Agenda infracţională a zilei de 1 Mai 2011 (I)

Poliţiştii din ţară au efectuat acţiuni şi cercetări pentru depistarea infracţiunilor comise

Suspecţi de comiterea a şapte furturi, cercetaţi de poliţişti

Cercetaţi pentru deţinere de droguri pentru consumul propriu

Acţiuni pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool la volan

Suspecţi de comiterea a şapte furturi, cercetaţi de poliţişti

Cinci persoane suspectate că au comis mai multe furturi din societăţi comerciale,  cabinete medicale sau notariale au fost depistate de poliţiştii din Târgu Jiu.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu efectuează cercetări pentru documentarea activităţii infracţionale a cinci tineri suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale şi cabinete medicale sau notariale.

Până în prezent, în urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au documentat comiterea a şapte furturi, doi dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

Principalii suspecţi de comiterea acestor fapte sunt sunt V.I., de 22 ani, T.O.L., de 18 ani şi alte trei persoane, de 17 ani, toţi din municipiul Târgu Jiu.

La data de 30 aprilie a.c., suspecţii au fost depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Tg-Jiu.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că aceştia sunt suspectaţi de comiterea, în perioada 13-27 aprilie a.c., a şapte furturi din societăţi comerciale, cabinete medicale individuale şi dintr-un notariat public, amplasate pe raza municipiului Târgu Jiu. Tinerii sunt suspectaţi că au sustras aparatură electronică, bani şi alte bunuri, prejudiciul fiind estimat la peste 10.000 lei. Până în prezent prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70%.

Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor V.I. şi T.O.L. şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi, 1 mai a.c., să îi prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză şi recuperării prejudiciului.

Cercetaţi pentru deţinere de droguri pentru consumul propriu

Şapte persoane au fost depistate de poliţiştii antidrog din Constanţa în timp deţineau droguri de risc în vederea consumului propropriu./ În urma unui control la un magazin care comercializa substanţe de tip etnobotanic au fost ridicate 78 de plicuri al căror conţinut urmează a fi analizat.

În seara zilei de 29 aprilie a.c.,  poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea  traficului şi consumului de droguri în staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche.

La această activitatea au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa şi specialişti D.G.I.P.I.

Astfel, la data de 30 aprilie a.c., ora 0030, în zona de nord a staţiunii Mamaia, poliţiştii au prins în flagrant două persoane, ambele în vârstă de 21 ani, din Bucureşti, care deţineau în mod ilicit asupra lor, în vederea consumului propriu, aproximativ 2 grame de cannabis.

La aceeaşi dată, în jurul orei 0130, în staţiunea Mamaia, în zona unui eveniment muzical, au fost prinşi în flagrant P.O., în vârstă de 24 ani, din Argeş, care deţinea asupra lui aproximativ 0,5 grame cannabis, C. V., în vârstă de 20 ani, din Bucureşti, care deţinea asupra lui aproximativ 0,5 grame de haşiş (rezină de cannabis), C. G., în vârstă de  18 ani,  din Brăila, care deţinea asupra lui aproximativ 1 gram de haşiş.

La ora 0230, în zona de nord a staţiunii Mamaia, poliţiştii au prins i-au prins în flagrant pe C. M., de 26 ani şi B. I., de 25 ani, ambii din Bucureşti, care deţineau în mod ilicit asupra lor, în vederea consumului propriu, aproximativ 2 grame de cannabis.

Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu.

Totodată, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au acţionat pentru verificarea legalităţii comerţului cu produse de tip etnobotanic, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Investigarea Fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Constanţa, identificând, în zona de nord a Staţiunii Mamaia, un punct mobil de vânzare a acestor mărfuri.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Serviciul Investigarea Fraudelor urmând a se stabili existenţa documentelor de avizare a punctului volant de lucru. În urma verificărilor au fost ridicate 78 de plicuri cu astfel de substanţe, ce urmează a fi analizate în cadrul Laboratorului de Analize şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanţa.

Acţiuni pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool la volan

Aproape 200 de şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma unei acţiuni a Poliţiei Rutiere. Pe numele a 108 dintre aceştia au fost întocmite dosare penale.

Direcţia Rutieră, în colaborare structurile teritoriale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Secţia de Poliţie Autostrăzi, a organizat, în noaptea de 29 spre 30 aprilie a.c, între orele 22.00 şi 06.00, o acţiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool.

La acţiune au participat peste 2.230 de poliţiştii, dintre aceştia peste 1.200 au fost de la structurile de poliţie rutieră, iar aproximativ 1.000 de la formaţiunile de ordine publică.

Pe parcursul acţiunii, echipele de control au verificat peste 14.100 de conducători auto constatând 192 de abateri, şoferilor fiindu-le reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, în 108 cazuri pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare penale.     

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege constuie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reactioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creste.

Orice accident, rănire sau deces cauzate de consumul de alcool pot fi evitate în totalitate.

categorie: