Noiembrie 2005

Data publicării: 11/30/2005 - 22:50

Începând de la jumătatea lunii octombrie şi până în luna decembrie numărul deţinuţilor aflaţi în Penitenciarul Botoşani creşte cu aproximativ 10%.

Data publicării: 11/30/2005 - 22:40

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a anunţat la Cluj că Guvernul va promova săptămâna viitoare, printr-o ordonanţă de urgenţă, legea privind reforma instituţiei prefectului.

Data publicării: 11/30/2005 - 22:30

Executivul de la Bucureşti va lansa în anul 2006 un program naţional de construire a unor campusuri şcolare şi universitare.

Data publicării: 11/30/2005 - 22:20

Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, participa, joi 1 decembrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului ministerial Energie, unde vor fi discutate progresele inregistrate in realizarea pietei interne comunitare pentru energie, precum si ma

Data publicării: 11/30/2005 - 22:15

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut astăzi, 30 noiembrie a.c., o alocuţiune la recepţia oferită cu prilejul Zilei Naţionale a României. Vă prezentam integral textul alocuţiunii. Distinşi invitaţi,

Data publicării: 11/30/2005 - 21:55

Guvernul va începe în anul 2006 să construiască opt spitale regionale de urgenţă.

Data publicării: 11/30/2005 - 21:45

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 30 noiembrie a.c., următoarele decrete: • Decret pentru supunerea spre acceptare Parlamentului a Amendamentelor privind limitarea sumelor din Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei i

Data publicării: 11/30/2005 - 21:20

Principalele subiecte din ediţiile informative de miercuri se referă la deciziile CSM în cazul telefonului dat de Tăriceanu la Parchet î

Data publicării: 11/30/2005 - 21:15

Vineri 2 decembrie, joi 8 si vineri 9 decembrie de la ora 23:30 TVRi va prezinta in exclusivitate - in cadrul emisiunii 'Lumea si noi' un documentar extraordinar despre comunitatea romaneasca din stepa Kazahstanului - realizat de Liviu Iurea, corespon

Data publicării: 11/30/2005 - 20:55

Bradul de Craciun va fi aprins chiar de Ziua Naţională a României a declarat edilul Sucevei, Ioan Lungu.

Data publicării: 11/30/2005 - 20:45

Peste două mii de patroni botoşăneni vor rămâne fără afaceri până la finele acestui an.

Data publicării: 11/30/2005 - 20:30

La sediul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara a avut loc astăzi o întâlnire a reprezentanţilor instituţiei cu Richard Alfred Cornea, delegatul în România şi Republica Moldova al Asociaţiei pentru IMM-uri d

Data publicării: 11/30/2005 - 20:15

A fost ofiter in Marina militara, muncitor necalificat fara permis de sedere, clandestin la Milano timp de 2 ani de zile. Acum este presedintele Asociatiei oamenilor de afaceri romani din Italia.

Data publicării: 11/30/2005 - 20:05

În perioada 1-2 decembrie a.c., ministrul administraţiei şi internelor, Vasile BLAGA, va conduce delegaţia Ministerului Administraţiei şi Internelor care va participa la Reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, ce are loc la Bruxelles.

Data publicării: 11/30/2005 - 20:05

Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de G

Data publicării: 11/30/2005 - 20:00

Sulfina BARBU, ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, participa in data de 2 decembrie 2005 la Bruxelles, la Consiliul de Mediu al Uniunii Europene, eveniment care reuneste ministri ai mediului din Statele Membre, precum si din Romania si Bulgaria

Data publicării: 11/30/2005 - 19:55

Proiectul Autostrada Transilvania va continua de îndată ce problemele de ordin legal vor fi rezolvate prin renegocierea contractului între autorităţile române şi firma de construcţii, a afirmat astăzi, la Cluj, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la fin

Data publicării: 11/30/2005 - 19:50

La data de 28.11.2005, la Biroul Anticorupţie Bihor a fost înregistrat un autodenunţ privind acte de corupţie săvârşite de un agent din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei feroviar Episcopia Bihor.

Data publicării: 11/30/2005 - 19:45

Recuperarea materiei pierdută în timpul celor trei săptămâni de grevă se va face la nivelul judeţului Botoşani în funcţie de decizia fiecărei unităţi de învăţământ.

Data publicării: 11/30/2005 - 19:35

Cea mai mare uzină din Reşiţa îşi vaccinează toţi angajaţii gratuit. Uzina de Construcţii de Maşini Reşiţa a demarat o campanie de vaccinare colectivă la toţi cei 4000 de angajaţi ai săi.

Data publicării: 11/30/2005 - 19:20

Reforma administraţiei publice locale şi întărirea autonomiei locale au fost temele pe care s-a axat discuţia cu preşedinţii consil

Data publicării: 11/30/2005 - 19:15

Complexul expoziţional Romexpo a găzduit, luni, 28 noiembrie, lansarea Topului Naţional al Firmelor - ediţia a XII-a, întocmit pentru a răsplăti

Data publicării: 11/30/2005 - 19:15

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis, astazi, miercuri, 30 noiembrie a.c., Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie documentele referitoare la achizitionarea apartamentului din strada Stefan Mihaileanu nr. 2.

Data publicării: 11/30/2005 - 19:10

În data de 3 decembrie, persoanele cu handicap din întreaga lume celebrează , sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Data publicării: 11/30/2005 - 19:10

„Declar public că este o mare minciună ilegalitatea achiziţionării apartamentului… Nu l-am cumpărat pe Legea 112, ci pe articolu

Data publicării: 11/30/2005 - 19:00

În şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii de miercuri, 30 noiembrie, vice-preşedintele Liviu Dăscălescu a prezentat concluziile cu privire la

Data publicării: 11/30/2005 - 19:00

Miercuri, 1 decembrie 2005, începând cu ora 21.45, pe Stadionul „Giuleşti” se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. RAPID Bucureşti şi P.A.O.K. SALONIC, meci din cadrul Cupei U.E.F.A.

Data publicării: 11/30/2005 - 18:55

În zilele de 1 şi 2 decembrie 2005, se va desfăşura, la Bratislava, cea de a cincea Reuniune regională a Preşedinţilor de

Data publicării: 11/30/2005 - 18:40

Presedintele Romaniei, Traian Basescu a semnat decretul privind numirea lui Gabriel Constantin Bârtaş, în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Polonă.

Data publicării: 11/30/2005 - 18:35

Exploatarea Minieră Anina a întocmit listele cu cei 300 de angajaţi care din data de 3 decembrie vor rămâne fără loc de muncă şi vor pleca în şoma

Pages