Alexandru RUŞI: Internet mon amour: Omul care a scos la tablă ţara întreagă!

Scurte amintiri despre oameni de seamă ai acestei naţii! Nu, nu vă aşteptaţi ca rândurile ce urmează să fie expresia recunoaşterii academice pentru matematicianul făuritor de cărţi pentru care copiii generaţiilor de până la anul ’89 şi după, până în zilele noastre, care se dădeau în vânt spre a şi-o cumpere! Cele de mai la vale sunt evocări ale lui Remus Radu despre acest neobosit român, profesorul Grigore Gheba, generalul în rezervă, prizonierul care a fost la un pas de moarte, omul care a transformat matematica într-un obiect de atractivitate şi iluminare pentru milioane de copii şi tineri din această ţară.

Azi nu ştiu dacă ceea ce se numeşte, pretenţios şi absolut idiot “curricullum” în loc de programa şcolară, mai include şi lucrările lui Gheba, dar rămâne o certitudine valoarea dovedită în timp a gândirii aplicative a marelui dascăl în ale matematicii!!  Suntem ţara în care fiece ministru nou numit în această demnitate publică a dorit să aducă ceva nou reuşind, în final,  a duce de râpă, seriozitatea şcolii româneşti. Avem manuale alternative, avem dascăli...alternativi şi miniştri alternativi care ţin cu tot dinadinsul a uimi naţia cu imbecilitatea legilor promulgate. Priviţi, pentru câteva secunde pe fereastră şi veţi vedea imaginea copilului elev din ciclul primar şi gimnazial strivită sub greutatea rucsăcelului greu a fi purtat şi de un adult dara-mi-te de un pici somnoros şi neajutorat, condamnat la scifoză de sarcina din spate. Este de admirat şi reamintit, tuturor celor care au reuşit în viată datorită luminii oferite de profesorul Gheba şi culegerile lui de matematici, că venerabilul domn profesor , la cei 91 de ani,a mai scos o culegere de specialitate! Auzi domnule Funeriu! Da, da, dumneata care ai fost de acord şi ai suţinut, pensionarea obligatorie la vârsta la care profesorul musteşte de experientă şi, mai ales, de ştiinţa pedagogiei aplicate! Funeriu şi, nu numai, nefericit epigon al unui celebru Spiru Haret, a domnului Trandafir ori a profesorului Grigore Gheba!

Profesorul Grigore Gheba scoate o culegere de matematică la 91 de ani, performanţă rarisimă, dar trecută sub absolută tăcere de oficialităţile noastre! Epigonii zilelor noastre sunt ţâfnoşi, au mândrie de fabulă “Nimeni nu-i mai sus ca noi!” şi dobitoci peste ..poate ar fi zis, din nou, nea’ Iancu Caragiale!
“Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematică din România, profesorul Grigore Gheba, aşteaptă în aceste zile să-i apară o nouă lucrare, “Teme fundamentale în studiul matematicii - Clasele IV-X”. Culegerea, prima pe care venerabilul profesor nu o testeaza mai întîi pe elevii săi, are pe copertă “figura Gheba”, model geometric ce a limpezit ani de-a rîndul minţile elevilor. Într-o dimineaţă nehotărîtă de primăvară din anul al 91-lea al existenţei sale, Grigore Gheba a făcut roată cu gîndul peste întîmplările ce-i umplu fiinţa: anii de şcoală, anii de război şi de lagăr, doua neveste, copiii, o iubire care l-a readus din morţi, altele mai mici ce doar i-au reamintit ca e în viaţă. Şi culegerile de matematică, 34 la număr, tipărite în peste şase milioane de exemplare. Rîndurile de mai jos încearcă să recompună povestea vieţii  profesorului Gheba. Omul care a scos la tablă ţara întreagă!

Anii de scoala. M-am întîlnit  cu profesorul - şi generalul în retragere - Grigore Gheba în sufrageria casei sale, din cartierul bucureştean Drumul Taberei, şi am împărţit pentru cîteva ore aceeaşi masă acoperită cu sticlă spartă la unul dintre colţuri. Ne despărţea un mănunchi de poze. Războiul, matematica, femeile iubite. O viaţă.
“M-am născut într-un sat de munte din judeţul Vrancea, se cheamă Poieniţa - Dumitreşti, ca unul dintre cei şapte copii ai unei familii sărace. Mama mea, Maria, punea gaz în lampă doar sîmbăta şi duminica, în restul săptămînii culegeam surcele ca să ţin focul treaz în sobă şi să pot face socoteli cu condeiul pe tabliţa din piatră moale. Lucram dintr-o carte, “1001 de probleme de matematică” se numea, primită de la un unchi, inspector de matematică”, povesteşte profesorul Gheba. Băiatul nu împlinise încă 12 ani cînd ştia pe dinafară cartea de probleme, stîrnind uimirea unchiului. La imboldul acestuia, într-o dimineaţă, Maria Gheba arunca într-o traistă patru ouă fierte lîngă un pumn de mămăligă şi, cu Grigore de mînă, o lua peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, să-şi dea feciorul la liceul din Rîmnicu-Sărat. Ajunseră înainte de căderea soarelui, plini de praf şi flamînzi. Femeia începu să plîngă fără să poată spune de ce. Îi agăţă  copilului traista pe umăr, făcu o cruce mare cu dreapta deasupră-i  şi-l împinse pe poarta şcolii. Puiul de ţăran intră într-un hohot de râs. Uniformele apretate din bănci se hlizeau de opincile lui. Se opriră doar când directorul Gherda îşi slobozi glasul către nou-venit: “Ce ştii tu din matematici, băiete!?”. “Ştiu tot din cartea asta!”, îndrăzni Grigore, scoţînd din traistă carţulia de la uncheş. Peste clasa se lăsă o tăcere curioasă. “Ia scrie-mi tu pe tablă trei milionimi!”. Nou venitul apucă creta şi scrijeli cu zgomot ascuţit... 0,000.003. Gherda zâmbi, apăsă un buton şi-n cîteva clipe pe uşă se iţi capul contabilului şcolii. “Îl iei pe ţărănoiul ăsta, îl îmbraci la magazinul “Mireasa” şi-l pui la internat, o să fie elevul şcolii mele”. Lui Grigore i-au trebuit trei săptămîni  să învaţe să meargă în ghetele galbene cu toc de patru centimetri pe care le primise de la şcoală.
Prizonier la cotul Donului: Tânărul Gheba urmă apoi Şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău şi obţinu gradul de sublocotenent. Îşi aminteşte că a rămas concentrat permanent la Rîmnicu-Sărat “pentru că nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regimentului, îi plăcea cum dansam”. Ştia ea, coloneleasa, ceva, de vreme ce, tocmai în timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase învăţătoare, Lilica Popescu, care, în 1936, avea să-i devină soţie. Războiul l-a purtat pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba în Transnistria, unde avea să lupte împotriva ruşilor. Pe 3 noiembrie 1942 a cazut prizonier la Cotul Donului. “În vagonul meu aveam nouă morţi şi, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei ramasi în viaţă tăiasera fesele morţilor şi le mîncaseră. Dupa ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un bărbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem sa cîntăresc 39 de kilograme. “Atunci a aparut îngerul vieţii mele.”  Marusia, îngerul cu ochi albaştri : Era medicul lagărului, avea gradul de căpitan, era blondă cu ochi albaştri. O chema Marusia Anka. “S-a aşezat lîngă patul meu, plîngeam, convins că mai am cîteva ore de trit. M-a întrebat de ce plîng, i-am răspuns că nu voi mai vedea niciodată ţara. M-a mutat într-o altă cameră şi s-a îngrozit de oasele mele cind m-a dezbrăcat să mă consulte. A revenit cu nişte lapte şi oua. Nu mai văzusem de doi ani aşa ceva. Mai tîrziu am aflat că erau din raţia ei...” Aşa începu între cei doi o poveste de dragoste care a continuat tot războiul. La îndemnul Marusiei, Grigore Gheba s-a înscris în Divizia Tudor Vladimirescu şi a luptat împotriva nemţilor. A fost de două ori ranit şi decorat de opt ori. În ciuda acestei evoluţii, a avut relaţii tensionate cu cîţiva conducatori sovietici, accentuate imediat după razboi, cînd, ca prefect, pentru scurt timp, al judeţului Rimnicu-Sărat, a fost acuzat de antisovietism. “Am părăsit toate structurile şi m-am înscris la Facultatea de Matematică din Bucureşti. Nu mi s-a permis să acced la catedre înalte pentru că am refuzat să mă înscriu în  partid.” În 1955 prima lui soţie a murit, iar Gheba s-a recăsătorit doi ani mai tîrziu cu Lucreţia, care-i stă şi astăzi alături. Dintre culegerile care l-au făcut faimos, cea dintîi a scris-o profesorul în 1958. Erau vremuri tulburi, cînd învăţămîntul romănesc suferea de lipsa profesorilor calificaţi de matematică. “Foarte multi invatatori predau matematica dupa manuale pe care nici ei nu le prea intelegeau. Fiind cooptat într-o brigadă de inspecţie în şcoli, am constatat că profesorii necalificaţi făceau erori grosolane în rezolvarea unor probleme din manualul de matematică. La o astfel de vizita, facută chiar în comuna mea natală, profesorii m-au rugat să le rezolv problemele din manual şi să le trimit prin poştă. Am lucrat două luni împreună cu soţia, le-am multiplicat în 50 de exemplare şi le-am expediat Inspectoratului Şcolar din Rîmnicu-Sărat. Am primit apoi cereri din toată ţara. Atunci am scos prima culegere în 350.000 de exemplare. S-au epuizat în cîteva zile”. Nici una dintre culegerile care au urmat nu dădea greş pentru că profesorul proba toate exerciţiile cu elevii pe care îi avea acasă, la meditaţii. “Ţin minte că, odată, la un concurs de matematică, din 18 cîştigători, 16 erau pregatiţi de mine. Aveam două serii pe zi, a cite 3-4 copii, nu acceptam mai mulţi într-o serie pentru ca nu era eficient. Mă sună şi acum din America să-mi mulţumească foştii elevi.”
Culegerile, vîndute în şase milioane de exemplare : Gheba nu s-a sfiit niciodată să critice concepţia manualelor şcolare, fapt care i-a atras antipatia autorilor, dar şi simpatia profesorilor din ţară. El a avut marea inteligenţă pedagogică să impartă problemele pe genuri de soluţii, “a ipotezelor, a restului din rest, a comparatiei”, lucru care avea darul să facă algebra, dar mai ales geometria, punctul forte al lui Gheba, mult mai uşor de înţeles. În 1975, cînd faima lui era la apogeu, Suzanea Gîdea a încercat să-i interzică să mai publice. Dar la intervenţia altor capi ai regimului, a lui Gogu Radulescu, în special, profesorul i-a putut continua munca. A publicat 34 de culegeri într-un tiraj total de peste şase milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat Lucreţia Gheba, actuala soţie, şi Carmina Gheba Dragomir, fiica adoptivă a cuplului. La 15 aprilie, Editura Univers va scoate pe piaţă cea mai recentă dintre culegerile profesorului Gheba, pentru că “ultima” nu îndrăznim să spunem. Profesorul e un pic emoţionat. Nu mai are de ani buni copii la pregatire şi nu a probat pe ei, ca în atîtea alte rînduri, metodele de rezolvare. “Dar n-am cum sa dau greş, e experienţa mea de-o viaţă acolo!”
La plecare îl întreb dacă mai ştie ceva de căpitanul cu zulufi şi ochi albaştri. Îmi spune, uşor şoptit, că în 1998, cu acordul soţiei şi cu 340 de ruble în buzunar, a zburat la Moscova, să dea de urma îngerului. Când a ajuns în faţa blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima în loc. N-a mai găsit-o pe Marusia. A rămas la locul ei doar pădurea de molizi de la marginea Moscovei.

domeniu: 
categorie: