multe influenţe de ragtime sau jazz sau chiar habanera, fiind cunoscut ca „Părintele blues-ului". Piesa care îl defineşte este „St.Louis Blues".

Din 1920 blues-ul a devenit un element însemnat al culturii Afro-Americane, căpătând notorietate cântăreţele de blues prin care s-a născut blues-ul clasic.

Câteva case de discuri ca „American Record Corporation", „Okeh Records" sau „Paramount Records" au început să înregistreze numai astfel de muzică.

Cântăreţi notabili din această perioadă: Bo Carter, Blind Lemon Jefferson, Lonnie Johnson, Tampa Red sauBlind Blake.

Mamie Smith a înregistrat în 1920 „Crazy Blues". Înregistrarea s-a vândut cu 1 dolar şi s-a vândut în 75 000 de exemplare de la prima lună de lansare.

Primele înregistrări ce datează din această perioadă sunt clasificate ca fiind country blues, caracterizat prin folosirea unui banjo sau a unei chitare de acompaniament.

Alţi interpreţi reprezentanţi ai acestei perioade a country-blues-ului sunt: Robert Johnson, Blind Willie McTell, Blind Boy Fuller, George Carter, Barbecue Bob Hicks, James Kokomo Arnold.

Anul 1930 vine cu dezvoltarea unui subgen al blues-ului,boogie-woogie, acesta fiind catalogat ca blues urban.

Unul dintre pionierii boogie-woogie-ului a fost Jimmy Yancey, apoi l-au urmat alţii ca: Albert Ammons, Pete Johnson şi Mea de Lux Lewis (cei trei formau trio-ul „Boggie Woogie Trio").

În Chicago, acestui stil i s-au adus influenţe rag-time (de ex, Clarence „Pine Top" Smith şi Earl Hines).

Dezvoltarea blues-ului „big-band" are loc tot în această perioadă. Apar orchestre de blues ca: „The Benny Moten Orchestra"sau „Jay Mc Shann and the Count Basie Orchestra". Cel mai cunoscut hit al unui big-band de acest gen este „In the Mood" al lui Glenn Miller.

Din 1940 apare jump-blues-ul. Acesta presupunea folosirea saxofonului, a chitarelor şi voci declamatorii. Influenţele lui Louis Jordan şi Big Joe Turner („shout-blues") se vor regăsi mai târziu în rock and roll şi rhythm and blues.

După Al Doilea Război Mondial şi după anii '50 devine popular blues-ul electric, în oraşe ca Chicago, Detroit sau St.Louis. Unii dintre cei mai cunoscuţi maeştri ai blues-ului electric sunt: Howlin' Wolf, Muddy Watters, Willie Dixon, Jimmy Reed.

Acest subgen presupune folosirea unei chitare electrice, a unei muzicuţe, percuţie şi uneori a saxofonului. Unul dintre cei care „au ghidat şcoala modernă de blues" este Muddy Waters.

Printre cei mai cunoscuţi interpreţi la muzicuţă au fost Little Walter şi Sonny Boy Williamson, Big Walter Horton, iar printre cei mai buni chitarişti de electric blues s-au numărat: Muddy Waters, Elmore James, B.B King, John Lee Hooker sau Freddie King.

Compozitorul Willie Dixon a jucat un rol important pe scena blues. A compus unele dintre cele mai cunoscute piese din perioadă: „Hoochie Coochie Man", „I Just Want to Make Love To You", „Wang Dang Doodle" sau „Back Door Man".

Faceţi linişte. Ascultaţi. Trăiţi. Iubiţi. "Jubilaţi". Faceţi ce vreţi, cand muzica, acest gen de muzică, se prăvale peste voi. Lasaţi gijile dincolo de voi. Cufundaţi-vă in amintiri. In tot ce a fost frumos in viaţa voastră. Este. Pentru ca blues-ul, parafrazandu-l pe G.J.Garcia Marquez, este precum un prieten adevarat care te prinde de mana si iti atinge inima.

Blues-ul canta despre sărăcie, persecuţie şi munca grea, despre dragoste şi dragostea trădată, despre sfinţenie şi păcat, despre experienta tragediei, a comediei, a beţiei, disperării sau bucuriei pure. Seperanţe, ce se nasc in noi. Ganduri de-mplinit. Şoapte perverse. Iubiri ce asteaptă in fiecare dintre noi sa fie trezite. Viata. Cu  bunele si relele ei. Melancolie. Privatiuni. Vise. Dorinţe de transformare a lor in realitate. Acesta-i Blues-ul. El va transmite ca sunteti vii. Trăiţi! Bucuraţi-vă de tot. Credeţi şi nu mai pierdeti timpul pentru a cerceta. A vedea daca, eu, mint. Spun adevarul. Viaţa-i prea, prea scurtă!

Ascultati azi cateva melodii:

John Lee Hooker - vagabond Blues

John Lee Hooker - regele crawlin blues şarpe

John Lee Hooker - Regele Crawlin "Snake (Live)

B.B. King on Ralph Gleason's Jazz Casual 1968 Part 1
http://www.youtube.com/watch?v=tBWcSc3nPow

B.B. King on Ralph Gleason's Jazz Casual 1968 Part 2

B.B. King - Lucille

Eric Clapton: Groaning The Blues

Eric Clapton - Have you ever loved a woman

Eric Clapton - broken hearted

Rock Me Baby- BB King / Eric Clapton / Buddy Guy / Jim Vaughn

BB King , Billy Preston şi Bruce Willis -Sinners Prayer
http://www.youtube.com/watch?v=ysiT0P6OtvU

Led Zeppelin - Babe, im gonna leave you
http://www.youtube.com/watch?v=v5ZwBUOrjOg
http://www.youtube.com/watch?v=fJ1BDlsmKnk

http://www.youtube.com/watch?v=F4OXrmxDp44

http://www.youtube.com/watch?v=ApOJH2S2QLQ

http://www.youtube.com/watch?v=MUpc0YNkkJ0

http://www.youtube.com/watch?v=WxTWQD91b5c

http://www.youtube.com/watch?v=-Y8QxOjuYHg

http://www.youtube.com/watch?v=O5URVbh3KX8

http://www.youtube.com/watch?v=5hYBgpZdbKM

http://www.youtube.com/watch?v=veam26T9WR4

http://www.youtube.com/watch?v=zYrVwGxlcFA

domeniu: 
categorie: