Alexandru RUŞI: Să rememorăm…

Cui foloseşte recursul la istoria recentă a momentelor de beligeranţă cu implicaţii serioase şi de durată? Nouă tuturor celor care dorim a cunoaşte de ce trebuie să ne moară oamenii, soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri pe teatre de luptă pentru cauze care nu au nimic comun cu interesul naţional românesc!

Din nou, suntem sau ar trebui să fim interesaţi pentru că, asemeni Vietnamului de Sud, şi România contemporană este secătuită de corpuţia instituţionalizată până la cele mai înalte nivele! Iată, din nou momente de lansare în operaţiuni de amploare a trupelor americane şi a celor din forţa colectivă NATO în cadrul cărora participă şi ţara noastră! Cât de morale sunt aceste războia locale? Intervenţia în Irak a fost drapată sub faldurile unei minciuni de răsunet pe care nu mai ştiu cum să o ascundă, atât oficialii SUA cât şi cei din ONU sau NATO! Afganistanul se dovedeşte a fi o nucă extrem de toxică pentru coaliţia care îi patrulează zonele terestre şi aeriene şi de fiece dată înregistrează pierderi materiale dar, mai ales, umane!
 Războiul de 16 ani din Vietnam a avut, la debut, aproximativ aceleaşi motive invocate şi azi de cavalerii zeului Marte: asigurarea democraţiei în acest colţ de lume. Acum, la modă este zona fierbinte a continentului negru. Aici urmează a se pompa oameni şi tehnică de luptă de-a dreptul impresionante. Deşi suntem asiguraţi că oamenii din forţa NATO nu vor pune piciorul în Africa, este o problemă doar de timp, până ce se vor dezlega câinii războiului cu participare directă de trupe pe zona de luptă din acest colţ de lume în flăcări! Nu s-a învăţat nimic din nenorocirea vietnameză, nici din cea cubaneză, şi nici din cea correană .Citiţi cele de mai jos şi convingeţi-vă!
“În februarie 1965 a inceput razboiul din Vietnam.A durat 16 ani şi s-a încheiat la 30 aprilie 1975 cu cea mai usturătoare înfrângere a SUA din toate timpurile. Este de reţinut că această conflagraţie a fost prelungită de-a lungul mandatului a trei prezidenţi americani: John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson şi Richard Nixon care i-au avu alături în calitate de miniştri ai apărării ori secretari de stat pentru probleme de afaceri externe: Robert Mc. Namara şi Wiliam Westmoreland.
Coaliţia coordonată de SUA, care de altfel a purtat greul acestui război, a fost alcătuită din: Vietnamulde Sud, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Filipine, Republica Khmeră, Tailanda şi Regatul Laosului. De partea cealaltă sau aflat: Vietnamul de Nord, China, Khmerii roşii, Pathet Lao, Coreea de Nord şi URSS.  Razboiul din Vietnam s-a soldat cu cateva milioane de morti (marea majoritate vietnamezi), pagube materiale, dezastre ecologice, cu alte sute de mii de vieti distruse si cu aparitia unei noi maladii in mentalul colectiv: sindromul vietnamez. Razboiul din Vietnam a fost cel mai ucigator razboi cald din perioada razboiului rece. Razboiul care a adus Vietnamului independenta si unitate sub un guvern comunist, poate fi impartit in doua episoade:Primul episod, cunoscuta si ca “razboiul din Indochina”, a durat din 1946 pana in 1954 si a marcat sfarsitul dominatiei franceze in Vietnam (divizat in Vietnamul de Sud si Vietnamul de Nord);
Al doilea episod, din 1957 pana in 1975, a insemnat infrangerea regimului anticomunist din Vietnamul de Sud (sprijinit de interventia directa a SUA) de catre luptatorii din Frontul National de Eliberare si din Vietnamul de Nord. Principiul dominoului: Pentru a impiedica extinderea comunistilor de la Nord spre Sud, in 1955, SUA au solicitat crearea republicii Vietnamului de Sud sub conducerea lui Ngo Dinh Diem.  Americanii incercasera din 1964, prin bombardamente continue si masive, sa impiedice toate activitatile de productie din Vietnamul de Nord, precum si orice posibilitate de ajutor pentru trupele Vietcong. În tot acest timp, nord-vietnamezii si Vietcongul au primit continuu arme si sprijin economic din partea Uniunii Sovietice si a Chinei comuniste. Trupele Vietcong erau de sapte ori mai putin numeroase decat trupele lui Diem – echipate si antrenate de americani – insa dispuneau de atuuri importante: ardoarea lor revolutionara si nationalista, experienta lor in luptele de gherila, ajutorul pe care-l primeau din partea populatiei satelor si sprijinul Nordului care furniza arme si combatanti, dirijati pe un drum care trecea prin Laosul si Cambodgia vecine, prin asa numita “poteca Ho Shi Min”.
În anul 1968 sau calculat pierderile umane înregistrate de părţile combatante: Forţele SUA şi aliaţii înregistraseră 1.200.000 victime, după cum urmează: Forţe Vietnamul de Sud, 250.000 morţi; SUA 58.210 morţi şi 305.000răniţi la care se adăugau peste 2000 de dispăruţi; Coreea de Sud, 4.900  morţi şi 2.400 răniţi; Australia 520 morţi şi 2400 răniţi; Noua Zeelandă 37 morţi . Forţele coaliţiei vietnamului de Nord: 520.000 morţi de partea vietnameză şi 1446 morţi în răndurile forţei de intervenţie din China. Cum a început războiul de 16 ani? In august 1964 a avut loc “incidentul din golful Tonkin”: o nava de razboi americana, Maddox, a fost mitraliata de vase de patrulare nord-vietnameze. Momentul inceperii celui mai controversat razboi din istoria Americii nu a fost fixat printr-o declaratie oficiala de razboi, ci de o rezolutie a Congresului american care preciza ca “Statele Unite considera ca mentinerea pacii si a securitatii internationale in Asia de Sud-Est sunt esentiale pentru interesele lor nationale si pentru pacea lumii”. Un singur lucru nu a recunoscut SUA, faptul că regimul de la Seul era măcinat, prin instituţionalizarea corupţiei, până la nivelul preşedintelui şi a clicii care-l înconjura. În această harababură ordinară de afaceri care mai de care mai murdară şi plină de sânge, compromisuri şi reglări de conturi,  americanii naivi au plonjat potrivit spiritului lor de “cavaleri înveşmântaţi în pelerina albă a nobleţei” şi au înroşit câmpiile mlăştinoase ale teatrelor de operaţiuni militare.
 De fapt a fost un război al interesului american zonal cuplat la dorinţa de perpetuare a unui regim putred, corupt, imoral şi amoral!
Esecul american . Dupa ce a ordonat raiduri de bombardament, Johnson, presedintele SUA, a cerut Congresului mana libera pentru a actiona. Aprobarea forului legislativ a fost cvasiunanima. Urmarea a fost declansarea bombardamentelor sistematice asupra Vietnamului de Nord si, la 9 februarie 1965, trimiterea in sud a puscasilor marini cu misiuni de lupta. Pentru infrangerea comunismului vietnamez, americanii au folosit un arsenal sofisticat din cadrul caruia nu au lipsit armele cu napalm, defoliante, bombele “anti-personal” si “bombele cu aerosol”. Sutele de mii de victime nu au reusit sa distruga vointa de rezistenta a Hanoiului.Puterea de la Saigon se dovedea a fi corupta si instabila, iar situatia economica precara a Vietnamului de Sud a compromis regimul pana la cote alarmante. Acuzatiile la adresa presedintelui Johnson, caruia i se reprosa ca a pierdut Vietnamul, au inceput sa devina tot mai puternice in societatea americana. In 1968, in Vietnam, se gaseau peste 700.000 de soldati americani, iar avioanele US Air Force lansasera mai multe bombe decat trupele aliate in cel de-al doilea razboi mondial. In martie 1972, 120.000 de militari nord-vietnamezi au patruns in Vietnamul de Sud. Trupele americane si sud-vietnameze au fost luate prin surprindere. Nici bombardarea masiva a Vietnamului de Nord, inclusiv a Hanoiului si a portului Haifong, nu a mai putut schimba soarta razboiului. “Ofensiva de Tet” (o sarbatoare din calendarul vietnamez) a demonstrat guvernului de la Washington ca o victorie in Vietnam ar implica angajamentul Statelor Unite intr-un razboi total. Pacea in onoare! Convins ca America nu va castiga razboiul impotriva partizanilor din jungla, Nixon, noul presedinte american, si-a inceput mandatul reducand efectivele militare si intensificand bombardamentele.
Nixon a promis ca in urmatorii trei ani va obtine “o pace in onoare”, dar convorbirile de pace, demarate la Paris, bateau pasul pe loc. Razboiul din Vietnam a subliniat si mai puternic dezacordurile existente intre Franta si Statele Unite. De Gaulle a condamnat razboiul si a insistat asupra faptului ca singura cale de rezolvare a conflictului trebuie sa fie dialogul. In cele din urma, prabusirea armatei sud-vietnameze si ocuparea Saigonului de catre nord-vietnamezi a pus capat razboiului. Nordul si Sudul au fost reunificate in Republica Socialista Vietnam. Trupele Nordului ocupasera deja Sudul in momentul in care pacea era semnata la Paris, pe un document ce consfiintea acceptarea de catre SUA a conditiilor puse de Vietnamul de Nord. Nixon a afirmat ca a obtinut, in sfarsit, “pacea in onoare”. Our Times, almanahul american al secolului, consemna faptul ca aceasta pace “onorabila” a fost obtinuta la sfarsitul celui mai lung razboi purtat vreodata de americani, in urma unei infrangeri militare in fata unei tari mici si inapoiata din punct de vedere tehnologic. Impotriva razboiului! Protestele impotriva interventiei americane s-a amplificat in timp in intreaga lume, antrenand forte de stanga, social-democratiile europene, unele segmente ale lumii catolice si tarile nealiniate. Cele mai mari proteste impotriva razboiului au fost inregistrate in SUA in special dupa ce, pentru a putea sustine efortul presupus de un razboi care se prelungea, a fost reintrodusa recrutarea obligatorie, si pierderile de vieti in randurile corpului expeditionar american au inceput sa se acumuleze in mod dramatic.
In noiembrie 1965, Norman Morison s-a stropit cu benzina si, tinandu-si in brate fetita de un an, si-a dat foc chiar in fata ferestrelor biroului lui Robert McNamara, secretar de Stat la Departamentul Apararii. Protestele din interiorul SUA au ajuns la un moment dat sa scindeze societatea americana, antrenata intr-o dezbatere pro si contra, si a facut ca presedintele Lyndon B.Johnson sa ia decizia de a nu se mai prezenta in alegeri si de a incepe tratativele de pace de la Paris. America incearca si astazi sa-si vindece ranile razboiului, se straduieste sa-l uite, dar multi dintre cei care au fost implicati direct in aceasta aventura nu-si pot afla linistea memoriei. Constiinta colectiva a Americii si constiintele individuale ale multor americani apeleaza inca destul de frecvent la lectia Vietnamului. Un veteran de razboi, colonelul David H. Hackworth, amintea, in sapta- manalul „Newsweek“ ca „unele dintre greselile pe care le-am facut in Somalia sunt aproape identice cu cele din Vietnam: dependenta excesiva de puterea de foc a armelor si de tehnologie; neputinta de a-l intelege pe inamic; esecul operatiunilor serviciilor secrete si aroganta liderilor razboiului, de la cei aflati la Casa Alba si Pentagon pana la generalii de pe campul de lupta“. In Vietnam s-au perindat, in anii razboiului, 2,7 milioane de americani sub arme.
Sindromul vietnamez. In timpul razboiului, moralul militarilor angajati in operatiunile “cauta si distruge” din jungla vietnameza a scazut in mod dramatic. Veteranii razboiului s-au intors cu traume psihice severe, numite de specialisti “sindromul vietnamez”. Traumele psihice provocate de razboi au fost inregistrate de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii sub denumirea de “stare de stres posttraumatic”. Din randurile combatantilor americani, 14% au prezentat tulburari psihice sau reactii acute de lupta.
Raspunsurile comune dupa expunerea la evenimente traumatice includeau: un sentiment neobisnuit de a fi provocat; dificultati de a adormi sau de a mentine somnul; cosmaruri sau flashback-uri; dificultati de concentrare a atentiei; indiferenta in realizarea unor obiective; explozii de iritabilitate sau manie, pierderea credintei religioase si revolta impotriva divinitatii; conflicte familiale si profesionale frecvente; oboseala neobisnuita, impietrire emotionala; anxietate recurenta legata de siguranta personala; sentiment de singuratate; tristete exagerata si depresie; sentimente de neajutorare, de vinovatie si de însingurare!

A consemnat Ruşi Alexandru

domeniu: 
categorie: