Arad: Descoperire arheologică la Cetatea Veche din Sântana

Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timişoara şi Ruhr - Universitat Bochum (Germania) au iniţiat un proiect de cercetare magnetometrică la cetatea de pământ de la Sântana, din judeţul Arad, informează corespondentul AMOS News. La circa 4 km sud de oraşul Sântana, în apropierea fostei halte CFR „Cetatea Veche”, este situată cetatea de pământ hallstattiană. Suprafaţa fortificaţiei, de formă aproximativ ovală, depăşeşte 78 ha. Cercetările efectuate în 1963 au stabilit existenţa unei necropole ce aparţine primei părţi a epocii cuprului (cultura Tiszapolgar, cca. 4000 î.Hr.), unei aşezări datate la sfârşitul epocii bronzului (cca. 1200 î.Hr.) şi a fortificaţiei, ridicate la începutul primei epoci a fierului, fiind unul dintre cele mai mari complexe fortificate din această parte a Europei.

Având în vedere importanţa majoră a acestei fortificaţii pentru cunoaşterea epocii fierului de pe teritoriul Transilvaniei, au fost demarate prospecţii magnetometrice, necesare în vederea unei viitoare săpături.

Prospecţia magnetometrică se bazează pe faptul că orice material – lut, piatră, sticlă sau metal – are un câmp magnetic ce-l individualizează. Astfel la o măsurătoare vor apărea variaţiile specifice diferitelor câmpuri magnetice, permiţând localizarea unor locuinţe, ziduri, gropi menajere etc.

„Cercetarea magnetometrică de la Sântana a permis identificarea unor structuri preistorice, cum ar fi primele două valuri, şanţuri şi palisade (structura defensivă a fortificaţiei), un drum situat în interiorul fortificaţiei şi numeroase construcţii din lemn” afirmă Victor Sava, arheolog la Complexul Muzeal Arad.

Echipa de specialişti, formată din dr. Peter Hugel, Victor Sava (Complexul Muzeal Arad), Florin Gogâltan (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca), Baoquan Song (Ruhr-Universitat Bochum, Germania) şi Dorel Micle (Universitatea de Vest Timişoara) intenţionează să continue cercetările de la Sântana, noul şantier arheologic fiind deschis începând cu 2009.

domeniu: 
categorie: 
Autor: