Acţiuni sprijinite de deputatul Valentin Calcan

Marţi, 10 decembrie 2002, în şedinţa Senatului Universităţii Valahia Târgovişte, Valentin Calcan – deputat PSD, a fost ales membru din partea comunităţii locale. În prima jumătate a lunii decembrie, Valentin Calcan, a sprijinit
următoarele manifestări:
- pe data de 5 decembrie Balul Bobocilor Universităţii Valahia din
Târgovişte. Anul acesta, tradiţia de mult ştiută, cum că toamna se
numără bobocii, a fost schimbată dovedindu-se că aceştia se pot număra
şi iarna. Balul a fost organizat în incinta Sălii Sporturilor, care s-a
dovedit a fi neîncăpătoare. Pe scenă au evoluat pe lângă tinerele
studente şi două dintre cele mai în vogă formaţii ale momentului: TAXI
şi SISTEM, iar sponsorul principal a fost cel menţionat mai sus.
Podiumul a fost reprezentat astfel: MISS POPULARITATE – Viorica Cârcota,
LOCUL III – Ada Jigariu, LOCUL II – Raluca Drăguţ iar MISS BOBOC 2002 –
Mihaela Toader care a primit şi un premiu suplimentar din partea
Revistei PRIM PLAN, publicaţie editată de Fundaţia ECO-EUROPE, ce
urmează a fi lansată vineri, 20 decembrie 2002, orele 13.00, şi care
reprezintă prima publicaţie de acest gen din judeţul Dâmboviţa;
- pe data de 7 şi 8 decembrie, s-a desfăşurat tot la Sala Sporturilor,
Trofeul „VALAHIA” la handbal masculin. Au participat 4 echipe, două din
Divizia A şi două din Divizia B: C.S. – C.S.H. & V Universitatea
Piteşti, C.S. „Romvag” Caracal, C.S. „Hidrotehnica” Buzău şi C.S.U.
„Valahia” Târgovişte. Trofeul a fost câştigat de echipa Clubului Sportiv
Universitar „Valahia” Târgovişte al cărui preşedinte este domnul
Valentin Calcan, care a premiat jucătorii componenţi ai echipei cu suma
de 1.000.000 lei pentru fiecare. Echipa este antrenată de lector drd.
Iancu Aurel. În acest turneu s-au remarcat Cătălin Nicolae – cel mai bun
portar, iar cel mai bun jucător Cătălin Buleandră ambii componenţi ai
C.S.U. „Valahia”;
- pe 12 decembrie 2002, în DISCO 2000, s-a organizat „CARNAVALUL
STUDENŢESC AL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ” unde s-au acordat premii
substanţiale participanţilor la concursurile organizate aici.
Seria manifestărilor va continua şi în perioada 18 – 24 decembrie când
Valentin Calcan – deputat PSD de Dâmboviţa se va număra din nou printre
sponsorii acestora.

domeniu: 
categorie: 
Autor: