Actriţa Lucia Mureşan a încetat din viaţă

Duminică noaptea, a încetat din viaţă la Cluj-Napoca actriţa Lucia Mureşan, în vârstă de 72 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri 14 iulie, la ora 13, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Născută la 31 ianuarie 1938, în Cluj-Napoca, Lucia Mureşan a absolvit Liceul teoretic nr. 2 din Cluj-Napoca, în 1954. În 1958 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Arta actorului, susţinându-şi examenul de stat cu rolul Sonia din „Unchiul Vania” de A. P. Cehov.

În perioada 1958–1959 a jucat la Teatrul de Stat din Piatra Neamţ, apoi la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca (1959–1963) şi Teatrul „Nottara” din Bucureşti (1965–2001). A fost preparator, asistent universitar, lector, conferenţiar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (curs de Arta şi Tehnica vorbirii, 1963–1992), apoi la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti (curs de Arta actorului, Vorbire scenică, Analiza procesului scenic, 1992–1996). Conferenţiar universitar, Universitatea Ecologică din Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Actorie (1996 – 2002); din anul 1997 – decan la specializarea Actorie.

 
Lucia Mureşan (31 Ianuarie 1938 - 12 Iulie 2010)

Profesor universitar doctor, decan, Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Teatru (din 2002). Doctor în teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Subiectul tezei de doctorat: „Rolul cuvântului în realizarea imaginii scenice”, îndrumător: prof. univ. dr. Ileana Berlogea, 2004.

 
Ismena în „Antigona” de Jean Anouilh, alături de Ştefan Iordache

Dintr-o prodigioasă carieră, amintesc o parte dintre rolurile în teatru: Laura Ciobanu în „Arborele genealogic” de Lucia Demetrius, regia: Dinu Iliescu, 1958, Teatrul de Stat (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ); Ofelia, „Hamlet” de William Shakespeare, regia: Miron Niculescu şi Constantin Anatol, 1960; Beky Thatcher, „Marea aventură a lui Tom Sawyer” de Mark Twian, regia: Victor Tudor Popa, 1960; Ana, „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, regia: Victor Tudor Popa, 1960; Polixenia, „Hecuba” de Euripide, regia: Ştefan Braborescu şi Ion Tâlvan, 1960; Luise, „Intrigă şi iubire” de Friedrich Schiller, regia: Ion Dinescu, 1960; Essie, „Discipolul diavolului” de George Bernard Shaw, regia: Constantin Anatol, 1961; Aniutca, „Puterea întunericului” de Lev Nikolaevici Tolstoi, regia: Otto Rappaport, 1961; Rea Alberti, „Când înfloresc migdalii”, dramatizare de Angela Niculescu-Plati după romanul Mariei Sereni, regia: Constantin Anatol, 1961; Carol Cutrere, „Orfeu în Infern” de Tennessee Williams, regia: Otto Rappaport, 1962; Ondine, „Ondine” de Jean Giraudoux, regia: Marietta Sadova, 1965 (Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca); Ismena, „Antigona” de Jean Anouilh, regia: Mircea Marosin, 1965; Marian, „Absenţa unui violoncel” de Ira Wallach, regia: Val Săndulescu, 1966; Sura, „Un lup mâncat de oaie” de G. Ciprian, regia: Alexandru Ciprian, 1966; Ilinca, „Petru Rareş” de Horia Lovinescu, regia: Sorana Coroamă-Stanca, 1967; Nuşca, Zemora, Erji, Eroii, fragmente din „Anton Pann, „Zamolxe, „Avram Iancu” de Lucian Blaga, regia: Ion Olteanu, 1967; Julia, „Echilibru fragil” de Edward Albee, regia: Dan Nasta, 1968; Doamna, Ana, Duhul pământului, fragmente din „Cruciada copiilor”, „Meşterul Manole” de Lucian Blaga, regia: Ion Olteanu, 1968; Adela, „Adela”, dramatizare de Constantin Tita-Bobeş după romanul lui G. Ibrăileanu, regia: Mircea Avram, 1969; Desdemona, „Othello” de William Shakespeare, regia: Cornel Todea, 1970; Ana Zotescu, „Cercul morţii” de Ştefan Berciu, regia: Mircea Avram, 1971; Laura, „Şi eu am fost în Arcadia” de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta, 1971; Stana, „Stana”, dramatizare de Nicolae Pârvu şi Dumitru Ştefan Petruţiu după nuvela lui Ion Agârbiceanu, regia: Ion Olteanu, 1972; Rena, „Aici a dormit George Washington” de Moss Hart şi George Haufman, regia: George Rafael, 1973; Doamna Casandra, „Ritual pentru Constantin Dimitrie Antioh Cantemir” de Dan Nasta, regia: Dan Nasta, 1974; Anca, „Şoc la mezanin” de I. D. Şerban, regia: Mircea Avram, 1974; Nancy, „Lady X” de Eugen Mirea, regia: George Rafael, 1974; Claudia, „Ultima cursă de Horia Lovinescu”, regia: George Rafael, 1974; Gabriela, „Corrida” de Alfonso Sastre, regia: Mircea Avram şi Dan Nasta, 1974; Frumoasa Elena, „Întoarcerea la Micene” de Evanghelos Averof-Tossitza, regia: Dan Nasta, 1975; Viorica, „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, regia: Mihai Berechet, 1977; Angustias, „Casa Bernardei Alba” de Federico García Lorca, regia: Eugenia-Gina Ionescu, 1979; Umbra, „Noaptea umbrelor de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta, 1980; Laura, „Insomnie” de Adrian Dohotaru, regia: Alexandru Dabija, 1982; Împărăteasa Tullia, „Negru şi roşu” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu, 1983; Marie-Jeanne, „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, regia: Mihai Berechet, 1984; Gianna, „Ex” de Aldo Nicolaj, regia: Mircea Cornişteanu, 1984; Emilia Bartali, „Brăţara falsă” de Paul Everac, regia: Eugen Todoran, 1985; „Maria Norilor” de Odysseas Elytis, regia: Cristian Munteanu, 1985; Stéphanie, „Floare de cactus” de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy, regia: Mircea Cornişteanu, 1986; Ranevskaia, „Livada de vişini” de Anton Pavlovici Cehov, regia: Dominic Dembinski, 1988; Amelia Puşcaşu, „Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu, 1989; Mary, „Întâlnire la New York” de Ira Wallach, regie colectivă, 1991; Doris, „Anul viitor la aceeaşi oră” de Bernard Slade, regia: Mihai Berechet, 1991; Doamna de Montalenbreuse, „Întâlnire la Senlis” de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu, 1993; Mama eroului principal şi Ethel Rosenberg, „Îngeri în America” de Tony Kushner, regia: Theodor Cristian Popescu, 1998; Cordelia, „Vino la pod, iubita mea!” de Kiszely Gábor, regia: Alexandru Repan, 2001 (Teatrul „Nottara”, Bucureşti).

 

A jucat în filmele: „Gioconda fără surâs”, regia: Malvina Urşianu, 1967, „Serata”, regia: Malvina Urşianu, 1971; „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, regia: Malvina Urşianu, 1979; „Liniştea din adâncuri”, regia: Malvina Urşianu, 1981; Buletin de Bucureşti, regia: Virgil Calotescu, 1982Raliul, regia: Mircea Drăgan, 1984; „Figuranţii”, regia: Malvina Urşianu, 1986; „A doua variantă”, regia: Ovidiu Ionescu, 1987; „Drumeţ în calea lupilor”, regia: Constantin Vaeni, 1989; „Divorţ din dragoste”, regia: Andrei Blaier, 1991; „O tragică iubire”, regia: Radu Gabrea, 1993; „Une place parmi les vivants”, regia: Raoul Ruiz, 2003; „Raport despre starea naţiunii”, regia: Ioan Cărmăzan, 2004; „Still Center”, regia: Carina Tăutu, 2005
A susţinut un număr impresionant de recitaluri de poezie, fiind unul dintre cei mai buni recitatori ai teatrului românesc.

 
Maria Norilor

Dintre numeroasele roluri la Teatrul Naţional Radiofonic, se cuvin amintite: Ana, „Ion” de Liviu Rebreanu, dramatizare de Mihail Sorbul, regia: Paul Stratilat, 1966; Cleona, Andromaca de Jean Racine, regia: Mihai Zirra, 1967; Antigona, „Cei şapte contra Tebei” de Eschil, regia: Paul Stratilat, 1967; Kattrin, „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, regia: Cristian Munteanu, 1967; Astarteea, „Manfred” de George Gordon Byron, adaptarea şi regia: Cristian Munteanu, 1968; „Elena”, Troienele de Euripide, regia: Paul Stratilat, 1971; Zeiţa Artei, „Cele şapte turnuri” de Eusebiu Camilar, regia: Cristian Munteanu, 1972; Leonora, „Torquato Tasso” de Goethe, regia: Cristian Munteanu, 1975; Estrella, „Viaţa e vis” de Calderón de la Barca, regia: Cristian Munteanu, 1976; Arsinoe, „Nicomed” de Pierre Corneille, regia: Dan Puican, 1976; Bogdana, „Bogdan Dragoş” de Mihai Eminescu, regia: Titel Constantinescu, 1977;  Agnes, „Brand” de Henryk Ibsen, regia: Cristian Munteanu, 1979; Antigona, „Oedip la Colona” de Sofocle, regia: Titel Constantinescu, 1981; Corifeea, „Electra” de Sofocle, regia: Cristian Munteanu, 1984; Căpetenia fericirilor casei, „Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck, teatru serial, regia: Cristian Munteanu, 1985; Viorica, „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, regia: Mihai Berechet şi Dan Puican, 1987; Elisabeta, „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, regia: Cristian Munteanu, 1988; Hilde, „Simpozionul” de Nataşa Tanska, regia: Leonard Popovici, 1990; Veronica Micle, „Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici”, scenariu de Puşa Roth şi Costin Tuchilă, 2001; Doamna de Volanges, „Legăturile primejdioase” de Choderlos de Laclos, dramatizare de Magdalena Boiangiu, teatru serial, regia: Cristian Munteanu, 2004.

 
În rolul Desdemonei

A primit Premiul de Excelenţă al Prefecturii Iaşi, 2001 şi a fost Cetăţean de Onoare al Municipiului Sebeş, fiind membră fondatoare a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Sebeş, Alba.

 
Cu Alexandru Repan, în „Livada de vişini”

Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia: câte actriţe au şansa de a juca aceste roluri? Şi mai ales câte actriţe o pot face la nivelul artistic al Luciei Mureşan? Adăugaţi că spectacolele la care mă refer au fost creaţii de referinţă din ultima jumătate de veac, că într-o carieră de aproape cinci decenii Lucia Mureşan a avut ca parteneri nume mari ale scenei româneşti: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Ion Marinescu, Alexandru Repan, Constantin Anatol, Ludovic Antal, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu. Că i-a avut ca mentori pe Irina Răchiţeanu-Şirianu, Marietta Sadova, Ştefan Braborescu. 
Rememorând prodigioasa carieră a unei actriţe unice prin combinaţia de sensibilitate artistică şi intelectualitate, sunt tentat să notez câteva repere ale unei excepţionale biografii artistice, evidenţiate într-un mod exemplar în volumul „Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan” (Editura Ars Longa, Iaşi, colecţia „Summa cum laude”, 2009).

 
Alături de soţul său, artistul fotograf Ion Miclea

În 19 martie 1960 avea loc la Teatrul Naţional din Cluj premiera spectacolului „Hamlet” de William Shakespeare, avându-l în rolul titular pe Constantin Anatol, care semna şi regia alături de Miron Niculescu. Era o montare îndrăzneaţă dar care păstra, spre deosebire de multe versiuni de astăzi, atmosfera piesei shakespeariene. Interpreta Ofeliei împlinise 22 de ani şi dovedea, pe lângă simţul scenic aparte, maturitate artistică în construirea plină de nuanţe atât de sugestive a tragicului personaj.

Simetric, după cinci ani în care jucase un repertoriu divers, de la Euripide la Schiller, de la Tolstoi la Bernard Shaw şi Tennessee Williams, Lucia Mureşan apărea în „Ondine” de Giraudoux, numele dramaturgului francez fiind o raritate atunci în programele teatrelor din România. Data premierei spectacolului la Naţionalul clujean este 16 martie 1965. Pe afiş titlul piesei era „Undina”, dar nu pentru a trimite la Undine, titlul povestirii fantastice a baronului german La Motte-Fouqué, care l-a inspirat pe Giraudoux, ci probabil pentru că în epocă nu se acceptau cuvinte din limbi străine, nicidecum reprezentaţii în alte limbi decât româna (operele, de exemplu, se cântau în traducere românească). A fost un succes uriaş al Luciei Mureşan, care îi avea ca parteneri pe Vladimir Jurăscu, George Motoi, Vistrian Roman, Gheorghe Nuţescu, Ion Tâlvan, Maria Cupcea. Piesa în sine şi montarea Mariettei Sadova (eliberată din puşcăriile comuniste în 16 ianuarie 1963, după ce fusese condamnată la opt ani de temniţă grea pentru „uneltire contra ordinei sociale”) constituiau un act de curaj al directorului Vlad Mugur. Lucia Mureşan avea toate datele pentru a întruchipa personajul descins din romantismul german: blondă, fermecătoare, cu trăsături fine, de o frumuseţe parcă ireală, acvatică, având o putere aproape magică de a pluti între realitate şi fantasmă. Şcoala rostirii scenice pe care o continua, pe linia Aristizza Romanescu, Maria Filotti, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Marietta Sadova, dădea roade. Ar fi de prisos să amintesc că Lucia Mureşan este o actriţă cu o dicţie impecabilă, cum greu întâlneşti, cu rară ştiinţă a rostirii, de la frazare, accente, timbru la fineţea seducătoare a vocii care păstrează totuşi atâtea izvoare de energie.

La Bucureşti, pe scena Teatrului „Nottara” pe care l-a slujit peste trei decenii şi jumătate, avea să joace partituri dramatice de mare varietate, roluri între care cu dificultate se poate face o legătură: Ismena din „Antigona” de Anouilh, Adela (dramatizare a romanului lui Ibrăileanu), Julia („Echilibru fragil” de Edward Albee), Desdemona („Othello” de Shakespeare), Stana (după nuvela lui Agârbiceanu), Frumoasa Elena („Întoarcerea la Micene” de Averof-Tossitza), Soţia (Viorica) din „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, Gianna („Ex” de Aldo Nicolaj), Ranevskaia din „Livada de vişini” de Cehov. Această largă paletă interpretativă este, dincolo de marele talent al actriţei, mărturia disponibilităţii sufleteşti şi a discernământului său cultural care conferă fiecărei compoziţii (căci toate rolurile citate sunt roluri de compoziţie) autenticitate. Nimic fals în registrele interpretative ale Luciei Mureşan, fie că înfăţişa un personaj mitologic rescris în cod contemporan sau o femeie cochetă. În „Micul infern”, spectacol celebru al Teatrului „Nottara”, Lucia Mureşan era „cochetă fără să fie frivolă, înţeleaptă cu graţie, senină” (Virgil Munteanu, „Teatrul”, nr. 7, iulie 1977). În rolul Frumoasei Elena impunea prin distincţie, în cel al Stanei surprindea tensiunile cu totul speciale ale sufletului feminin în viziunea lui Agârbiceanu şi, în plus, dincolo de drama propriu-zisă consumată pe scenă, răzbătea în spectacol acea nostalgie „istorică” a ardeleanului strămutat în Regat. Ranevskaia Luciei Mureşan aducea în faţa spectatorului întreaga complexitate psihologică, atât de delicat de surprins, a personajelor feminine cehoviene.

Dacă ar trebui să rostesc numele marilor actori-recitatori, aş începe fără îndoială cu Lucia Mureşan. Modalitatea sa de a recita atinge perfecţiunea în oricare dintre textele pe care le-a dăruit publicului în recitaluri la teatru, la radio şi televiziune, cu atâtea alte ocazii, indiferent de autorul abordat, de orizontul stilistic, de epocă, de limbă (de exemplu, recită cu egală măiestrie atât în română cât şi în franceză).

Se spune – pe bună dreptate – că un actor mare recreează universul poetic, la fel cum în teatru recreează personajul, găsind adesea prin felul în care pune în valoare unul sau altul dintre elementele lui componente, sensuri ale poemului ascunse pentru cititor. Dar această realitate, a recreării textului prin rostire, se susţine numai printr-o fidelitate cu totul specială faţă de fiinţa intimă a poemului, la care nu se poate ajunge întotdeauna prin intuiţie. Lucia Mureşan a fost tipul actorului-intelectual, cu o vastă cultură literară, ceea ce se simţea imediat în felul în care nuanţele vocii parcurgeau relieful fiecărui vers. Poeme de Eminescu, Blaga, Arghezi, Bacovia, Minulescu, Ion Barbu, Voiculescu, Emil Botta, Stelaru, Labiş, Nichita Stănescu, Heine, Goethe, Octavio Paz, Seferis, Elytis s-au înscris mai bogate în semnificaţii în memoria noastră afectivă, prin interpretarea Luciei Mureşan. Maria Norilor de Odysseas Elytis, spectacolul regizat de Cristian Munteanu la

Teatrul „Nottara” şi înregistrat apoi la Radio, este o veritabilă performanţă de teatralizare cu măsură a discursului poetic, atât cât trebuie pentru a-i potenţa semnificaţiile.

Şi pentru că am vorbit de teatrul radiofonic, nu aş putea să nu evidenţiez aici câteva dintre marile creaţii ale Luciei Mureşan: Ana din Ion de Liviu Rebreanu, Antigona („Oedip la Colona” de Sofocle), Estrella („Viaţa e vis” de Calderón de la Barca), Leonora („Torquato Tasso” de Goethe), Elisabeta („Maria Stuart” de Friedrich Schiller), Agnes (Brand de Henrik Ibsen).

Când, la sfârşitul Anului Eminescu, înregistram spectacolul „Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici” (difuzat în premieră în 14 ianuarie 2001), aveam să remarc o dată în plus, pe lângă tehnica actoricească exemplară, acea fineţe inefabilă cu ajutorul căreia, din lectura unor scrisori, Lucia Mureşan crea un personaj viu, Veronica Micle, în toată complexitatea sentimentală a unui veritabil roman de dragoste.

domeniu: 
categorie: