Amintirile Bucurescilor: O ceremonie de încoronare din secolul al XVII-lea

Pe lângă locurile încărcate de istorie ale vechiului Bucureşti, încercăm să vă prezentăm şi diferite aspecte din viaţa oraşului, obiceiuri, petreceri, alaiuri domneşti.

Astăzi ne-am oprit la o ceremonie de încoronare a unui domnitor, aşa cum ne-a fost ea relatată de celebrul călător Paul din Alep care, împreună cu patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea Zaim, a ajuns la Bucureşti la data de 28 aprilie 1658. Cei doi au fost găzduiţi la Mănăstirea Sfântul Sava. Poftiţi la curtea domnească, ei au avut ocazia să-l cunoască pe voievodul Mihnea al III-lea (Mihail Radu, martie 1658 – noiembrie 1659), care tocmai se urcase în scaunul domnesc de la Bucureşti. Oaspeţii au fost primiţi cu cea mai mare cinste. Domnul i-a invitat pe cei doi străini să participe la câteva serbări locale.

1 mihnea 
Foto: Domnitorul Mihail Radu

Astfel, în a patra, a cincea şi a şasea joi după Paşte, conform unui vechi obicei, „voievodul împreună cu marii boieri şi cei doi oaspeţi au ieşit cu mare alai şi procesiune în afară de oraş, la câmp deschis, cu făclii aprinse şi cu meterhaneaua care cânta tot felul de cântece. În câmp, domnul şi patriarhul s-au aşezat pe două scaune, s-au rugat pentru ploaie şi recoltă îmbelşugată.

2 sigiliu 
Foto: Sigiliul domnitorului Mihail Radu

Atât la ducere, cât şi la întoarcere, înaintea domnitorului mergeau stării (membrii de onoare ai gărzii domneşti) urmaţi de 12 pedestraşi, şase pe o parte, şase pe cealaltă, şase turci cu costume aurite şi şase români cu căciuli împodobite cu roşu”. Paul din Alep spune mai departe: „La ducere şi la întoarcere, Domnul mergea pe jos, iar învăţătorul nostru (Patriarhul Macarie) la dreapta lui, tot timpul vorbind împreună.”

3 moneda 
Foto: Monedă cu efigia lui Mihail Radu

Două duminici la rând, Patriarhul Antiohiei a făcut sfânta slujbă a liturghiei în biserica domnească, iar la 30 mai 1658 (în ziua de Rusalii) voievodul muntean i-a cerut să-l încoroneze cu „coroana domniei, potrivit ritualului prescris şi cu binecuvântarea ce se obişnuieşte pentru suverani”. Cu acest  prilej, „ciohodarul a venit şi a întins covoare în biserică, de la tronul Domnului până la uşile împărăteşti şi, după ce domnul nostru Patriarh s-a  înveşmântat în odăjdii, împreună cu mitropolitul Ştefan (mitropolit al Ungrovlahiei între 15 decembrie 1655 – 25 aprilie 1668), a venit postelnicul Iordache Trufanda Pârşcoveanu împreună cu cămăraşul şi, cerând voie, au intrat şi au pus pe scaun un fel de coroană pentru domn, care fusese făcută la Istambul şi era înaltă cum se obişnuieşte la solaci. Fundul era brodat cu fir de aur şi coroana era împodobită cu un surguci care semăna cu nişte crenguţe de flori din cleştar şi cu diferite feluri de nestemate. Domnul o cumpărase de curând cu două mii de dinari. De asemenea, o cingătoare împodobită, un hanger împodobit şi un sceptru aurit.”

4 Manastirea_Radu_Voda 
Foto: Mănăstirea Radu-Vodă

După terminarea ceremoniei religioase, Patriarhul a ridicat pe Domn ce adoptase şi numele de Mihail, şi „ajutat de căpeteniile clerului l-a investit mai întâi cu cingătoarea, apoi i-a atârnat hangerul şi apoi l-a încins cu sabia. După aceea l-a înveşmântat cu mantia de domn, care era o hlamidă de brocart, superb împodobită cu blană de samur. Şi, în locul cuşmei de samur, folosită de domnii de dinainte, el i-a pus pe cap coroana de la Istambul, despre care am pomenit şi a prins de ea surguciul… Apoi l-a binecuvântat şi l-a sărutat. Şi apoi doi episcopi l-au luat şi l-au dat în seama celor doi dregători care stăteau la uşa altarului şi ei l-au dus la scaunul domnesc.

5 Buc sec XVII 
Foto: Bucureştii în secolul al XVII-lea, gravură în aramă, 13 x 16 cm.

După aceasta a ieşit mai întâi învăţătorul nostru ca să-l firitisească, să-l binecuvânteze şi să se roage pentru el. După Sfinţia-sa au urmat căpeteniile clerului; după aceştia, cei doisprezece mari dregători, preoţii, călugării şi diaconii; şi, după ei, ceilalţi dregători ai ţării. Slujba s-a încheiat cu hirotonire de preoţi; şi mulţimea celor ce se îndesau la sărbătoarea din ziua aceea a fost foarte mare.
În afară de cele două corturi pe care le avea cu el, Domnul trimisese să i se aducă de la Istambul un cort foarte mare şi care era foarte frumos, cu trei cercuri de aur. Pe acestea le-a înconjurat cu un fel de perete, întocmai ca un zid de cetate....

Şi în jurul marelui său cort, Domnul a aşezat, după moda turcească, vreo şaptezeci de corturi noi pentru cei din jurul său, atât boieri cât şi slugi...

După liturghie, îndată ce s-a golit biserica, am venit cu toţii, împreună în acest loc. Toate trupele de diferite ranguri şi grade erau aşezate cu puştile lor, unele ca să meargă înaintea domnului de la biserică până în afara mănăstirii, iar altele ca să se înşire de-a lungul drumului său şi să facă de strajă în jurul cortului…

De cum am ajuns în cort şi domnul s-a aşezat la un capăt, au intrat cu toţii ca să-i facă urări pentru a doua oară; şi acum au început să slobozească tunurile în trei rânduri…

Noi eram foarte miraţi văzând însuşirile acestui domn, căci el vorbea cu solii poloni şi maghiari în limba lor, fără ajutorul nici unui tâlmaci. El cunoştea limba română, limba lui de baştină, şi putea, pe deasupra, să vorbească în limbile greacă, turcă şi persană.”
Mihnea al III-lea (Mihail Radu, m. 6 aprilie – stil vechi 26 martie 1660) a fost domnitor al Ţării Româneşti (1658 –1659). A dus o politică internă de consolidare a domniei, sprijinindu-se, împotriva marii boierimi, pe slujitorii militari (dorobanţi), pe orăşeni şi pe ţărani, cărora le-a îngăduit să se răscumpere, fără voia stăpânilor lor.

După încoronarea de la Mănăstirea Radu-Vodă de către patriarhul Macarie al Antiohiei, şi-a schimbat titlul de „domn” cu cel de „ighemon” şi numele de Mihnea cu cel de Mihail Radu.
Coordonându-şi acţiunile cu cele ale principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, a început acţiunile militare împotriva turcilor (1659). După câteva victorii obţinute în sudul Dunării, atacat din spate de tătari şi având împotrivă întreaga boierime, a fost nevoit să se retragă în Transilvania, unde a şi murit.

Steagul Ţării Româneşti din vremea lui Mihnea al III-lea avea fondul roşu închis, pictat cu aur, vulturul bicefal bizantin cu coroană princiară, având ca suporţi doi lei rampanţi, totul încoronat cu o coroană arhiducală susţinută de doi îngeri; în partea superioară a steagului era scris numele şi titulatura: „IO Mihail Radu cu mila lui Dumnezeu domn al Ungrovlahiei şi al părţilor megieşite arhiduce”.

domeniu: 
categorie: