Alexandru RUŞI: Internet, mon amour. Ce ştiaţi despre Bucureşti ?

Iată câteva date, interesante prin ineditul lor sau dacă vreţi prin stratul de praf al amintirilor aşternut peste datele de referinţă ale metropolei noastre. Oraşul s-a transformat în ritm alert, a revendicat priorităţi mondiale în lungul timpului, a creat personalităţi care au intrat în istorie, a fost naş al unor bucate devenite tradiţionale, a ajuns până la denumirea de “Micul Paris”!

 De la 30 de mii de locuitori la peste 2 milioane în prezent capitala României este cel de-al şaselea oraş ca mărime din Uniunea Europeană. Sigur avem destule hibe, o tramă stradală în discordanţă evidentă cu sporirea parcului de autovehicule, aglomerările şi ambuteiajele de la anumite ore care sufocă până la paralizie totală anumite zone ceea ce face ca traficul rutier să fie din ce în ce mai dificil până la insuportabil.
Reţeaua de metrou este o binefacere dar edilii nu sunt încă pe deplin convinşi de faptul că aportul traficului subteran trebuie să depăşească cei 15 la sută pasageri preluaţi şi direcţionaţi spre diferite zone de interes.
Investiţia în transportul subteran este redusă iar parteneriatul public privat în acest domeniu este aproape inexistent.

Starea tehnică a străzii bucureştene este departe de ceea ce ar trebui să fie şi sistemul rutier este deficitar favorizând ambuteiajele, accidentele şi abuzurile unor pietoni şi şoferi!
Spaţiile verzi, odinioară generoase şi la tot pasul au fost agresate de poftele  deşănţate ale investitorilor care au făcut ce şi cum au dorit reuşind să obţină , cu mită, şantaj şi presiuni politice, tot ceea ce şi-au dorit.

Funcţionarii publici de la nivelul primăriilor, corupţi şi lacomi, au arvunit spaţiul public şi cel verde şi pentru 30 de arginţi sau mai mulţi, au anulat conceptul de arhitectură armonios dezvoltată !!

Oricum , Bucureştii rămân, pe mai departe, capitala noastră a tuturor românilor şi este bine să nu-i lăsăm amintirea să moară! Iată motivul pentru care vă propun să lecturaţi cele ce urmează!

Priviţi-l acum în cea de-a doua zi de Crăciun şi zâmbiţi-i cu bunătate şi încredere în viitor. Poate mai bun, curat, ecologic, vesel, cu oameni mai descruntaţi, despovăraţi de griji şi necazuri. Doamne, dă!!

Ce  ştiaţi despre Bucureşti?

1. Bucureştiul este a 6-a capitală ca mărime din UE.

2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.

3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei.
Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind
printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau
cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de
pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul
celui de-al doilea război mondial,  mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de
catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat
ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.

7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în
1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a
oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de
astăzi.

8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania, lucru ce
aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.

9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării  Româneşti în 1659 de către
domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din
1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se
ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit
cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul
recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau
total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica
Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591)
şi altele.

12. Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante
sunt Beijing, Atlanta, Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între1929-1934 în stilul
zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din
Bucureşti.

14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare  româneşti – mititeii – au
fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu,
proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada
Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T.
Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o  “o
abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea – “o baionetă”, țuica – “o
idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se
terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu
bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș. Aceştia au fost un
succes!

 Rusi Alexandru  
  
 
  
 
 
 
 
  
 
 
 
 
     
 
 
 
 

     

domeniu: 
categorie: