Alexandru RUŞI - Are sau n-are?!

Alexandru RusiCu ceva timp în urmă, să tot fie vreo 40 de ani trecuţi binişor, l-am avut pricinaş într-un dosar ce privea o infracţiune rutieră, pe celebrul Tudor Pâcă, mare iubăreţ de libaţiuni prelungite pe lungimea a câte şapte zile dintr-o săptămână, cu posibilităţi reale de prelungire, poet şi scriitor la masa din crâşmele cu care orânduirea socialistă blagloslovea, din belşug, oraşele şi satele patriei.

Era reclamat într-o cauză ce privea: folosirea drept dormitory, evident fără voia proprietarului, a unui automobil Renault 16, apoi folosirea maşinii, iarăşi fără acordul aceluiaş deţinător şi, în final, ocuparea şi blocarea liniei tramvaiului 21, undeva pe Calea Moşilor. Dandana mai mare nici că se putea. În primul rand, pentru că era imposibil să se discute cu presupusul autor, aflat permanent într-o stare bahică inconfundabilă, drept pentru care, mormăielile emise de acesta nu puteau fi în niciun fel traduse, dezlegate, interpretate, lămurite în vreun anume mod logic, cât de cât.

Am fost calm, am fost tranşant, am fost dur în exprimare, l-am ameninţat cu tot felul de elemente ce s-ar fi dorit a fi de sperietură, degeaba! Personajul era de nepătruns şi de neadus la o linie, de plutire şi de înţelegere. Nu ştiu care mai sunt azi regulile ce privesc termenele de soluţionare ale unor cauze penale, dar la timpul relatării, 30 de zile era limita maximă ce era acordată, depăşirea fiind de regulă penalizată pentru cel ce era numit anchetator penal. Disperat că nu o scot la capăt, am apelat la experienţa colegilor mai hârşiţi în ale practicii procedurale din cadrul biroului dar, vai, nici ei nu au reuşit să-l determine să se prezinte treaz şi conştient la audierile fixate. Cineva a emis propunerea de a fi reţinut 24 de ore la o cameră de trezire de la o unitate medicală, de unde mai apoi să fie preluat şi adus la anchetă.

Am ezitat, iar Pâcă Tudor a dispărut undeva în provincie de unde a revenit abia spre toamnă, după trei-patru luni, răstimp în care, cu voie de la superiori, am clasat tărăşenia. După ce a primit ceva bănişori, pe carea avut grijă să-i dea pe duşcă, pentru rolul gornistului ce suna atacul de la Plevna, acelaşi straşnic infanterist a reuşit să mai producă ceva poezie şi texte satirice, publicate sub pseudonim în Urzica, după care a luat-o pe calea cea fără pulbere şi s-a făcut nevăzut. Un text scris de el şi publicat după ’90 mi-a rămas bine fixat în colţul memoriei selective. Era un dialog între Tudor şi un acolit de pahar şi snoavă dusă spre turmentare, în care, după ce-l băuseră bine pre novicele care crezuse în forţa celor doi de a-l lansa în ale literaturii, libere, democratice şi total permisivă, de după ’89, motiv pentru care plătise câteva consumaţii serioase de produse alcoolice, acum  îşi formulau opiniile definitive.

Metoda folosită de cei doi era simplă, concisă şi extrem de operativă, constând într-o întrebare şi o constatare fără drept de apel, ceva de genul: are forţă imaginativă? N-are doml’e! Are talent? N-are doml’e! Şi tot aşa până ce bietul catindat mai comanda una sau două baterii pe care profesorii le goleau cu seriozitatea unor pater conscripti!

Îl priveam pe bietul Honorius care încerca să treacă examenul celui de la Radio Zu, subiectul fiind eşecul junelui Prigoană la coledziu 1 din Bucureşti şi comparaţia acestuia cu prestaţia şi sucesul tinerei Eba la europarlamentare. Dezbaterea se transmitea în direct la Antena 2 şi răspunsurile oferite de tinerelul de 23 de ani evidenţiau clar stofa de politician abil din care se pare că este croit juniorul regelui gunoaielor. Parşiv şi incisiv, Mihai Morar încerca să-l încolţească, să-l determine să zică ceva de rău despre Eba care, în campania derulată de Honorius, se arătase extrem de reţinută în a-l susţine, în totală contradicţie cu atitudinea şi activitatea infatigabilă a acestuia pe timpul campaniei de adunare a semnăturilor de susţinere a Ebei.

Isteţ, Honorius nu a vărsat nimic din ceea ce ar fi putut, eventual,  să-l supere pe Zeus, tatăl Afroditei, plină de succesuri. A dat dovadă de reţinere, a dat dovadă că ştie să dea limbuţe oriunde trebuie, când trebuie şi pentru cine trebuie, deoarece nu-i aşa, or mai fi ocazii, n-au intrat zilele în sac, iar cei mari, dacă vor şi dacă primesc ceea ce trebuie, nu te uită! Este drept, însă, că aventura rutieră a tinerelului Prigoană nu a fost uitată, că luxosul automobil primit de junior de la patronul familiei a fost remarcat de boborul votant şi, una peste alta, l-au sancţionat dur, oferindu-i doar  1400 de voturi din cele 6 sau 7 mii câte au fost valabil exprimate. Radu Stroe a câştigat la pas, iar Honorius a acumulat,după propria recunoaştere, experienţă. Să nu fie trist Honorius.
Acesta este schimbul generaţiei de politicieni de mâine! A început cu Eba şi vor urma...?

 

domeniu: 
categorie: