Amintirile Bucurescilor: Pictorul Edouard Marbeau în Capitală

În anul 1879, pictorul francez Edouard Marbeau se afla în Bucureşti. În urma acestei călătorii, artistul francez a publicat în ziarul parizian „Corespondent” din anul 1881 impresiile sale despre locuri şi oameni, o cronică interesantă despre acele vremuri.

„Situat între Orient şi Occident, Bucureştii împrumută aşezării lui o fizionomie specială şi orice călător ajuns acolo pe calea Dunării sau pe aceea a Mării Negre află acolo un oraş cu totul deosebit de ceea ce cunoaşte din Viena şi din Budapesta sau din imaginile care i-au rămas în minte după vizita la Constantinopol.
Bucureştii numără vreo două sute de mii de locuitori din care cea mai mare parte sunt, fireşte, români. Dar alături de aceştia pot fi întâlnite mai toate neamurile vecine care au aici importante colonii care fac din acest oraş un Babilon în care greci, albanezi, germani, armeni, sârbi, ruşi, ţigani, unguri şi evrei spanioli sau polonezi se amestecă în tot locul. Nu ai decât să priveşti chiar de departe oraşul acesta şi vei avea, fără nici o altă prevenire, revelaţia aceasta. Turnurile cu umflături de turbane ale bisericilor de rit oriental (ortodox) amestecă decorurile lor colorate cu domurile şi cu vârfurile lăcaşurilor similare catolice sau armeneşti, ale templelor protestante şi a vreo zece sinagogi”.

stavropoleos

Biserica Stavropoleos

Având ochiul antrenat al unui pictor, francezul Edouard Marbeau realizează o adevărată frescă în proză a oraşului Bucureşti, aşa cum arăta el în anul 1879: „Oraşul cuprinde o mare întindere. În jurul monumentelor publice ale palatului Domnitorului, muzeului, teatrului şi ale diferitelor autorităţi, se întinde oraşul vechi în care populaţia este foarte deasă. În schimb, la marginea oraşului, în mahalale, mai fiecare familie are o casă a ei cu curte şi grădină proprie.

tnational

Vechiul Teatru Naţional din Bucureşti

O frumoasă alee de tei, care se aseamănă mult cu Prado-ul din Marsilia şi care continuă cea mai de seamă stradă a oraşului, se prelungeşte la nesfârşit, mărginită de vile şi parcuri lăsând pe laturi nenumărate alei ce duc spre boschete, spre restaurante şi alte locuri de petrecere. Departe, clădirea mare a şcolii de agricultură, singură în mijlocul unui câmp înseamnă capătul Bucureştilor din acea parte (spre nord).  

piata senatului

Vechea Piaţă a Senatului

Cu totul altfel este însă înfăţişarea acestui oraş spre miazăzi; aci cele din urmă case ale mahalalelor se amestecă aproape cu ogrăzile satelor vecine. Înspre colina pe care o încununează frumoasele clădiri ale azilului Elena Doamna, nu se văd decât pajişti şi grădini. În mijlocul acestor dese umbrare, prinţul Carol şi-a ales reşedinţa de vară.

Oraşul se întinde, totuşi, de la o zi la alta. Se dărâmă mereu vechile case şubrede şi pe locul lor sunt reclădite altele din cărămidă; faţa caselor este acum acoperită cu un strat gros de tencuială în care se prind înfloriturile tuturor soiurilor de arhitecturi. Ţiganii care la ţară se îndeletnicesc cu meseria de lăutari sau de fierari şi potcovari, aci fac treabă de zidari sau salahori. Pe schelele binalelor se văd ţigăncile cu chipul lor oacheş, umerii goi; îmbrăcate doar cu o cămaşă de pânză şi încinse pe şolduri cu un brâu de lână roşie. Ele frământă de zor tencuiala şi mortarul din varniţe, în vreme ce copiii lor le ajută umplând găleţile pe care fetele le poartă pe cobiliţe, sus pe schele, de unde bărbaţii ce zidesc cu osârdie le îndeamnă sau le ocărăsc, cu haz, să se grăbească la treabă.”

arnaut

„Arnăut”, acuarelă de Amedeo Preziosi, 1866, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti

Imagini pline de pitoresc înregistrează în anul 1879 pictorul francez Edouard Marbeau şi din viaţa cotidiană a Bucureştilor, după cum putem constata din continuarea relatării sale asupra vizitei făcute în capitala României: „Ici şi colo, pe la casele boiereşti, slugi arnăute, cu mustăţile pe oală, în costumele lor pitoreşti: fes cu ciucurele atârnând pe umăr, vestă cu găitane de fir auriu şi fustanelă, fac serviciul de portari sau paznici ai curţii; aceştia sunt rămăşiţele acelor mercenari din rândul cărora domnii fanarioţi îşi recrutau garda lor personală, aşa cum nobilii medievali făceau cu elveţienii halebardieri, deosebirea fiind aci că, de multe ori, arnăuţii erau înălţaţi la rangul de intendenţi şi adeseori abuzau de situaţia lor spre a oprima pe supuşi.

Interioarele caselor sunt mai peste tot mobilate europeneşte, dar la cei mai bogaţi, multe case mai păstrează cel puţin o încăpere împodobită cu scoarţe sau covoare turceşti aşternute pe podele sau pe divanurile joase şi largi pe care, stăpânii respectivi îşi petrec ceasurile de tihnă ale zilei într-o semiobscuritate orientală.

La ceasurile de preumblare ale după-amiezei, lumea aceasta obişnuieşte a ieşi din casă. Podul Mogoşoaiei, căruia în urma războiului cu otomanii îi zic Calea Victoriei, este deodată plin de trăsuri şi de birje, cu perne de catifea şi hamuri împodobite cu alămuri. Birjarii ruşi, muscalii cu tichia lor scundă pe cap şi strânşi în anteriurile lor de postav albastru, stând ţepeni pe capra trăsurii şi ţinând hăţurile cu braţele întinse, mână în goana mare caii lor frumoşi.

calea victoriei

Calea Victoriei în 1930

În aceleaşi ceasuri, trotuarele din faţa cafenelelor şi cofetăriilor sunt pline de mese la care consumatorii servesc prăjituri şi dulceţuri. România este prin excelenţă ţara dulciurilor. Numai în Bucureşti sunt mai bine de optzeci de cofetării în care găseşti toate felurile de dulceţuri şi de şerbeturi, de peltele şi paste de fructe cu zahăr. Trebuiesc gustate mai cu deosebire dulceţurile de trandafiri şi de violete ale căror petale păstrează tot parfumul lor. Seara, oraşul se însufleţeşte din nou; mulţimea se adună prin cafenele sau grădinile cu muzică unde se aud mai toate ariile canţonetelor sau melodiilor ce fac vâlvă la Paris... În mulţimea aceea pot fi văzuţi tinerii ofiţeri ai armatei române cu piepturile împodobite de decoraţii şi medalii, ca ale unor veterani...”

trasura sosea

Trăsură la Şosea

domeniu: 
categorie: